Transparency International Moldova: Autorităţile au eşuat în resetarea sistemului anticorupţie; Mai mulţi funcţionari care îşi ascund averile ar putea rămâne nepedepsiţi

Imagine implicită

Autorităţile nu au reuşit resetarea sistemului naţional anticorupţie, iar mecanismele devin şi mai confuze prin atribuirea autorităţilor anticorupţie, altor decât a Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), a dreptului de a efectua verificări suplimentare ale declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de angajaţii acestora.

Totodată, procesul de reformare al ANI este lent, periclitându-se potenţiala eficienţă a controlului averilor şi intereselor personale în serviciul public.

Sunt concluziile Transparency International Moldova care a monitorizat procesul de resetare a sistemului anticorupţie de la începutul anului.

„Oricât de mari ar fi aşteptările autorităţilor de la aplicarea testelor de integritate profesională, impactul nu va fi credibil, dacă în proces sunt antrenate persoane cu probleme de integritate. Întârzierile în adoptarea şi publicarea documentului de politici anticorupţie denotă că autorităţile nu reuşesc a deveni mai eficiente în planificare, fapt care, din start, compromite eficienţa în implementare”, spun experţii de la Transparency International Moldova.

Potrivit experţilor,  la mai mult de un an de la adoptarea legilor din pachetul de legi privind integritatea, implementarea acestora nu a mers mai departe decât organizarea concursului pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai ANI, procedurile nefiind încă finalizate. Evident, trenarea procesului de reorganizare pune în pericol activitatea de control al averii şi intereselor personale, spun aceştia.

„Prin trenarea procesului de reorganizare, ar putea fi omise anumite termene de prescripţie, în special termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale”, atrage atenţia Transparency International Moldova.

Potrivit informaţiilor furnizate de ANI18, în semestrul I al anului 2017, în adresa autorităţii au parvenit 74 de petiţii cu solicitări de efectuare a controlului, altele 84 petiţii de acest gen parvenind în anul 2016, după intrarea în vigoare a noilor prevederi legale, toate urmând să fie examinate de către inspectorii de integritate.

La acestea urmează a fi adaugate 75 de proceduri de control nefinisate din gestiunea CNI, proceduri care pot fi continuate, la fel, de inspectorii de integritate. De asemenea, rămân a fi verificate de către inspectorii de integritate 55.710 declaraţii de avere şi interese personale depuse în semestrul I al anului 2017, altele 3.994 parvenind în anul 2016, după intrarea în vigoare a noilor prevederi legale.

Concursul pentru suplinirea funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Integritate s-a încheiat ieri, însă învingătorul nu a fost desemnat. Asta pentru că niciunul dintre cei doi candidaţi la şefia instituţiei, Teodor Cârnaţ şi Victor Strătilă nu a susţinut cea de-a treia probă, testul poligraf.  Din acest motiv, a fost anunţat un nou concurs.

Sursa:jurnal.md