Traian Băsescu: Ştim că butoanele nu sunt la Chişinău, dar puţini avem curaj. Vom face o ofertă politică R. Moldova
Preşedintele Băsescu a acuzat lipsa de reacţie la nivel european faţă de riscurile în privinţa independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova, precizând că România nu va rămâne impasibilă politic dacă din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să întoarcă Moldova din drumul spre UE.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, la întâlnirea anuală cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, că, la nivel oficial, există unanimitate în privința susţinerii suveranității Republicii Moldova, însă doar declarativ: „Toţi susţinem declarativ suverantitatea Republicii Moldova, dar prea puţini avem curaj să vorbim despre ineficienţa formatului 5+2, ca şi despre încurajările pe care le primesc găgăuzii în sudul Republicii Moldova pentru a se autonomiza faţă de Chişinău. Nu am văzut poziţii măcar ale OSCE privind tratamentul şcolilor româneşti din Transnistria”, a declarat președintele, citat de Mediafax.
„Vorbim toţi de suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova. Ştim că butoanele din Transnistria şi din zona găgăuză nu sunt la Chişinău şi nu găsim încă mijloacele să prevenim o întoarcere din drum a Republicii Moldova”, a acuzat Traian Băsescu, menţionând că aceste precizări nu sunt în discursul său pentru reuniunea cu diplomaţii străini, dar că nu poate să nu fie sincer.
„România nu va putea rămâne impasibilă politic în cazul în care din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să aducă Republica Moldova în riscul de a-şi întrerupe drumul european. Şi vom face o ofertă politică Republicii Moldova”, a continuat Traian Băsescu, arătând că R. Moldova este o ţară europeană, şi nu una din Uniunea Euro-asiatică.
Sursa:digi24.ro