TVR a primit aprobare de la CNA să se lanseze în Republica Moldova
CNA a acordat, joi, Societăţii Române de Televiziune o licenţă secundară pentru TVR, care va emite în Republica Moldova de la 1 decembrie şi va difuza un mix de programe dintre cele transmise în prezent pe posturile televiziunii publice din România şi emisiuni special dedicate publicului moldovean.
Societatea Română de Televiziune (SRTv) a solicitat CNA aprobarea unei grile secundare a TVR Internaţional, care să fie special dedicată telespectatorilor din Republica Moldova, unde televiziunea publică din România va relua retransmisia de programe începând de la 1 decembrie, sub denumirea şi sub sigla „TVR”.
Prezent la şedinţa CNA de joi, Claudiu Saftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat că TVR va difuza în Republica Moldova un mix al celor mai bune programe transmise în prezent de canale ale televiziunii publice din România şi producţii special dedicate telespectatorilor moldoveni.
„La 1 decembrie, suntem pregătiţi să reluăm transmisia programelor româneşti în Republica Moldova. Ieri (miercuri, n.r.), Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat grila a doua dedicată Republicii Moldova a TVR Internaţional”, a spus Claudiu Săftoiu.
Potrivit lui Beatrice Comănescu, director al TVR Internaţional, conceptul de grilă a TVR pentru Republica Moldova „este axat pe promovarea culturii şi limbii române, informaţie, divertisment”. „În timp, vor fi şi filme subtitrate în româneşte, pe modelul TV5, aşa cum TVR Internaţional practică prin grila sa 1. Sunt introduse în grilă producţii care provin de la Euronews, magazine care discută probleme de importanţă socială, economică, de mediu ş.a.m.d. În timp, vom avea şi o producţie targetată pentru Republica Moldova, talk show-uri live, interactive, care să suscite interesul telespectatorilor din acest spaţiu geografic”, a spus Beatrice Comănescu.
La rândul său, Claudiu Săftoiu a spus că autorităţile moldovene ţin foarte mult ca 30% din această grilă a TVR „să fie autohtonă”. „Este practic un schimb de informaţie culturală, de actualitate culturală, socială, economică şi politică pe care îl intenţionăm cu acest demers al nostru. Vom avea în vedere o colaborare foarte strânsă cu postul de televiziune publică Moldova 1, acolo am găsit înţelegere să ne instalăm sediul. Vom echipa cele câteva camere care ne vor fi puse la dispoziţie cu echipament de televiziune adus din România, vom colabora cu Moldova 1 pentru ca un număr de corespondenţi din Republica Moldova să vină la training în România pentru câteva săptămâni, pentru ca, alături de un director editorial trimis de la Bucureşti la Chişinău, să putem avea o redacţie proprie care să realizeze acest 30% de conţinut autohton”, a spus Claudiu Săftoiu.
El a precizat, însă, că acestea sunt elemente care ţin de anul viitor. „Anul acesta, la 1 decembrie, reluăm practic retransmisia fără a putea decât foarte puţin să oferim producţie proprie pe buletinele informative din Republica Moldova. Anul viitor însă nădăjduim într-o finanţare a Guvernului pe grila aceasta a doua a TVR Internaţional şi lucrurile se vor pune în mişcare (…) Încă din vara acestui an am făcut o solicitare Guvernului pentru ca, odată cu revenirea în Republica Moldova, TVRi (TVR Internaţional, n.r.) să beneficieze de o suplimentare de buget de la alocaţia bugetară pentru transmisii internaţionale, în aşa fel încât partea aceasta de Republica Moldova, care nouă ni se pare importantă şi vitală pentru relaţia dintre cele două ţări, să poate fi finanţată într-o formulă care în mod transparent să ducă la o mai bună aşezare în spaţiul media a produsului românesc.
De altfel, în momentul acesta, noi am şi solicitat alocarea unei sume de 270.000 de lei, tocmai pentru ca echiparea studioului de la Chişinău al Televiziunii publice în colaborare cu Moldova 1 să fie una efectivă începând de anul viitor”, a spus Claudiu Săftoiu.
El a mai spus că într-o prima etapă, TVR va fi retransmis în sistemul de cablu din Republica Moldova. „A doua etapă, începând din 2015, este participarea la o licitaţie potrivit legii audiovizualului din Republica Moldova pentru o frecvenţă naţională în regimul de transmisie digital terestrial”, a spus Săftoiu.
Membrul CNA Narcisa Iorga a spus că nu consideră că este necesară o licenţă secundară pentru TVR, special pentru Republica Moldova. „Cel puţin în situaţia în care se află azi TVR, cred că era suficient ca în Republica Moldova să fie retransmis programul TVR 1”, a spus Iorga.
Însă Monica Gubernat, un alt membru al CNA, a spus că grila dedicată a TVR pentru Republica Moldova a fost elaborată în urma unui memorandum încheiat între guvernele României şi Republicii Moldova.
