imageResizeDeputații Consiliului popular Donețk au anunțat luni crearea Republicii Populare Donețk, relatează agenția de presă ITAR-TASS, citând mass-media locale.

Consiliului popular din Donețk s-a reunit într-o sesiune extraordinară, în cadrul căreia deputații intenționează să decidă cu privire la organizarea unui referendum privind aderarea regiunii la Rusia.

În fața clădirii administrației regionale din Donețk s-au adunat mai mulți manifestanți proruși, al căror număr nu se precizează. Steagul rusesc arborat în ajun pe clădirea administrației regionale a fost înlocuit luni tot cu unul rusesc, dar de dimensiuni mai mari.

În același timp, agenția de presă ucraineană Unian relatează că separatiștii care în ajun au preluat controlul asupra clădirii administrației regionale din Donețk au anunțat crearea Republicii Independente Donețk. Această decizie a fost luată la sesiunea extraordinară a „Consiliului popular” al regiunii Donețk și a fost dată publicității de manifestanți adunați în fața sediului administrației regionale.

Cel care a făcut publică decizia a spus că din acest moment a fost creată Republica Independentă Donețk. „De acum înainte, regiunea Donețk este o republică independentă!”, a afirmat acesta, în aplauzele mulțimii, care a scandat „Rusia! Rusia!”.

Mai târziu, „Consiliul popular” a mai adoptat o decizie — aderarea republicii nou create la Rusia. La auzul acestei informații, manifestanții au început să strige: „Putin, ajută-ne!”

Potrivit Unian, separatiștii voiau ca aceste decizii să fi fost adoptate într-o sesiune legitimă a Consiliului regional, dar întrucât deputații nu au venit, ei au fost lipsiți de mandate de către manifestanți și în locul acestuia, separatiștii au format un „Consiliu popula”’.

sursa: agerpres.ro

(180 accesari)