Tănase și Poalelungi, complicii atacurilor raider

Imagine postare

pageSchema unui atac raider împotriva Băncii de Economii a fost realizată de către președintele CC, Alexandru Tănase, președintele CSJ, Mihai Poalelungi, Victor Berlinschi, reprezentantul acționarilor minoritari la BEM și o judecătoare de la Curtea de Apel. Informația a fost oferită pentru Jurnal TV de către Secretarul Comisiei Parlamentare Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică, Ion Butmalai.

„La întoarcerea sa de la Strasbourg, Mihai Poalelungi a continuat să presteze servicii de logistică și consultanță beneficiarilor atacurilor raider, indicând asupra modului în care urma a se proceda, astfel încât victimele atacurilor reider să nu-și mai poată recupera proprietățile pierdute prin instanțele de judecată din Moldova, dar și să fie condamnate definitiv la închisoare, amânând prin influența pe care o are și examinarea dosarelor în instanțele internationale”, dezvăluie Butmalai.

Potrivit informațiilor deținute de SIS, după ce 18,5% din acțiunile Băncii de Economii deținute de două societăți moldovenești Zilena Com și Minerva au ajuns în proprietatea firmelor off-shore controlate de Plahotniuc (Rietel Limited şi Lectom LTD), soluția legalizării lor, prin ocolirea interdicțiilor legale stabilite de Banca Națională și CNPF, a fost identificată tot de către Mihai Poalelungi şi Alexandru Tănase.

Analiștii politici comentează că Republica Moldova ca stat de drept nu mai există. S-a pus capac democrației. Fostul judecător Gheorghe Susarenco afirmă că este nevoie de o anchetă obiectivă de către oamenii care țin cu adevărat la această țară, pentru a verifica corectitudinea informației venite la SIS.

Ion Butmalai a solicitat Procuraturii Generale să pornească o anchetă și să prezinte un raport în acest sens Legislativului.