Membrul CNA Christian Mititelu a spus că o televiziune dedicată unui anumit public este prioritară unui post generalist internaţional. Mititelu a spus că, dacă va acoperi aspecte din Republica Moldova, TVR va reuşi să atragă o audienţă importantă în rândul telespectatorilor moldoveni.
„Eu cred că este de preferat ca eficienţă un post făcut special pentru publicul român din Republica Moldova şi, dacă TVR are şi capacitatea să-l facă, foarte bine”, a spus şi Răsvan Popescu, un alt membru al CNA.
Însă, Narcisa Iorga a spus că în grila prezentată la CNA de TVR pentru emisia în Republica Moldova este prevăzută o singură oră de producţie special dedicată telespectatorilor moldoveni. „O oră pe săptămână din 24 de ore din şapte zile”, a spus Iorga.
Ea a fost contrazisă de Monica Gubernat, care a precizat că TVR are „un plan în doi paşi” pentru reluarea emisiei în Republica Moldova.
Pe de altă parte, membrul CNA Valentin Jucan a spus că TVR este finanţat de la bugetul de stat şi din banii care provin din taxa TV pe care o plătesc românii. Jucan a mai spus că un post secundar al TVR pentru Republica Moldova i se pare „doar un moft al TVR menit să stoarcă mai mulţi bani de la bugetul de stat”.
În cele din urmă, membrii CNA au aprobat emisia canalului secundar TVR Internaţional, dedicat Republicii Moldova.
Decizia a fost luată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu şapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu şi Răsvan Popescu) şi două „împotrivă” (Narcisa Iorga şi Valentin Jucan).
SRTv a anunţat, pe 7 noiembrie, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că TVR va relua transmisia programelor în Republica Moldova pe 1 decembrie. Potrivit TVR, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a transmis Televiziunii Române că a luat act de semnarea Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la CEDO pe 1 august 2008. Ca urmare, litigiul dintre cele două părţi a fost stins la Curtea Europeană.
„Curtea a consfinţit astfel Acordul de soluţionare amiabilă pe care l-am semnat cu Guvernul Republicii Moldova, un document esenţial, care a înlăturat cel mai dificil obstacol în calea prezenţei programelor TVR în Republica Moldova”, a spus la momentul respectiv Claudiu Săftoiu. „Salutăm decizia CEDO şi ne bucură faptul că suntem tot mai aproape de momentul în care telespectatorii din Republica Moldova vor urmări din nou emisiunile TVR”, a continuat preşedintele-director general al TVR.
Acordul de soluţionare amiabilă a cererii depuse de TVR împotriva Republicii Moldova la CEDO a fost semnat pe 12 septembrie, de Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al TVR, şi Lilian Apostol, agent guvernamental la CEDO al Republicii Moldova, după ce autorităţile de la Bucureşti, prin secretarul de stat Bogdan Aurescu, şi cele de la Chişinău au finalizat negocierile privind colaborarea în domeniul retransmisiei serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici.
Potrivit acordului, Guvernul şi autorităţile Republicii Moldova vor asigura atribuirea către Televiziunea Română a unui segment din primul multiplexor cu acoperire naţională în noul sistem digital, aflat în etapa de introducere.
Potrivit comunicatului remis MEDIAFAX de televiziunea publică, pe 1 octombrie 1990, programele TVR 1 încep să fie retransmise în Republica Moldova, în baza Ordonanţei Ministrului Comunicaţiilor al RSS Moldoveneşti. Din 1995, difuzarea programelor TVR 1 în Republica Moldova este plătită din bugetul României.
În 1997, finanţarea serviciilor de retransmisie are la bază Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 941/13.10.1997 şi Hotărârea Guvernului României nr. 605/18.09.1998 privind reglementarea soldului nerambursat al creditului tehnic în sumă de 3,42 de milioane de dolari, acordat de Guvernul României Guvernului Republicii Moldova în anii 1991 şi 1992 şi a contractului cu privire la prestarea serviciilor de televiziune nr. 1-RC/10 iunie 1999 dintre Întreprinderea de Stat Radiocomunicaţii şi Ministerul Finanţelor Republicii Moldova.
În 2002, finanţarea acordată de Guvernul României s-a consumat. Concomitent, Protocolul de colaborare dintre SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova, semnat pe 8 iunie 2001, şi-a pierdut valoarea juridică, fapt care a dus la sistarea difuzării programului TVR 1.
Începând din luna martie a anului 2003, Întreprinderea de Stat Radiocomunicaţii retransmite programele TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova în baza Protocolului de colaborare dintre SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova, între anii 2003-2006, semnat la Bucureşti pe 8 mai 2003.
În 2006 expiră Protocolul de Colaborare între SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova (2003-2006). TVR finalizează demersurile interne pentru semnarea unui nou document, pentru perioada ianuarie – iunie 2007, acoperită de soldul rămas disponibil din creditul tehnic de 3 milioane de dolari.
