UE pune în şah guvernarea oligarhică de la Chişinău
UE a cerut Moldovei să lanseze „o luptă reală împotriva corupţiei la nivel înalt”, să depolitizeze instituţiile statului şi să adopte „o decizie înţeleaptă” în privinţa intenţiei de a schimba sistemul electoral.
A patra reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, care s-a desfăşurat luni la Chişinău, s-a încheiat cu adoptarea unei declaraţii ce conţine 16 condiţionalităţi, scrise foarte tranşant şi clar, din partea UE pentru Moldova.
Condiţia UE: Combaterea corupţiei la nivel înalt
UE cere „eradicarea corupţiei la toate nivelele pentru ca procesul de reformă să aibă credibilitate” şi regretă, în acest sens, ritmul lent de punere în aplicare a pachetului legislativ privind integritatea, adoptat în august 2016”. UE insistă şi asupra unei „reforme profunde a sistemului justiţiei şi, în acest sens, aşteaptă o nouă strategie de reformă a justiţiei” şi subliniază necesitatea de a îmbunătăţi transparenţa şi imparţialitatea selectării judecătorilor şi procurorilor.
UE îşi exprimă dezamăgirea privind lipsa de progrese în dosarele penale care au urmat publicării rezultatelor primei faze a investigaţiei Kroll (companie internaţională care investighează „jaful secolului”) şi cere autorităţilor moldovene să publice raportul Kroll în cea de-a doua fază a investigaţiei de îndată ce va fi disponibil. Iar în legătură cu recentele cazuri de judecare „cu uşile închise” a unor dosare de rezonanţă, inclusiv cu excluderea de la audieri a părţii acuzate, UE subliniază că „toate procesele de judecată ar trebui să se desfăşoare în conformitate cu standardele internaţionale şi ar trebui să fie transparente”.
De asemenea, UE invită Republica Moldova să valorifice asistenţa financiară oferită, „cu scopul de a genera beneficii vizibile şi tangibile pentru cetăţeni”. În declaraţia citată se mai menţionează că UE aşteaptă încheierea discuţiilor privind asistenţa macro-financiară pentru Republica Moldova şi precizează că „emiterea fiecărei tranşe ar trebui să aibă legătură cu îndeplinirea unor condiţii clare şi stricte”. UE mai cere autorităţilor moldovene să popularizeze obiectivele şi conţinutul Acordului de Asociere cu UE, cu indicarea „beneficiilor directe şi concrete pentru cetăţeni ce derivă din implementarea acestuia”.
Chişinăul, sfătuit să ia o „decizie înţeleaptă” privind intenţia de a schimba sistemul electoral
În ceea ce priveşte controversata iniţiativă de schimbare a sistemului electoral (iniţiativă PDM-PSRM), UE menţionează că o astfel de reformă „ar trebui să fie hotărâtă în baza unor consultări largi în societate şi a unui consens larg între forţele politice şi ar trebui mai întâi de toate să se ocupe de deficienţele identificate în concluziile misiunilor internaţionale de observare a alegerilor, în special ale raportului final privind alegerile prezidenţiale din 30 octombrie şi 13 noiembrie 2016 emis de OSCE/BIDDO pe 15 februarie 2017”.
Este vorba de acoperirea mediatică polarizată, abuzul de resurse administrative, folosirea limbajului sexist şi a stereotipurilor de gen precum şi cazuri de limbaj homofob, reguli neclare privind finanţarea campaniilor electorale şi deficienţe instituţionale, cum ar fi lipsa capacităţii Comisiei Electorale Centrale şi a Consiliului Coordonator al Audiovizualului de a-şi îndeplini rolul de supraveghere şi de a aplica regulile în domeniul de competenţă.
În plus, UE insistă ca autorităţile moldovene să creeze toate condiţiile necesare ca cetăţenii moldoveni care locuiesc peste hotare să îşi poată exercita dreptul la vot – autorităţile trebuie să furnizeze un număr corespunzător de secţii de votare şi buletine de vot în acest scop. Rezolvarea acestor preocupări „este crucială pentru următoarele alegeri parlamentare”, se arată în concluziile emise de UE.
Co-preşedintele Comitetului Parlamentar de Asociere, europarlamentarul român Andi Cristea, a precizat că amânarea acordării asistenţei macrofinanciare pentru Moldova (100 milioane de euro) este „o chestiune tehnică”, banii urmând a fi oferiţi „urmare a unor decizii înţelepte pe care autorităţile din Republica Moldova le vor lua după ce Comisia de la Veneţia îşi va da avizul pe schimbarea sistemului electoral”: „Este important ca aceste recomandări şi raportul Comisiei de la Veneţia, care va fi dat publicităţii în luna iunie curent, să fie luate în considerare, iar autorităţile să adopte o hotărâre echilibrată cu privire la schimbarea sistemului electoral”, a menţionat Cristea.
Următoarea întrunire a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova va avea loc la toamnă la Parlamentul European.
Sursa:jurnal.md