Traseism politic 2014-2017: PLDM s-a destrămat lent, PCRM într-o singură zi, iar PD a crescut ca pe drojdii
Configurația Legislativului s-a schimbat considerabil de mult la puțin peste doi ani de la alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Deși au votat pentru un anumit partid sau pentru unele persoane care făceau parte dintr-un anumit partid, alegătorilor le este complicat să mai țină pasul cu traseismul unor deputați.
Vă prezentăm mai jos traseismul politic în Parlamentul Republicii Moldova după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 până în prezent.
26 februarie 2015
Cei care au dat startul traseismului politic sunt Iurie Leancă și Eugen Carpov. Aleși pe listele PLDM, cei doi au decis să părăsească fracțiunea parlamentară la puțin peste 2 luni după ce a ajuns în Legislativ. Leancă a părăsit partidul după ce a eșuat în încercarea de a obține un nou mandat de premier. În scurt timp, acesta a lansat un proiect politic propriu – Partidul Popular European din Moldova, în care l-a atras și pe Carp.
17 iulie 2015
Deputatul socialist Lidia Lupu a părăsit începând cu 17 iulie 2015 fracțiunea Partidului Socialiștilor. Deputata a fost exclusă din PSRM, la mijlocul lunii iulie 2015, după ce a votat în consiliul raional Hâncești pentru alegerea democratului Ghenadie Buzu în funcția de președinte al raionului. LA 10 martie 2016 Lupu a devenit membru al Partidului Democrat.
21 iulie 2015
Nicolae Juravschi a anunțat că părăsește fracțiunea parlamentară a PLDM. El și-a motivat decizia prin faptul că nu poate să accepte „evoluțiile care s-au produs în ultimul timp în PLDM”.
17 septembrie 2015
Petru Ştirbate, deputat în Parlamentul Moldovei din partea Partidului Liberal Democrat, a anunțat că părăsește fracțiunea.
21 decembrie 2015
Un grup format din 14 deputați aleși pe listele Partidului Comuniștilor au anunțat că părăsesc formațiunea și formează o nouă fracțiune parlamentară. Printre cei care au plecat au fost fruntaşii partidului: Violeta Ivanov, Artur Reşetnicov, Anatolie Zagorodnîi, Igor Vremea, Galina Balmoş, Anatolie Gorilă, dar şi Sergiu Stati, Boris Golovin, Vladimir Vitiuc, Corneliu Mihalache, Victor Mîndru, Alexandr Bannicov, Petru Porcescu, Elena Gudumac.
24 decembrie 2015
„Transfugii” din PCRM și deputații PD au anunțat formarea Platformei Social-Democrate.
11 ianuarie 2016
Un număr de 8 deputați PLDM au anunțat că vor vota pentru candidatura propusă de PD la funcția de premier. Astfel Ștefan Creangă, Nae-Simion Pleșca, Vladimir Hotineanu, Ion Bălan, Gheorghe Mocanu, Aliona Goța, Nae Simion-Pleșca și Mihaela Spatari au fost excluși din partid.
12 martie 2016
Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova a mai rămas fără un deputat, Valeriu Ghilețchi fiind demis din partid și fracțiune.
11 iunie 2016
Fostul viceministru al Sănătății, vicepreședintele PLDM Octavian Grama a anunțat despre retragerea din rândurile liberal-democraților.
25 februarie 2017
Deputatul din fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Simion Grișciuc anunțat că părăsește formațiunea politică pe listele căruia a participat în alegerile din 2014.
29 martie 2017
Deputatul Angel Agache anunță că părăsește fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat, exprimându-și dezacordul cu politicile și ultimile decizii ale formațiunii. În speță, acesta a făcut trimitere la poziția conducerii formațiunii cu privire la votul uninominal și imunitatea parlamentară.
10 martie 2017
După ce timp de un an s-au poziţionat ca independenţi, în acelaşi timp susţinând majoritatea parlamentară controlată de PD, transfugii din PCRM s-au alăturat oficial, în sfârşit, fracţiunii PD.
6 aprilie 2017
Deputații Vladimir Cernat și Artur Gutium au anunțat că părăsesc Partidul Liberal, fiind nemulțumiți de ultimele acțiuni din cadrul formațiunii politice.
10 aprilie 2017
Șase deputați aleși pe lista PLDM au aderat la PD. Este vorba de deputații Nae Simion-Pleșca, Ion Balan, Nicolae Juravschi, Vladimir Hotineanu, Petru Știrbate și Angel Agache.
14 aprilie 2017
În legislativ apare o nouă platformă parlamentară. De această dată platforma se va numi „Popular-Europeană” și va fi formată din deputați transfugi de la PLDM în frunte cu Valeriu Ghilețchi. Alături de acesta mai sunt Eugen Carpov, Mihaela Spătaru, Iurie Leancă, Aliona Goța, Gheorghe Mocanu, Octavian Grama, Simion Grișciuc și Ștefan Creangă.
14 aprilie 2017
Nici nu a ajuns deputat în Parlament, că a și anunțat că părăsește rândurile partidului care îl aduce în Legislativ. Eugen Bodarev, cel care îi va lua locul lui Alexandru Barbăroșie (a revenit în Consiliul orașului Anenii Noi) în Parlament a anunțat că părăsește Partidul Liberal Democrat din Moldova și se alătură Grupul parlamentar creat astăzi.
Partidul Democrat – de la 19 la 40
Partidul Socialiștilor din Moldova – de la 25 la 24
Partidul Liberal – de la 13 la 11
Grupul Popular European – 10 (după ce Eugen Bodarev a anunțat că părășește PLDM și se alătură GPE)
Partidul Liberal-Democrat din Moldova – de la 23 la 7
Partidul Comuniștilor din Moldova – de la 21 la 7
Deputați neafiliați – 2
Sursa:independent.md