Testamentul Valeriei Novodvorskaia
„Timp de mulți ani, poate chiar decenii, liberalii vor fi nevoiți să urmărească triumful grosolăniei și al oclocrației, or dictatura lui Putin este dictatura asupra gloatei prin mandatul gloatei. Nu există nicio diferență între puterea mulțimii și mulțimea de la putere. Nu va fi Occident, va fi o hoardă asiatică.
Liberalii trebuie să-și strângă rândurile, în caz contrar vor merita disprețul contemporanilor și blestemurile urmașilor… Trebuie să uite de ratinguri și de victorie la alegeri. La alegeri vor învinge populiștii care vor promite covrigul și le vor da alegătorilor numai gaura. Sau lingăii puterii.
O revoluție nu ne paște în următorii 50 de ani. Elțini și Gorbaciovi se nasc rar, dar și mai rar coincid cu Reagani și Comitete de Urgență sau cu scăderea de trei ori a prețului pentru petrol. Chiar și noi, pentru o nouă revoluție, am avea nevoie de combinația Stolîpin, Franco, Miliukov și Gavel. Iar ăsta e un hibrid pe care nu-l obții în niciun laborator.
Înseamnă că ne rămâne o revoluție democratică de jos. Rară opțiune! Revoluția olandeză din sec. XVI, cu Wilhelm de Orania și Thyl Ulenspiegel, revoluția americană a sec. XVIII, cu Jefferson, Patrick Henry și Constituția, revoluția cântecelor în țările baltice, revoluția de catifea în Cehoslovacia… Toate au fost de eliberare națională, iar noi urmează să ne eliberăm de noi înșine, de tradițiile bizantine și de hoardă, de slugărnicie, de atrocități, de parazitismul imperial, de vanitate și de tendința de a-i învăța pe alții.
Liberalii trebuie să pună Rusia pe banca școlii. Probabil, pentru totdeauna și cu siguranță pentru un secol, cel puțin. Să învețe de la Occident. Să învețe să muncească, să voteze, să prețuiască libertatea, să facă bine, să se respecte și să-i respecte pe alții, să nu arunce gunoiul în drum, să spele trotuatele cu șampon, să compătimească animalele, copiii, persoanele cu handicap și bătrânii, să nu ceară nimic de la putere. Nu trebuie să oferi poporului cârnați în loc de libertate. Nu trebuie să propui nimic în afară de libertate și drepturile omului. Iar mâncarea trebuie câștigată. Nu există dreptul la mâncare.
Liberalii trebuie să învețe că democrația nu înseamnă suveranitatea poporului. Suveranitatea poporului poate duce la fascism și comunism. Democrație înseamnă puterea oamenilor iluminați, care sunt gata să se adune sub steagul sfânt al liberalismului. Declarația Drepturilor Omului, Pactul cu privire la drepturile civile și politice, Constituția americană – iată Evanghelia unui liberal din Occident, a unui liberal rus.
Liberalii trebuie să devină misionari, progresiști, profeți. Și să fie pregătiți să primească recompensa în cer, nu pe pământ.
„Am început să împart învățăminte pure despre iubire și adevăr – toți apropiații mei au aruncat cu pietre în mine”.
Acum există un reflux și nu există nicio putere capabilă să oprească forța de atracție lunară. Dar liberalii trebuie să reziste ca farurile, aștepând valul inevitabil. Peste 10 ani. Peste 50. Peste 100. Atunci poporul va începe să caute malul și liberalii îl vor arăta. Țărmul liberalismului, al individualismului și al libertății. Atunci se va întâmpla tot ce planificăm: alegeri parlamentare anticipate. Sau o campanie socială de nesupunere…”
Valeria Novodvorskaia
13 martie 2009
sursa: jurnal.md