Un nou colac de salvare pentru Plahotniuc – reţeaua „baronilor locali”; PD vrea să ducă la bun sfârşit iniţiativa eşuată a oligarhului privind sistemul electoral mixt
După ce iniţiativa din 2013 a oligarhului Vladimir Plahotniuc privind sistemul electoral mixt a eşuat, partidul acestuia a preluat acum ştafeta şi a revenit la ideea implementării sistemului electoral mixt până la alegerile parlamentare.
Pe 19 aprilie 2013, PD, PLDM, deputaţii neafiliaţi şi deputaţii liberal-reformatori au votat iniţiativa lui Plahotniuc privind implementarea sistemului electoral mixt, astfel încât 51 de deputaţi din totalul de 101 să fie aleşi pe liste de partid, precum este acum, iar 50 de deputaţi să fie aleşi pe circumscripţii uninominale, fiecare circumscripţie alegându-şi deputatul care o va reprezenta în Parlament. La doar câteva săptămâni după asta, liberal-democraţii care susţinuseră iniţial sistemul mixt au votat, împreună cu PCRM, pentru abrogarea legii, invocând că legea a fost adoptată cu grave încălcări şi că nu a fost supusă dezbaterilor publice.
Acum PD a revenit la această idee, care a început să fie promovată cu mai multă intensitate. Liderul oficial al partidului, Marian Lupu, afirmă că îşi doreşte ca alegerile parlamentare din 2018 să fie organizate anume astfel. „Vom pune pe masă această problemă – sistemul mixt. Vreau să vă spun că nu avem încă un scenariu definitiv şi clar privind acţiunile, acum vorbim despre idee în general. Vreau să subliniez că în această campanie electorală, la toate întâlnirile pe care le-am avut, probabil nu a fost nicio întâlnire unde această întrebare (sistemul electoral mixt) să nu vină din sală”, a declarat Lupu vineri, 2 decembrie, la o emisiune de la RTR Moldova, citat de Adevărul.
Ideea despre care vorbeşte Lupu pare destul de realizabilă, luând în considerare faptul că formaţiunea pe care o conduce se află la guvernare, iar oligarhul Plahotniuc are un cuvânt greu de spus în ce priveşte deciziile guvernării, notează publicaţia.
Experţii politici afirmă că sistemul electoral mixt va favoriza doar partidele mari şi cu bani mulţi, precum PD şi PSRM. Analistul politic Alexei Tulbure, fost ambasador al RM la ONU şi la Consiliul Europei, declara recent că schimbarea sistemului electoral este o nouă tactică a oligarhului Plahotniuc de a se salva, după ce a înţeles că PD nu are şanse să intre în următorul Legislativ.
„Acum Plahotniuc va merge pe scenariul schimbării sistemului electoral din unul pur proporţional în unul mixt. Circumscripţiile majoritare sunt unica şansă pentru Plahotniuc să bage o fracţiune în Parlament în 2018”, crede Alexei Tulbure.
Recent şi cunoscutul analist politic de la Fundaţia Jamestown, Vladimir Socor, a declarat că Plahotniuc lucrează la un nou plan pentru a-şi fortifica sistemul în toată ţara, iar ca acest lucru să se întâmple, el va trage de sforile din Parlament pentru a fi modificat Codul Electoral, astfel încât jumătate dintre deputaţi să fie aleşi nominal la următorul scrutin parlamentar.
„Pentru a-şi întări centrul de putere, Plahotniuc va dori să cucerească încă o cetate – să treacă prin Parlament modificarea Codului Electoral astfel ca jumătate dintre deputaţi să fie aleşi uninominal, dar cu finanţare de la Plahotniuc. Cunosc din sursele mele că procesul deja se petrece în teritoriu. Maşinăria puterii a început să identifice la nivel de raioane posibilii candidaţi”, a dezvăluit analistul politic al Fundaţiei Jamestown, Vladimir Socor.
„Aceştia vor fi nişte vasali locali ai regelui neîncoronat. Ei nu vor candida cu eticheta PD, nu vor candida cu etichetă politică, în general. Oficial vor fi independenţi, iar în realitate – cu aranjamente reale de dependenţă faţă de centrul de putere de pe bd. Cantemir sau de la Nobil. Astfel, Plahotniuc va controla în totalitate Parlamentul. El a improvizat la începutul acestui an cu această coaliţie majoritară ca să salte până la parlamentare, când să aibă deja o construcţie mai durabilă, cu candidaţi oficial independenţi, dar controlaţi din sediul de pe bd. Cantemir”, e explicat analistul de la Jamestown.
Tot Vladimir Socor a declarat că modificarea Codului Electoral este parte a înţelegerii dintre Plahotniuc şi Igor Dodon, aceasta fiind una dintre condiţiile ca Dodon să ajungă preşedinte. A doua condiţie ar fi numirea unui procuror general care să îi fie comod oligarhului.