TVR colaborează cu Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Guvernul României pentru identificarea urgentă a surselor de finanţare necesare retransmisiei programelor TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova, consumate integral pe 14 iunie 2007. Eforturile autorităţilor române rămân fără răspuns.
MAE anunţă găsirea unei soluţii de finanţare, dintr-un sold nerambursat de circa 9,4 milioane de dolari din creditul acordat în 1993, iar Ministerul Finanţelor din Republica Moldova primeşte favorabil propunerea.
În şedinţa Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) din Republica Moldova din 31 iulie 2007 este anunţată destituirea preşedintelui CCA, Corneliu Mihalache, şi numirea unui nou preşedinte. În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a decis (cu votul a cinci membri din nouă) şi scoaterea la concurs a mai multor frecvenţe de radio şi TV, printre care şi reţeaua de stat TV nr. 2 a Întreprinderii de Stat Radiocomunicaţii, folosită pentru retransmiterea programele TVR 1, la cererea Ministerului Dezvoltării Informaţionale. În acelaşi an, pe 29 august, SRTv şi SC Reţele şi Cabluri SRL din Republica Moldova încheie un contract având ca obiect retransmisia prin cablu a TVR Internaţional. Pe 19 septembrie, SRTv şi Euro TV din Chişinău semnează un contract având ca obiect retransmiterea programelor TVR Internaţional, pentru o perioadă de 12 luni.
Pe de altă parte, pe 27 septembrie, frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1, a fost acordată de CCA postului de televiziune 2 Plus.
În noiembrie 2007, SRTv atacă în instanţă deciziile CCA şi solicită abrogarea lor, precum şi achitarea unor despăgubiri. Pe 14 februarie 2008, Curtea de Apel Chişinău consideră demersul SRTv ca fiind întemeiat. Ca urmare, admite cererea televiziunii publice de suspendare a executării celor deciziilor CCA – de scoatere la concurs a frecvenţei de stat nr. 2 (atribuită anterior SRTv) şi acordarea ei către o societate privată, Tele M International SRL – până la adoptarea unei hotărâri în procesul de fond. SRTv avea astfel posibilitatea să retransmită programele TVR 1 pe parcursul judecării procesului.
Potrivit TVR, pe 18 februarie, în mod surprinzător şi fără a avea probe noi, Curtea Supremă de Justiţie admite recursul lapidar al CCA şi casează încheierea Curţii de Apel Chişinău. Ulterior, Curtea de Apel Chişinău respinge acţiunea SRTv pe fond, deşi, iniţial admisese cererea Televiziunii Române ca fiind legală şi temeinică.
Pe 10 iulie, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova respinge recursul SRTv împotriva celor două decizii ale CCA prin care s-a interzis nelegal şi abuziv retransmiterea programelor TVR1 pe frecvenţa de stat nr. 2, pentru care TVR deţinea licenţă valabilă până în 2011.
Pe 1 august 2008, SRTv atacă Guvernul moldovean la CEDO, după ce instanţele de judecată din Republica Moldova au respins cererea societăţii privind reluarea transmisiunii TVR 1 în Republica Moldova prin frecvenţa de stat nr. 2.
Pe 6 noiembrie, CEDO comunică faptul că a fost demarată procedura de examinare prealabilă a cererii SRTv, sub aspectul admisibilităţii, şi că a solicitat Guvernului Republicii Moldova să prezinte explicaţii în scris cu privire la acest caz, până la data de 26 februarie 2009. În acelaşi timp, CEDO a transmis Guvernului României o scrisoare, prin care acesta este invitat să sprijine ca parte terţă televiziunea publică în acest proces, comunicând Curţii şi punctul său de vedere în acest sens.
În octombrie 2009, Ministerul Justiţiei din Republica Moldova anunţă că este gata să încheie o tranzacţie de împăcare între Guvern şi SRTv imediat ce părţile din acest dosar (SRTv, CCA, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor) vor identifica o soluţie acceptabilă pentru ele.
Între 18 şi 21 aprilie 2010, o delegaţie a TVR merge într-o vizită oficială la Chişinău pentru a discuta despre deblocarea retransmisiei programelor TVR şi înfiinţarea unui studio TVR la Chişinău.
Pe 10 noiembrie 2010, emisiunile TVR 1 sunt retransmise din nou în Republica Moldova, după o pauză de trei ani, pe frecvenţa postului 2 Plus. TLF M International, deţinătoarea postului 2 Plus, societatea în favoarea căreia s-a retras frecvenţa postului românesc, în anul 2007.
Pe 12 septembrie 2013, Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al SRTv, şi Lilian Apostol, agent guvernamental al Republicii Moldova, au semnat Acordul de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe 1 august 2008.
Sursa: realitatea.net