Vlad Plahotniuc

Vlad Plahotniuc, oligarhul care controlează aproape toate partidele şi instituţiile din Republica Moldova, a decis să-şi oficializeze conducerea prin preluarea şefiei guvernului. Pe principiul totul sau nimic, el vrea întreaga putere.

Ce se întâmplă zilele acestea în Republica Moldova pare rupt dintr-un scenariu de filme horror sau dintr-o piesă din teatrul absurdului cum nici Eugen Ionescu nu a scris. După ce a aruncat ţara într-o criză politică fără precedent, prin răsturnarea guvernului Streleţ, într-un context în care ţara riscă să intre în incapacitate de plată, iar finanţările externe sunt suspendate, prim-vicepreşedintele PDM anunţă că el va asigura stabilitatea Republicii Moldova, care are nevoie de o terapie de şoc.

Omul cel mai nepopular din Republica Moldova, potrivit tuturor sondajelor, căruia protestatarii i-au cerut luni în şir plecarea din ţară, fiind considerat sursa tuturor relelor şi capul sistemului mafiot care a capturat statul, a decis să iasă din umbră şi să-şi oficializeze puterea, să le arate tuturor cine este stăpânul, prin preluarea ultimelor instituţii care nu i se supun.

La prima vedere pare un gest de disperare. De săptămâni bune Plahotniuc şi PDM, care se laudă că au deja majoritatea necesară să-şi treacă un guvern prin Parlament, nu au reuşit să forţeze o soluţie care să le convină. PLDM-ul rămas fără liderul Vlad Filat, trimis la închisoare de oligarhul duşman, a rezistat invitaţiilor ipocrite de a participa la formarea unui nou guvern, după înlăturarea executivului Streleţ, şi nu s-a lăsat şantajat nici cu dosare. Mai mult, parlamentarii partidului, care în sondaje nu mai are nici cei 5% necesari depăşirii pragului electoral şi care a decontat cel mai mult nemulţumirea populaţiei faţă de jaful patronat de aşa-zişii pro-europeni, susţin în continuare că este nevoie de depolitizarea instituţiilor şi de numirea unui premier apolitic.

Pentru formarea noii majorităţi, Plahotniuc s-a bazat şi pe parlamentari racolaţi de la PLDM, dar nu i-a reuşit. Cu încă un deputat atras, PDM a avut pretenţia că este partidul cu cele mai multe mandate şi deci are dreptul de a numi premierul, deşi Constituţia nu prevede că preşedintele este obligat să ţină cont de asta.

Oligarhia a încercat să dea lovitura finală şi să forţeze mâna preşedintelui Timofti să-l numească pe Plahotniuc, în ciuda oricărei raţiuni şi în dispreţ şi sfidare totală faţă de populaţie şi de proteste. Planul a fost pregătit din timp. Renato Usatîi şi-a adus oamenii în faţa preşedinţiei pentru a face presiune şi circ. Partidul Socialiştilor şi liderul PDM, Marian Lupu, l-au ameninţat pe preşedintele Timofti cu demiterea dacă nu desemnează pe cine trebuie. În mod surprinzător, acesta a rezistat însă presiunilor uriaşe, respingând numirea lui Plahotniuc, şi a convocat ambasadorii străini pentru a le explica la ce ameninţări şi presiuni este supusă chiar şi familia să. I-a luat ca aliaţi.

Sigur Plahotniuc şi PDM, care au aruncat ţara în aer şi tot ei vin acum şi se prezintă ca stingătorii incendiului şi promotorii stabilităţii politice, ar putea scăpa de Timofti, cu voturile PCRM şi PSRM. Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, ar putea deveni preşedinte interimar şi l-ar numi premier pe naşul său. Astfel s-ar confirma şi faptul că Plahotniuc controlează atât aceste partide pro-ruse, cât şi cele aşa-zis pro-europene, mai puţin PLDM.

Oligarhul şef vrea acum toată puterea. Dacă îi reuşeşte manevra de a ajunge prim-ministru, nu mai poate fi acuzat că decide din umbră viitorul ţării. El poate să se prezinte partenerilor externi ca un interlocutor legitim, ce-i drept nedorit, dar pe care trebuie să-l accepte.

Nu întâmplător Vlad Plahotniuc a susţinut în declaraţia sa de revenire în partid (de parcă ar fi plecat vreodată!) că a avut întâlniri cu mai mulţi oficiali externi şi membri ai corpului diplomatic de la Chişinău. „Ei au solicitat să afle şi opinia mea legată de modul în care putem asigura această stabilitate politică şi mă bucur că pe ei îi preocupă în primul rând acest subiect, pe care şi eu îl consider prioritar. În zadar vorbim despre reforme radicale şi despre terapia de şoc prin care trebuie să treacă Republica Moldova pentru a ieşi din criza în care se află, câtă vreme nu avem măcar un an de zile de stabilitate, fără războaie politice, fără a avea campanii electorale în faţa. Le-am prezentat soluţiile, aşa cum le văd eu, şi am fost întrebat de ce nu mă implic în implementarea lor, dacă există astfel de soluţii. Am promis atunci că mă voi implica, iar acum a venit momentul să o fac”, a afirmat el. Prin urmare, prim-vicepreşedintele PDM încearcă să se prezinte ca un interlocutor frecventabil, căruia partenerii externi îi cer să stabilizeze ţara, deşi toţi ştiu că jocurile sale de putere au destabilizat-o.

