Troc de milioane sau Procurorii mielușei, la abator, de Victor CRĂCIUN
Timp de aproape cinci ani de guvernare pseudo-democratică niciun procuror nu a fost arestat pentru acte de corupție. Și cînd colo, într-o singură lună, hop și tocmai trei au fost înșfăcați. Despre doi am scris în materialul precedent, era vorba de doi cocoșei de la nord care au crezut că după ce au votat pentru Garaba și compania au verde și albastru la furat. Li s-a dat peste botacuri, să le fie și altora de învățătură că în sistem fură doar membrii mafiei, procurorii cu trecere la palatul Nobil.
Reținerea altui boț cu urechi, un sărmănel procuroraș de la Nisporeni, prins cu un pic de cașcaval din capcana lui Zubco, vine să ne convingă că ipoteza aceasta e una corectă. Mesajul de la capitală e limpede – fură doar cei miruiți, în proporții deosebit de mari. Celălalt aspect al problemei ține de proporțiile infinite și incomensurabile ale corupției din procuratura lui Gurin, condusă de Zubco. Dacă îndrăznesc să jupoaie cei din raioane, imaginați-vă ce fac aleșii din Chișinău, procurorii de soiul lui Harunjen, Popenco, Popa, Garaba, Morari, Chitoroagă, Mașnic, cărora nu le este interzis furatul ca și fumatul la locul de “muncă”! Cum se procedează în clipa de față la Procuratura de transport, unde negocierile de mită au ajuns la câteva sute de mii de euro per caz! Și nu doar!
Urmărind ceea ce se întîmplă la Calea Ferată, cetățenii neinițiați ar putea exclama – bravo Chitoroagă, bravo procuratura de Transporturi! La zdup cu Strună, Șalaru și alți hoțomani. Că la ministerul Transporturilor s-a furat ca-n codru, de altfel ca și la alte ministere, e clar și limpede în același timp. Că domnii aceștia liberali-hoțomani (cu palate pe la București, care făceau naveta pentru a mulge Basarabia pe care, altădată, o căinau pe la cenacluri) trebuie să înfunde pușcăria, nici nu se discută. Ceea ce nu știe cetățeanul de rînd și nici sărmăneii procurori de 100 de euro e că această operațiune în forță a fost pornită acum cîteva luni, despre hoțiile în cauză s-a știut imediat după aducerea lui Chitoroagă la procuratura de transporturi. De ce au tăcut pînă acum? Vă vine în cap vreo versiune? Nouă da, ne vine una, confirmată de oameni informați de la SIS, care ne-au declarat că pe parcursul acestor luni s-a negociat la sînge suma care i-ar fi scăpat pe alde Strună și superiorii săi de urmărirea penală. Țineți-vă bine, acum veți citi suma mitei cerute de noua conducere – 1 000 000 de euro! Și pentru că trocul nu a avut loc – suma disponibilă și acceptată de partea ajunsă la ananghie ar fi fost de doar 300 000 de euro, s-a decis stoparea negocierilor și pornirea urmăririi penale. Sunt și alte aspecte, foarte picante, din păcate rămîn doar în arhiva noastră pentru a nu prejudicia activitatea profesională a ofițerilor SIS, dispuși să ne ofere doar o anume categorie de informații. (O mică aluzie vom face totuși. Pe balanța pornirii dosarului penal a cîntărit mult și posibilitatea scoaterii PL-ului din cărțile electorale, dat fiind faptul că demonstrarea implicării în acte de corupție a liderilor acestuia înseamnă prăbușirea formațiunii “curate” a lui Ghimpu!)
În treacăt, vom spune că și descinderile CNA-ului, o altă bortă de covrig în lupta cu corupția, a avut un cu totul alt scop, cînd s-a luat de Fisc. Peștele ochit era chiar șeful instituției, Prisăcaru, însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Fisc. E bine să se cunoască acest detaliu, pentru că dacă era prins Prisăcaru, altele ar fi fost sumele cerute, altele ar fi fost greutățile “argumentelor” puse pe masa PLDM-ului de către PD!
