O chestiune pe care în mod voit nu am evocat-o în materialul de ieri“Eticheta, egalitatea armelor și prietenii seculari” se referă la un document juridic fundamental și anume Principiile de la Bangalore. De ce? Pentru a nu încurca varza cu barza.

Mi-am zis că e una să vin cu niște opinii subiective și detalii jurnalistice investigative, și e alta cînd acest caz ieșit din comun pentru o țară civilizată este comparat și expertizat în strict raport cu principiile de la Bangalore, adoptate, atenție, de Organizația Națiunilor Unite! Vom opera, deci, în continuare, cu materie superioară din domeniul dreptului, nu cu opinii mai mult sau mai puțin pertinente ale unor diletanți.

Mai mult decît atît, pentru a ne documenta temeinic am luat cunoștință de comentariul asupra principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, un studiu tradus în română de către judecătorul Cristi Danileț. Chiar din capul locului aflăm că lucrarea își pune drept scop să răspundă punctual la întrebarea “care sunt însă parametrii prin care se identifică exercitarea etică a funcţiei de magistrat?” Și aflăm imediat că „ Principiile de la Bangalore “, (Bangalore fiind un oraș din India), adoptate de către Naţiunile Unite, încearcă să găsească un răspuns la această întrebare, prin enumerarea a şase valori etice centrale, pe care să se bazeze conduita judecătorilor. Acestea sunt: independenţa, imparţialitatea, integritatea, eticheta, egalitatea precum şi competenţa şi străduinţa. Nu întotdeauna reiese direct modul de transpunere în practică a acestor standarde. Comentariul asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară prezintă însă aceste aspecte.

Citind cu atenție comentariile și principiile general-acceptate de statele civilizate ale lumii, am selectat pentru dvs., cele mai importante agrumente care răspund clar și fără univoc la întrebarea de ce președintele unei curți supreme de justiție nu are voie morală și profesională, etc., să se întîlneacă într-un local de alimentație publică cu avocatul celui mai controversat politician și afacerist, urmărit de Interpol, demascat de justiție ca beneficiar al unui jaf financiar fără precedent, chiar dacă acest avocat controversat s-ar lăuda cu nesimțire că i-ar fi prieten de o sută de ani! Și cu prietenia asta nu știu cum… subită și neștiută de nimeni ar fi niște semne de întrebare. Un adevărat prieten nu acum o sută de ani, vreo șase-șapte în urmă ar cam fi trebuit să-l întrebe pe Poalelungi dacă nu-i miroase a putoare comunistă ordinul primit din mîinile lui Voronin, pe care, chipurile, îl detesta amicul „verde” Nagacevschi…

Imaginați-vă ce pamflet ar scrie Cristian Tudor Popescu sau un alt editorialist de talia acestuia despre întîlnirea de la, bunăoară, restaurantul Golden Blitz din București dintre avocatul politicianului Dan Voiculescu, alias motanul Felix, și Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție din România?

Poate ar fi bine să-l întrebăm, de ce nu?

Principiul Etichetei

4.3 Judecătorul, în relaţiile sale personale cu alţi profesionişti ai dreptului care îşi desfăşoară activitatea în mod regulat în instanţa sa, va evita situaţiile care ar putea da naştere, în mod rezonabil, suspiciunilor de sau care ar putea crea aparenţa de favorizare sau părtinire.

4.9 Judecătorul nu va utiliza şi nici nu va permite utilizarea prestigiului funcţiei sale pentru a rezolva interesele sale private, interesele personale ale membrilor familiei sale sau ale altor persoane, şi nici nu va lăsa impresia sau nu va permite altora să lase impresia că ar exista persoane într-o poziţie specială, capabile să îl influenţeze într-un mod necorespunzător în îndeplinirea atribuţiilor sale.

Principiul Egalitatății

5.3 Judecătorul îşi va exercita atribuţiile judiciare cu respectul cuvenit faţă de toate persoanele, cum ar fi părţile, martorii, avocaţii, personalul instanţei şi colegii, fără a face vreo deosebire între acestea pe motive nerelevante care nu prezintă nicio importanţă pentru îndeplinirea adecvată a atribuţiilor sale.

