UE şi SUA nu trebuie să ofere suport necondiţionat guvernanţilor moldoveni, care umblă cu mâna întinsă; „Ancheta internaţională în jaful bancar nu e un moft”
Lunecăm spre o putere absolută, care corupe absolut, iar ancheta internaţională în jaful din sistemul bancar nu este un moft. O spune observatorul politic Igor Boţan, care crede că acum, când guvernanţii de la Chişinău umblă cu mâna întinsă pe la partenerii de dezvoltare, e momentul oportun ca aceştia din urmă să condiţioneze sprijinul şi să nu le mai ofere suport necondiţionat celor de la conducerea RM.
„Eu cred că în situaţia când guvernarea noastră umblă cu mâna întinsă este o sugestie pentru cei de la care aşteaptă guvernarea noastră suport. Vreţi să daţi bani, vreţi să daţi iarăşi credit de susţinere pentru această guvernare – insistaţi asupra investigării furtului miliardului. Acesta este, de fapt, mesajul. Şi când spunem „investigare internaţională”, cerem ca aceşti înalţi demnitari europeni şi americani să nu ofere suport necondiţionat guvernanţilor. Pentru că, dacă nu va exista acest suport, această guvernare nu va rezista nici ea”, susţine comentatorul politic.
Întrebat, în cadrul unui interviu la Europa Liberă, dacă îndemnul adresat partenerilor occidentali privind anchetarea internaţională a furtului miliardului ar putea deveni o idee naţională, Igor Boţan a menţionat: „Ideea naţională ar fi o guvernare onestă. Ar fi, din punctul meu de vedere, un imbold pentru societate să se consolideze şi să fie garantul acestei guvernări oneste. Pentru că guvernare proeuropeană am avut, guvernare euroasiatică am avut, şi toate aceste proiecte s-au ruinat. Uitaţi-vă ce avem, este pentru prima dată la 25 de ani, când încrederea cetăţenilor în instituţiile principale ale statului este la limita de 6-8%, nu a fost niciodată aşa ceva.”
„Noi vrem ca guvernarea să facă exact ceea ce promite atunci când obţine mandatul de la noi. Ceea ce vedem actualmente e că puterea care acum este la guvernare în Republica Moldova a monopolizat, practic, mass-media, a pus control asupra instituţiilor de drept şi de guvernare. Avem aşa o lunecare spre un fel de putere absolută care corupe absolut. Şi ceea ce vedem – oamenii nu cred în justiţie. De aceea ancheta internaţională nu e un moft”, a adăugat Boţan.
Potrivit comentatorului politic, investigaţiile din UE şi SUA trebuie să aibă un punct de convergenţă, organele de anchetă să-şi reunească eforturile şi să ducă la bun sfârşit cercetările. „Iar noi, în sfârşit, să fim beneficiarii acestui efort internaţional de curăţare a Republicii Moldova. Ca buni cetăţeni, trebuie să sperăm că putem ieşi din această mocirlă în care ne-a dus clasa politică, care este coruptă şi care controlează în totalitate”, a conchis Igor Boţan.
Sursa:jurnal.md