Tarife mai mari, pensionari mai flămânzi: Oamenii, nevoiţi să împrumute bani pentru a putea achita serviciile comunale

Imagine implicită

batraniVestea că energia termică s-a scumpit a căzut ca un trăsnet peste bătrânii din capitală. După ce le-a fost strânsă şi mai mult cureaua, vârstnicii spun că vor fi nevoiţi să se împrumute ca să iasă din iarnă, întrucât plăţile pentru utilităţi depăşesc pensiile pe care le primesc. Asta în condiţiile în care şi până acum cumpărau cele mai ieftine produse alimentare pentru a economisi ceva bănuţi. 

Ana Ciolan, în vârstă de 78 de ani, susţine că pensia ei de 1328 de lei nu-i ajunge nici măcar să-şi achite facturile, nemaivorbind să-şi cumpere medicamente sau alimente scumpe. Povesteşte cu lacrimi în ochi că, după ce a aflat vestea că tarifele pentru energia termică se vor majora, este nevoită să economisească şi mai mult, iar de la o vreme înlocuieşte curentul cu opaiţul.

În aceeaşi situaţie sunt şi alţi pensionari, care spun că au muncit o viaţă, dar la bătrâneţe au ajuns fără un ban pentru strictul necesar.

Amintim că, săptămâna trecută, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a majorat cu 8,2 la sută tariful pentru căldură după ce Întreprinderea „Termoelectrica” a solicitat o ajustare de aproape 30 la sută. Scumpirile vor intra în vigoare din luna octombrie.

Sursa:jurnal.md