Aceste afirmaţii sunt la fel de groteşti ca declaraţiile lui Marian Lupu şi altor lideri PDM referitoare la capturarea statului şi a preşedintelui Timofti de grupuri de interese.

Cei care au semănat instabilitatea, crizele politice, s-au opus reformelor şi au aruncat ţara în haos se prezintă acum ca salvatorii care vor aduce reformele şi stabilitatea, cu un cinism greu de exprimat în cuvinte. Pro-ruşii devin pro-europeni la comandă. Nimic nu este ceea ce pare, iar terapia de şoc este aplicată fără milă unei populaţii sărăcite.

În realitate, miza este simplă. Republica Moldova are nevoie de banii europenilor şi a partenerilor de dezvoltare în general pentru a supravieţui. Pentru a nu pierde aceşti bani, Plahotniuc nu a oficializat o alianţă cu forţele pro-ruse PSRM şi PCRM, pe care de altfel le controlează, care ar fi însemnat o deraiere de la aşa-zisul guvern pro-european, condiţia minimală pusă chiar şi de România pentru a ajuta financiar Republica Moldova. Ca urmare, la îndemână mai rămâneau doar PL-ul lui Ghimpu şi grupul Leancă. Aceştia s-au arătat în ultima perioadă de acord cu aproape orice decizie luată de PDM şi par doar nişte anexe ale acestei formaţiuni.

Planul era ca în cazul în care Plahotniuc nu se poate impune pe sine premier, să numească un om care să fie acceptat, dar uşor de controlat. Fostul premier Iurie Leancă are încă o imagine bună în exterior, dar şi-a pus semnătura pe garanţia de stat pentru BNM în cazul Băncii de Economii. Nu este întâmplător faptul că numele său a fost avansat la pachet cu cele ale fruntaşilor PDM, Plahotniuc, Lupu şi Andrian Candu. Acest lucru arată că toţi sunt de fapt candidaţii lui Plahotniuc.

Cu cine va fi trecut un astfel de guvern Plahotniuc sau Leancă? Am aflat ieri. 14 deputaţi comunişti au părăsit partidul pentru a pune umărul la formarea viitoarei majorităţi parlamentare pro-europene. Ei nu au intrat în PDM, deşi există demult zvonul că acesta va absorbi PCRM, pentru că ar fi fost prea pe faţă, ci s-au constituit într-o aşa-zisă Platformă Social-Democrată, care deja participă la negocierile pentru numirea unui premier. Mai interesant este că Marian Lupu a declarat că PDM a venit cu ideea de a crea aceasta Platformă Parlamentară Social Democrată, ”care înseamnă un număr consolidat de voturi”. Vlad Plahotniuc a fost desemnat să se ocupe de discuţiile cu cei 14 foşti deputaţi PCRM, iar după întâlnire niciuna dintre părţi n-a făcut declaraţii. Prin urmare, Plahotniuc a folosit indirect şi controlul asupra PCRM pentru a livra partenerilor externi ce vor – un guvern pro-european.

Liberalii lui Ghimpu nu au trebuit să se asocieze la vedere cu comuniştii, deci nu ies cu imaginea şifonată şi nu riscă să fie sancţionaţi de alegători pe modelul PPCD, care a dispărut de pe scena politică după ce a intrat într-o coaliţie de guvernare cu Voronin. Iurie Leancă poate invoca interesul naţional de a ieşi din criza politică şi economică. Prin urmare, toată lumea este fericită şi cu imaginea spălată.

Mai rămâne un singur obstacol în calea preluării puterii absolute şi capturarea totală a ţării de către sistemul oligarhic – preşedintele Timofti. Acesta l-a anunţat pe fostul premier Ion Sturza ca şi candidat pentru postul de premier, dat fiind că partidele nu s-au înţeles asupra formulei magice şi timpul a expirat. Sistemul oligarhic nu poate însă să accepte un om din afară acum când este pregătit să preia puterea absolută. PDM şi cei 14 foşti comunişti, actualmente pro-europeni, au anunţat deja că nici nu vor discuta cu Ion Sturza. Mai rămân PLDM, PL şi partidul lui Leancă care nu întrunesc împreună suficiente voturi pentru a forma majoritatea. Ce-i drept Mihai Ghimpu spune acum că nu va guverna cu foştii comunişti şi că vrea tot cu PLDM, dar tot scenariul cu suspendarea lui Timofti şi înscăunarea forţată a lui Plahotniuc este mai plauzibil.

Concluzia este că teatrul absurd şi iresponsabilitatea politicienilor din R. Moldova ia proporţii apocaliptice şi groteşti. Este practic o lume întoarsă pe dos. Cei care au semănat instabilitatea, crizele politice, s-au opus reformelor şi au aruncat ţara în haos se prezintă acum ca salvatorii care vor aduce reformele şi stabilitatea, cu un cinism greu de exprimat în cuvinte. Pro-ruşii devin pro-europeni la comandă. Nimic nu este ceea ce pare, iar terapia de şoc este aplicată fără milă unei populaţii sărăcite, care a protestat luni de zile fără să obţină vreo concesie şi care este sfidată în continuare de politicieni.

Sursa: epochtimes.ro