Cele 22 de filme româneşti lansate anul trecut au adus în sala de cinema puţin peste 282.000 de spectatori. Adică mai puţin decât, spre exemplu, producţia americană „Lupul de pe Wall Street”, în patru luni. Totuşi, comparativ cu anii precedenţi, 2013 a fost unul bun pentru cinematografia din ţara noastră, dacă luăm în calcul că în producţiile româneşti din 2011 nu au fost văzute decât de 88.000 de persoane, conform datelor din box office.

La o primă vedere, 2013 a fost pentru cinematografia românească un an bun, comparativ cu ultimii cinci. 22 de filme au fost lansate, spre deosebire de 2012, când doar 15 producţii intrau în cinematografe, sau de 2011 şi 2010, când numărul peliculelor nu a depăşit 18. Numărul spectatorilor a crescut şi el în raport cu anii precedenţi, ajungând de la aproximativ 89.000 în 2011, la peste 282.000 anul trecut, potrivit datelor din box office.

Şi totuşi, datele din box-office nu sunt tocmai încurajatoare. În vreme ce filmele româneşti lansate în 2013 au adus în sala de cinema 282.921 de persoane, pe tot parcursul anului, „Lupul de pe Wall Street”, spre exemplu, a reuşit să adune peste 294.000 de spectatori români în mai puţin de patru luni.

„Nu e surprinzător, e îngrijorător”, spune criticul de film Irina Margareta Nistor. „Dacă e film românesc, este greu să aduci publicul în sală. Oamenii aşteaptă cu totul altceva de la filmele româneşti, aşteaptă comedii. Marea majoritate a celor care merg la cinema, probabil că în jur de 90% preferă comediile. Dacă s-ar face un sondaj şi spectatorii dintr-o sală de cinema ar fi întrebaţiCe filme româneşti v-au plăcut după ’90?, vor spune Filantropica, în regia lui Nae Caranfil, şi Concertul, regizat de Radu Mihăileanu. În plus, trebuie să ţinem cont şi de faptul că oamenii merg la film de obicei în weekend. Ori multe dintre filmele româneşti lansate nu sunt filme de weekend, ci sunt filme ce prezintă diverse probleme, filme complicate”, a explicat Irina Margareta Nistor pentrugândul.

În ultimii cinci ani, un sigur film românesc a reuşit să aducă în sala de cinema peste 100.000 de spectatori. Este vorba de „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, care în 2013, la Berlin, a fost răsplătit cu Ursul de Aur şi Premiul FIPRESCI.

Totuşi, succesul producţiei nu s-a datorat neapărat acestor distincţii, crede Irina Margareta Nistor: „Nu cred că a fost neapărat vorba de faptul că a câştigat un premiu la Berlin, pentru că, spre exemplu, şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, al lui Cristian Mungiu, a câştigat Palme d’Or la Cannes, dar nu a adus la fel de mulţi oameni în sala de cinema (70.953 de spectatori, n. red) ca Poziţia copilului. Cred că important a fost că a existat cineva care a fost extrem de perseverent şi a reuşit să-i facă pe oamenii să meargă la film”.

Cu cei 117.949 spectatori, potrivit datelor din box office, pelicula lui Netzer s-a clasat pe locul întâi în topul pe anul 2013. Pe următoarele două poziţii, la diferenţe extrem de mari, s-au aflat „Love Building” (r: Iulia Rugină) – 27.383 de spectatori, şi „Domnişoara Christina” (r: Alexandru Maftei) – 25.905 spectatori. „Funeralii fericite”, cel mai recent film regizat de Horaţiu Mălăele, a adus la cinematograf 15.793 de persoane, iar producţia „Sunt o babă comunistă”, în regia lui Stere Gulea, nu a depăşit 15.083 de spectatori pe durata rulării sale în sălile de cinema din ţară.

Cel mai mic succes la public l-au avut „Matei copil miner” (r: Alexandra Gulea) – 681 de spectatori, „Şcoala de vară” (r: Mircea Ghinescu) – 225 de spectatori şi animaţia „Cernozaurii” (r: Radu Dinulescu) – 174 de spectatori.

„Desigur, numărul de spectatori pe care i-am avut în sălile de cinema nu este tocmai îmbucurător”, a declarat pentru gândul Antoine Bagnaninchi, directorul Independenţa Film, casa de distribuţie din portofoliul căreia anul trecut au făcut parte producţiile „Matei copil miner” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism” (r: Corneliu Porumboiu). „Ne aşteptam la puţin mai mult, mai ales că, spre exemplu, filmul anterior al lui Porumboiu, Poliţişt, adjectiv a adunat în jur de 12.000 de spectatori. Spre comparaţie, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism nu a fost văzut la cinema decât de vreo 3.000 de persoane. Dar anul 2013 cred că a fost dificil pentru toate filmele româneşti. Au fost lansate foarte multe, unele chiar la o săptămână diferenţă, şi atunci şi acest lucru cred că a contat”, a explicat Bagnaninchi.

În total, încasările realizate de filmele româneşti lansate în 2013 au ajuns la 2,8 milioane de lei, adică doar 1,8% din încasările globale de la nivelul anului trecut.

„Este foarte dificil, uneori costurile de producţie nici nu sunt acoperite”, spune directorul Independeţa Film. Bagnaninchi a semnalat că una dintre cauzele acestei situaţii dificile este numărul insuficient de săli de cinematograf în care să fie proiectate producţii româneşti, precizând că cele din mall-uri nu sunt tocmai o soluţie.