Principiul Competenței și străduinței

6.7Judecătorul nu va adopta un comportament incompatibil cu îndeplinirea diligentă a atribuţiilor sale judiciare

Iată și unele comentarii la principiile selectate, care vin să ne întărească convingerea că nici Poalelungi, nici Nagacevschi nu au citit acest document fundamental înainte de a se preta la o întîlnire percepută de societate drept un grav conflict de interese, suspiciune asupra imparțialității fostului judecător CEDO, și altele asupra cărora s-au aplecat specialiștii și experții internaționali în știința dreptului chiar în comentariile de mai jos.

Să începem cu aserțiunea că “Percepţia de parţialitate erodează încrederea publicului.”

55. Dacă un judecător pare a fi parţial, încrederea populaţiei în justiţie este erodată. Aşadar, judecătorul trebuie să evite toate activităţile care sugerează că decizia sa ar putea fi influenţată de factori externi precum relaţia personală a judecătorului cu o parte din proces sau interesul personal al judecătorului faţă de soluţia pronunţată.

2.2 Judecătorul se va strădui să adopte o conduită, atât în instanţă, cât şi în afara acesteia, care să menţină şi să întărească încrederea publicului, a juriştilor şi a justiţiabililor în imparţialitatea judecătorului şi a corpului judiciar.

64. Principiul imparţialităţii interzice în general comunicările cu caracter privat dintre judecător şi orice parte la proces, reprezentanţi legali ai acestora, martori sau juraţi. Dacă instanţa primeşte o asemenea comunicare privată, este important să se asigure că celelalte părţi interesate sunt informate în mod complet şi prompt şi că comunicarea este consemnată în mod corespunzător în evidenţele instanţei.

Prietenii, animozităţi şi alte motive relevante pentru excludere

90. În funcţie de împrejurări, se poate considera că există o percepţie rezonabilă de subiectivism în următoarele cazuri:

(a) Dacă există o prietenie sau animozităţi personale între judecător şi oricare dintre persoanele implicate în cauză;

(b) Dacă judecătorul cunoaşte îndeaproape pe oricare dintre persoanele implicate în cauză, mai ales dacă credibilitatea persoanei respective poate avea o importanţă semnificativă în soluţionarea cauzei;

Conceptul de „integritate”

101. Integritatea este atributul corectitudinii şi justeţii. Componentele integrităţii sunt onestitatea şi moralitatea judiciară. Judecătorul trebuie să se comporte întotdeauna, şi nu numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod onorabil şi demn de funcţia sa; să nu se facă vinovat de fraude, înşelăciune şi falsuri; să fie bun şi virtuos în comportament şi în caracter. Nu există grade diferite de integritate. Integritatea este absolută. În Justiţie, integritatea este mai mult decât o virtute; ea este o necesitate.

3.1 Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă.

Contactele inadecvate

113. Judecătorul trebuie să fie sensibil şi să evite contactele care pot da naştere la speculaţii privind existenţa unei relaţii speciale cu cineva pe care judecătorul ar putea fi tentat să îl avantajeze cumva. De exemplu, judecătorul trebuie de obicei să evite să fie transportat de către poliţişti sau avocaţi, iar dacă foloseşte mijloacele de transport în comun, trebuie să evite să se aşeze lângă o parte la proces sau lângă un martor.

Vizitarea locurilor publice, cum ar fi barurile

116. În ziua de azi, în majoritatea ţărilor, judecătorului nu îi este interzis să viziteze cârciumi, baruri, sau alte localuri similare, însă aceasta trebuie făcută cu discreţie. Judecătorul trebuie să se gândească la modul în care aceste vizite ar putea fi percepute de către un observator rezonabil din cadrul comunităţii sale, în lumina, de exemplu, a reputaţiei localului vizitat, a persoanelor care îl frecventează, şi a eventualităţii ca localul să nu funcţioneze în conformitate cu legea

