Alba – provine de la numele orașului Alba Iulia. Mai precis de la culoarea albă a zidurilor din piatră ale cetății medievale;

Arad – se crede că provine de la numele cavalerului Orod, cavaler la curtea Regelui Ștefan I al Ungariei, care, în secolul al XI-lea a ajuns în această zonă;

Argeș – provine de la denumirea râului Argeș care, pe vremea dacilor era numit Argessos (însemnând, cel mai probabil, “strălucitor”);

Bacău – există mai multe etimologii posibile: un conducător local numit Bako, strugurelui, care crește în vecinătatea orașului Bacău și este numit “bacă” sau chiar zeul Bachus;

Bihor – unii spun că ar proveni din sârbescul “vihor” (volbură), alții sunt de părere că ar avea o etimologie traco-dacică, după numele cetății “Biharea” (din bi – doi și harati – a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni;

Bistrița-Năsăud – probabil de la râul Bistrița (denumire de origine slavonă – apă repede) și de la orașul Năsăud (din cuvântul german Nussdorf – Satul nucilor);

Botoșani – de la un boier numit Botaș (cea mai veche pecete cunoscută până acum a Botoșaniului poartă inscripția “Pecetea târgului Botaș”);

Brașov – de la numele rîului Brașovia, azi identificat de cei mai mulți specialiști cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare și mai învolburat cu mult timp în urmă(denumire peceneagă: bara šu – apă cenușie);

Brăila – de la indo-europeanul “bhreg”, însemnând pisc vertical (cu referire la versantul Dunării, orașul numindu-se în trecut “Piscul Brăilei”);

(București – de la stâna ciobanului Bucur care, dorind să se apare de otomani, și-a clădit o cetate și o biserică)

Buzău – cel mai probabil de la cuvântul autohton “buză”;

Caraș-Severin – de la râul Caraș (de la cuvântul sârbo-croat Kraš – zonă calcaroasă);

Călărași – din cuvântul călăraș – corp militar auxiliar în evul mediu, în Țara Românească;

Cluj – din latinescul Clusium (castru medieval), nume dat de coloniștii germani (Klausenburg);

Constanța – de la orașul Constanța (care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare);

Covasna – din cuvântul slavon “cvaz” (acrișor, referitor la gustul apelor minerale din zonă);

Dâmbovița – posibil după râul Dâmbovița (de la cuvântul dâmb);

Dolj – de la cuvântul slav “dolu” (vale);

Galați – fie de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiția;

Giurgiu – de la orașul Giurgiu, fondat de genovezi în secolul XIV pentru a controla traficul pe Dunăre, numit după Sf. Gheorghe (San Giorgio), patronul orașului lor natal;

Gorj – de la cuvântul slav “gora” (munte) și râul Jiu (“Jiul de munte”);

Harghita – probabil din har (“deal” sau “munte” în limbile semitice și turcice);

Hunedoara – de la orașul Hunedoara, provenit din numele propriu maghiar Hunyad și vára – cetate (cetatea lui Hunyad);

Ialomița – după râul Ialomița, denumire de origine slavonă (“ialov” – pustiu);

Iași – posibil de la populația sarmatică Iazygi care locuia în regiune în secolul I (în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, “yash” înseamnă “faimă”);

Ilfov – denumire de origine slavonă;

Maramureș – probabil compus din “mara” (origine traco-dacică: stâncă) și Mureș:

Mehedinți – din maghiară (méhed – prisacă, stupină; vechea stemă a județului avea reprezentate mai multe albine);

Mureș – după râul Mureș, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris;

Neamț – după orașul Piatra Neamț (“neamț” cu sensul de “german” – teutonii construind o fortificație în zonă);

Olt – după râul Olt, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus;

Prahova – după râul Prahova, denumire de origine slavonă (prah- cataractă de apă);

Satu Mare – de la Sătmar, nume venind de la Zothmar, căpetenia coloniștilor germani aduși de regina Gisella în sec. al XI-lea;

Sălaj – probabil din latinescul “silva” (pădure);

Sibiu – de la numele râului Cibin (din latinescul Cibiensis – Cibinium);

Suceava – probabil de râul Suceava, a cărui denumire vine de la arbuștii de soc;

Teleorman – denumire de origine cumană (“deliorman” – “pădure nebună”);

Timiș – după râul Timiș, denumit Tibisis de romani;

Tulcea – denumire compusă din “tul” (etimologie necunoscută) și turcescul “cay” (râu, apă curgătoare);

Vaslui – nume derivat din “vas” (care în cumană este posibil să fi însemnat “zonă împădurită”) și turcescu “uj” (râu, apă curgătoare);

Vâlcea – fie din cuvântul slav “vâlk” (lup), fie din latinescul “vallicella” (vale îngustă);

Vrancea – foarte probabil de la “frânc” care, în româna veche însemna “occidental”.

sursa: webcultura.ro