„Principala problemă cred că este lipsa unei reţele de distribuţie. Sunt atât de puţine săli de cinema în care pot fi distribuite filmele româneşti, filmele europene. Într-adevăr, dacă ne gândim laNymphomaniac, deşi este unul european, a adus mulţi spectatori la cinematografe (33.023 – Vol. I, 19.462 – Vol. II, n. red), chiar şi la cele din mall-uri, însă a fost o excepţie, graţie controverselor născute în jurul lui”, a explicat el. „Publicul care merge la cinematografele din Multiplex poate că nu este neapărat diferit de cel care merge la un cinematograf precum Studio, să spunem. Poate fi vorba chiar de aceiaşi oameni, însă ei caută altceva atunci când merg la mall: spectacol! Celelalte săli de cinema (din afara mall-urilor, n.red), cred că sunt mai potrivite pentru un alt gen de producţii, iar oamenii ştiu asta. Un film românesc proiectat la mall, probabil că nu va aduce prea mulţi oameni în sală”, a adăugat Antoine Bagnaninchi.

O opinie similară a exprimat şi Irina Margareta Nistor, care a pus însă accent şi pe alte aspecte importante: lipsa de formare culturală a tinerelor generaţii în ceea ce priveşte cinematografia, dar şi „incapacitatea” producătorilor de a oferi publicului discursuri care să atragă-l la cinematograf.

„Eram la o vizionare de film cu nişte elevi de 16 ani şi i-am întrebat Aţi văzut vreodată un film românesc? Jumătate au spus că nu, iar alţii au zis că au văzut, probabil la televizor. Asta este o consecinţă a faptului că în continuare în şcoli nu se ţin nici măcar nişte cursuri facultative de cinematografie, inclusiv de cinematografie românească. Pentru că altfel, dacă elevii nu ştiu, nu sunt informaţi, nu vor ajunge niciodată să vadă un film românesc la cinema”, a explicat criticul de film. „Pe de altă parte, am urmărit la un moment dat nişte discursuri ţinute de Tom Cruise şi Arnold Schwarzenegger, în care vorbeau despre cât de mult îşi iubesc ei publicul. La noi nu prea se vede asta. Atâta vreme cât nu comunici foarte mult cu publicul tău şi nu ai un respect deosebit pentru el, atunci pierzi destul de mult. Parcă, într-un fel, nu există dorinţa de a cuceri publicul. Spre exemplu, atunci când ai lansat un film, iar televiziunile te cheamă să vorbeşti despre el, la noi fie nu te duci deloc, fie te duci dar nu ai interesul acesta… nu de a fi linguşitor – există o linie între una şi alta -, ci de a transmite publicului că pentru el ai făcut filmul acela, nu pentru festivaluri”, a mai spus Irina Margareta Nistor.

Aşadar, vina este „împărţită între public pe de-o parte, pentru că nu este suficient de informat şi nici nu are dorinţa aceasta de a vedea filme româneşti, şi pe de alta, cei care ar trebui să promoveze filmele. Mult mai mulţi străini văd filme româneşti, decât noi. E ciudat pentru că vin străini în România şi ei au văzut filmele noastre, dar noi nu le-am văzut”, a continuat criticul de film.

FILME ROMÂNEŞTI CU DOAR 3 SPECTATORI şi ÎNCASĂRI DE 21 DE LEI

În prezent, Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) acordă 5.000 de euro fiecărui film românesc, bani destinaţi atât realizării de copii, cât şi de afişe sau alte materiale de promovare. Nu este însă suficient, crede Irina Margareta Nistor: „Suma este extrem de mică. Străinii acordă foarte mulţi bani pentrui treaba aceasta, pentru ca totul să funcţioneze. Nu e suficient doar să faci nişte afişe. Lansarea, de asemenea, trebuie pregătită foarte bine. În America, pentru promovare se acordă o sumă aproape egală cu restul investiţiei, cu costurile de producţie, iar la noi aproape că nu există”.

Nu-i de mirare că, în aceste condiţii, în ultimii cinci ani au fost şi filme care au adus în sala de cinema doar trei spectatori. Este cazul peliculei „Jocul”, în regia Olimpiei Stavarache, lansată în 2012, potrivit datelor din box office. Situaţia nu a fost cu mult mai bună nici pentru filmele „Umilinţă” (r: Cătălin Apostol, 2011) – 57 de spectatori, „Eva” (r: Adrian Popovici, 2010) – 95 de spectatori, „Tanti” (r: Şerban Marinescu, 2011) – 106 spectatori, documentarul „Două lumi în muzică” (r: Radu Gabrea, 2011) – 154 de spectatori sau „Trei zile până la Crăciun” (r: Radu Gabrea, 2012) – 190 de spectatori.

„E păcat, pentru că există un val de regizori foarte buni. Înainte aproape că nici nu se ştia de noi… A existat un gol foarte mare între momentul Ciulei şi până au început să apare filmele celelalte”, a afirmat Irina Margareta Nistor.

Luând în considerare perioada 2009-2013, anul cu cei mai mic număr de spectatori la filmele româneşti a fost 2011. Doar 88.983 de persoane au mers la cinematograf pentru a vedea o producţie românească, comparativ cu 2010 şi 2009, când numărul spectatorilor a fost de 159.667, respectiv 126.667, conform calculelor gândul realizate pe baza datelor din box office.

„Eu cred că în următorii ani producţia cinematografică va continua să se dezvolte în România. Sunt regizori foarte buni! Şi cred că şi numărul de spectatori va creşte treptat, astfel încât să ajungem la un moment dat să avem, de ce nu, 100.000 de spectatori sau mai mult la orice film românesc”, apreciază totuşi Antoine Bagnaninchi.

sursa: gandul.info