Un grup de deputaţi români a găsit metoda de a îngropa marile dosare de corupţie: revine excepţia de neconstituţionalitate

Imagine postare

parlamentari-cu-mana-sus13 deputaţi au semnat un proiect de lege prin care procesele penale vor fi suspendate dacă este sesizată Curtea Constituţională. Acestă prevedere ar urma să fie introdusă în legea de funcţionare a Curţii Constituţionale. Efectul acestei prevederi este acela că dosarele penale pot fi suspendate şi ani de zile. Acestă prevedere a fost eliminată din lege în 2010 tocmai pentru că s-a constat că excepţia de neconstituţionalitate a fost folosită de avocaţi pentru a tergiversa până la prescripţie dosarele inculpaţilor.Preşedintele Curţii Constituţionale a respins adoptarea unui astfel de proiect. Guvernul a avizat negativ iniţiativa legislativă.

Deputaţii care au semnat un proiect de lege prin care se modifică legea de funcţionare a Curţii Constituţionale: de la PSD – Adam Ioan, Neacşu Marian, Stragea Sorin Constantin; de la PNL: Varga Vasile, de la PP-DD: Adam Luminiţa-Pachel, Dragomir Maria, Mocioi Niculina; de la UDMR: Erdei Dolóczki István, Markó Attila-Gabor, Márton Árpád-Francisc, Máté András-Levente, Seres Dénes, şi de la minorităţi Grosaru Mircea.

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaţilor pe 12 noiembrie.

În proiectul de lege a fost introdusă următoarea modificare: „Pe perioada judecării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă”.

Prezent la dezbaterile din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că nu este de acord cu o astfel de modificare.

Chiar şi Guvernul a trimis un punct de vedere prin care susţine că o astfel de modificare este inoportună. Din analiza guvernului rezultă că CCR ar urma să fie asaltată de excepţii de neconstituţionalitate deoarece proiectul de lege elimină şi filtrul judecătorului pentru transmiterea excepţiilor de neconstituţionalitate. ”Drept urmare, semnalăm faptul că o asemenea soluţie legislativă ar face ca însuşi controlul de neconstituţionalitate să devină unul aproape utopic, în condiţiile în care Curtea Constituţională ar fi asaltată de excepţii lipsite de filtrul unui control de admisibilitate”, se arată în punctul de vedere al Guvernului.

Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa celor 13 parlamentari

Această modificare are următoarul efect într-un proces penal: dacă un inculpat ridică o excepţie de neconstituţionalitate atunci judecarea dosarului său se suspendă. Această suspendare durează până ce Curtea Constituţională decide dacă admite sau nu excepţia de neconstituţionalitate. Această prevedere a mai existat în lege şi a fost utilizată de avocaţi pentru a tergiversa procesele penale deoarece judecarea unei excepţii de neconstituţionalitate poate dura şi un an de zile.

Martor Arpad: ”Sunt multe persoane nevinovate condamnate”

Marton Arpad este unul dintre parlamentarii care a semnat proiectul de lege. El susţine că a semnat proiectul de lege pentru că judecătorii emit sentinţe pe baza unor legi neconstituţionale. Deputatul nu a putut însă să dea măcar un singur exemplu în acest sens. ”Există cazuri în care au fost date sentinţe pe legi care ulterior au fost declarate neconstituţionale. În drept sunt două principii filosofice: mai bine să moară 99 de nevinovaţi decât să scape un vinovat şi mai bine să scape 99 de vinovaţi decât să moară un nevinovat. Eu sunt adeptul ultimului concept. Dacă există o suspiciune de neconstituţionalitate CCR trebuie să se pronunţe. Sunt mulţi oameni nevinovaţi condamnaţi, iar noi plătim pentru eroriile judiciare. Pentru a limita aceste erori avem Curtea Constituţională”, a declarat Marton Arpad pentru gândul.

În 2010 a fost adoptată legea prin care se elimina din legea de funcţionare a Curţii Constituţionale prevederea conform căreia procesele penale pot fi suspendate prin excepţii de neconstituţionalitate. În nota de fundamentare a legii din 2010 se menţionau următoarele: „Fără a diminua importanţa controlului de constituţionalitate a legilor şi ordonanţelor în vigoare efectuat de Curtea Constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România – nu este mai puţin adevărat faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În cele mai multe situaţii, dovedindu-se doar o modalitate convenabilă la îndemâna părţii interesate în tergiversarea cauzei”. Pe această propunere, şi CSM şi-a dat avizul favorabil.

Sursa: gandul.info