Un grup de europarlamentari cere încetarea imediată a acţiunilor ilegale împotriva avocaţilor şi judecătorilor incomozi din RM: „Condamnăm cu fermitate abuzul lui Plahotniuc”// DOC

Imagine implicită

parlamentul european strasbourgDosarele ilegale împotriva avocaţilor şi a judecătorilor independenţi din Moldova au stârnit reacţii în lanţ în Parlamentul European. Un grup de eurodeputaţi a adresat o scrisoare mai multor instituţii de drept din Republica Moldova, prin care le-a cerut să înceteze imediat acţiunile ilegale iniţiate şi orchestrare de Vladimir Plahotniuc. 

Scrisoarea semnată de şapte europarlamentari este adresată ministrului Justiţiei din Republica Moldova, Vladimir Cebotari, procurorului general, Eduard Harunjen, preşedintelui Judecătoriei sectorului Râşcani, Oleg Melniciuc şi preşedintelui Judecătoriei sectorului Centru, Ecaterina Palanciuc.

În document eurodeputaţii atenţionează că după campania iniţiată de Vladimir Plahotniuc împotriva avocatei Ana Ursachi, o altă victimă a devenit Eduard Rudenco.

„În calitate de membri ai Parlamentului European, condamnăm cu fermitate abuzul domnului Plahotniuc şi influenţa politică în activitatea instituţiilor de stat din Moldova, a procuraturii, instanţelor de judecată, de represiunile motivate politic, care servesc drept instrument de persecutare folosit contra adversarilor şi criticilor”, se spune în scrisoare.

Totodată, eurodeputaţii au condamnat şi acţiunile împotriva activiştilor civici, procurorilor şi judecătorilor independenţi, care au refuzat să participe la procesele motivate politic. Oficialii europeni au menţionat şi acţiunile faţă de reprezentanţii mediului de afaceri, care susţin opoziţia democratică şi activitatea anticorupţie a acesteia.

„Le cerem autorităţilor moldoveneşti să înceteze imediat toate acţiunile ilegale faţă de doamna Ursachi, domnul Rudenco, doamna Manole, domnul Machedon şi alţii. Le reamintim că drepturile omului şi situaţia democraţiei în Moldova şi în alte state europene incluse în Politica Europeană de Vecinătate, se află sub controlul permanent al Uniunii Europene şi al instituţiilor sale, inclusiv birourilor şi Parlamentului European”, au adăugat europarlamentarii.

Şefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale a declarat că nu a primit deocamdată scrisoarea şi nu poate comenta afirmaţiile, iar reprezentantul Serviciului de Presă al Ministerului Justiţiei a spus că va reveni cu o reacţie, însă nu a făcut-o. Am încercat să aflăm dacă au recepţionat scrisoarea şi preşedinţii judecătoriilor vizate, însă nimeni nu a răspuns la numerele de telefoane afişate pe site-ul instituţiilor, deşi era înainte de finalizarea orelor de muncă. Nici oligarhul Vladimir Plahotniuc nu a fost de găsit pentru a beneficia de dreptul la replică.

Precizăm că o scrisoare asemănătoare a fost adresată şi vicepreşedintelui Comisiei Europene Federica Mogherini şi Comisarului European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn. Amintim că şi europarlamentarul PNL Ramona Mănescu le-a cerut autorităţilor din Republica Moldova să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

scrisoare-europarlamentari

 

 

 

 

 

 

 

Sursa:jurnal.md