Relaţiile de ordin social cu anumiţi jurişti 

120. Dacă are relaţii de ordin social cu un jurist care apare în mod frecvent în faţa sa în instanţă, judecătorul se expune la un pericol şi e nevoie de un proces de echilibrare. Pe de o parte, judecătorul nu ar trebui descurajat să aibă relaţii sociale sau extrajudiciare. Pe de altă parte, există o problemă evidentă a aparenţei de subiectivism şi favoritism atunci când un prieten sau asociat apare în faţa judecătorului în instanţă. Judecătorul este cel căruia îi aparţine decizia finală cu privire la întrebarea dacă relaţia sa cu un avocat este excesiv de apropriată sau personală, sau dacă s-a creat această aparenţă. Judecătorul este cel care trage linia de demarcaţie. Testul ce trebuie aplicat pentru a găsi echilibrul este reprezentat de răspunsul la întrebarea dacă relaţia de ordin social interferează cu îndeplinirea responsabilităţilor judiciare, şi dacă un observator neutru, complet informat despre natura relaţiei de ordin social, ar putea să aibă în mod rezonabil îndoieli referitor la modul în care va fi înfăptuită justiţia. Judecătorul trebuie să mai ţină cont şi de pericolul crescut de a afla fără intenţie informaţii extrajudiciare privind o cauză pe care o judecă sau în care ar putea fi implicat ulterior. Ar fi deci mai înţelept ca judecătorul să evite să aibă contacte repetate cu un jurist care apare în instanţă într-un caz particular, dacă aceasta ar putea da naştere la percepţia rezonabilă că judecătorul şi juristul au o relaţie personală apropiată.”

Am găsit în lucrarea respectivă un comentariu care m-a lăsat cheia sol. E vorba de modul în care specialiștii în materie de drept califică acordarea de distincții și medalii unor magistrați. Ia să vedem.

“ O practică prin care ministrul justiţiei acordă, sau recomandă acordarea, unui titlu onorific unui judecător pentru activitatea sa judiciară, încalcă principiul independenţei justiţiei. Recunoaşterea discreţionară a activităţii judiciare a unui judecător de către executiv fără participarea substanţială a puterii judecătoreşti, atât timp cât acesta este încă în funcţia de judecător, reprezintă un pericol pentru independenţa justiţiei.”

Pricepeți, domnule Timofti?

Recomand acest material tuturor judecătorilor care s-ar putea să se ia după comportamentul incalificabil și pasibil de demise al lui Poalelungi, fost judecător la CEDO, nu în ultimul rînd și celor doi prieteni seculari care nu au înțeles nici o iotă din ceea ce se cheamă etica și conduita judiciară, recomandîndu-le să lectureze, la un ceai în Bangalore măcar articolele 15, 21 și Legea moldovenească cu privire la Statutul judecătorului, de unde ar putea afla că:

Articolul 21. Răspunderea disciplinară a judecătorilor

Judecătorii poartă răspundere disciplinară pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute la art.15, pentru comportamentul care dăunează intereselor serviciului şi prestigiului justiţiei, precum şi pentru alte abateri disciplinare specificate la art.22.

Încheiem cu un citat din Hsun Tzu, un magistrat chinez în vârstă, eminent şi respectat (circa 312 î. Chr), evocat de autorii Comentariilor, care a scris următoarele:

“Gândirea justă este balanţa cu care se cântăresc propunerile; verticalitatea armonioasă este metrul cu care acestea se măsoară. Dacă există legi, acestea trebuie aplicate; dacă nu există, trebuie acţionat în spiritul precedentului şi al analogiei – acesta este cel mai bun mod de a judeca cererile. Să arăţi favoritism, să ai sentimente părtinitoare şi să fii lipsit de orice principii constante – acestea sunt lucrurile cele mai rele pe care le poţi face.“

Am impresia că atunci cînd a fost elaborată această lucrare fundamentală, autorii ei au prevăzut că peste ani, într-un local de alimentație public dintr-o țară aflată în „febra” reformei instituțiilor de drept, se vor întîlni doi prieteni seculari – șeful CSJ și avocatul celui mai controversat politician și afacerist, urmărit de Interpol, pentru a modifica legislația despre poveștile cu nepoțele și Moș Crăciunul lor de la hotelul Nobil…