Între timp, sistemul criminal politico-juridic continuă să-și apere sculele prinse cu puf pe bot, pentru că pufușorul pe botișor e un diminutiv pentru hoațele de găini, nu pentru șacali!
Avocata Violeta Gașițoi, pe care o simt, alături de alți apărători curajoși, de mai mult timp profund decepționată de activitatea banditească a sistemului așa-zis judecătoresc, de altfel ca și orice alt om cu tragere de inimă pentru acest popor, scrie pe o rețea de socializare:
“Asta deja e grav! Din comunicatul procuraturii citez: Întrebarea mea este cum atunci ați pornit urmărirea penală pe atîtea cazuri??? Ați cheltuit bani publici pentru ca să constați că ai pornit neîntemeiat o cauză penală, și cîte persoane au fost reținute în aceste cazuri??? Cîte prejudicii trebuie să achite Ministerul finanțelor în urma acestor infracțiuni???
S-a încetat urmărirea penală în 11 792 cauze, inclusiv în:
– 4473 cauze din lipsa faptului sau elementelor infracţiunii;
– 4223 cauze în legătură cu împăcarea părţilor şi retragerea plîngerii prealabile;
– 15 cauze în baza actului de amnistie;
– 3085 cauze din alte motive de nereabilitare, inclusiv în legătură cu eliberarea de răspundere penală şi tragere la răspundere contravenţională.”
Ăsta da profesionalism, asta da procuratură!
Voi continua să accentuez ce se întîmplă în cazul Gherasimenco, încă viceprocuror al municipiului Chișinău, chiar dacă presa a făcut publice documentele incriminatorii și ticsite de probe ale SIS-ului, una dintre cele mai importante instituții de obținere a informației din stat. Nicio mișcare, totul e mort, totul se ascunde, se dosește de comisia lui Donciu, care deja a și pregătit hotărîrea de a-l achita pe respectivul.
Comisia lui Donciu e una, dar mai există și alte organe de control. Ne întrebăm de ce tace Gurin al lui Zubco, de ce nu mișcă mascații lui Chetraru, de ce tace domnul președinte Timofti și premierul Leancă, ei de ce nu intervin, de ce nu cer investigarea obiectivă a datelor furnizate de SIS. Păi să vă spun de ce. Au primit indicații de la Păpușar să-l apere pe Gherasimenco. Și toată această populație conducătoare de nimic și-a băgat coada între vine. De frică și de prostie!
Între timp aflăm tot mai multe detalii menite să demonstreze falsurile masive ale acestui personaj lacom și certat cu legea, despre care SIS-ul trage concluzia că nici nu are dreptul să poarte uniforma de procuror. După asemenea verdict un om cu onoare fie ar merge în instanță, fie… Ofițerii adevărați știu ce am în vedere!
Aflăm zilele acestea de la un angajat al Cadastrului că degeaba încercăm să facem legătura dintre Gherasimenco și palatul identificat de SIS ca proprietate a sa, ascunsă de ochii lumii și ai CNI, finisat, în 2,5 nivele, cu suprafața de 149,8 m.p., situat în mun. Chișinău pe str. Ialoveni nr.37! De ce? Pentru că acesta a și fost înstrăinat de către soția bogătașului. Aici funcționarul nu are dreptate, pentru că Gherasimenco trebuia să includă în declarația de avere și proprietățile soției sale! Dacă nu a făcut acest lucru – și nu l-a făcut – Gherasimenco a nimerit în propria capcană, aceea de a-și ascunde averile frauduloase în spatele nemurelelor de orice grad și soi, doar să scape el basma curată!
Și mai e o chestie interesantă privind sancționarea individului cu mustrare aspră. Motivul abaterii sale disciplinare ni se pare unul concludent, vom reveni cu detalii în cel mai scurt timp posibil…
Astfel au înțeles urmașii lui Vîșinski să arunce cu praf în ochii europenilor, să-i mintă ca pe niște sugari.