Turiști israelieni coborâți din taxi și bătuți de jandarmi în timpul protestului. Reacția Ambasadei

Imagine implicită

Un taximetrist și trei clienți israelieni au fost agresați de jandarmi, vineri noaptea, după mitingul diasporei. Scena a fost filmată de martori iar imaginile au fost postate pe Facebook.

Intervenţia în forţă a jandarmilor în timpul protestului de pe 10 august a făcut victime nu doar printre români, ci şi printre străini.

Mai mulţi turişti israelieni acuză forţele de ordine că i-au bătut. Sunt imagini cu un puternic impact emotional. Israelienii loviţi de jandarmi susţin că ei au plecat de la un hotel cu taxiul, că nu aveau nicio legătură cu protestele, dar asta nu a contat pentru forţele de ordine. Jandarmii i-au dat jos din taxi cu forţa.

Turiştii mai spun că le-au arătat poliţiştilor şi jandarmilor că au paşapoarte care atestă faptul că sunt cetăţeni străini. În zadar. Au fost loviţi în continuare şi culcaţi la pământ.

Israelienii sunt furioşi pentru că, şi după ce s-au lămurit lucrurile, nimeni nu a prezentat scuze pentru agresarea lor. Acum, vor să dea în judecată poliţia română.

Comunicatul Ambasadei Statului Israel:

„Cu privire la incidentul in care au fost implicați 4 turisti israelieni, vineri seara, Ambasada Statului Israel comunica urmatoarele:

Avand in vedere dovezile pe care le avem in acest moment, se pare ca turisti israelieni nevinovati s-au aflat foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente de vineri seara, in timp ce mergeau, cu un taxi, de la hotel, catre un restaurant din Bucuresti. Au fost opriti, trasi afara din masina si, in ciuda faptului ca au aratat pasapoartele straine si au explicat ca nu au nimic de a face cu evenimentele in curs, au fost batuti de catre fortele de ordine. Consideram acest incident ca fiind inaccepatbil si extrem de serios. Turistii israelieni care au avut de suferit de pe urma interventiei brutale vor depune plangere penala impotriva agresorilor”.

Sursa:digi24.ro