Un nou flashmob împotriva tentativei de a schimba sistemul electoral: Societatea civilă a venit şi astăzi la Parlament pentru a cere retragerea proiectelor înaintate de PD şi PSRM

Imagine implicită

flashmob parlament 9 maiPROTEST în faţa legislativului faţă de înţelegerea dintre PD-PSRM: „Vor să schimbe sistemul electoral pentru ca să nu putem vota partidele pe care vrem să le vedem în Parlament”

„Vrem să trăim acasă!”. Acesta este mesajul manifestaţiilor din faţa legislativului, care au ieşit la un nou protest faţă de încercarea tandemului PD-PSRM de a schimba sistemul electoral din Republica Moldova.

Reprezentanţii societăţii civile prezenţi la flashmob au anunţat că duminică va fi organizat un mare protest în Scuarul Parlamentului, la ora 12:00.

„Duminică, facem aici, la Parlament, la ora 12:00, o mare adunare. Parlamentul a adoptat fără să pună în agendă legea lui Plahotniuc, votul uninominal. După asta, s-au răzgândit şi au votat legea lui Dodon, votând votul mixt. Eu nu ştiu care proiect este valid. Anulaţi amândouă legi pentru că nu sunt bune pentru noi. Sunt împotriva noastră, sunt potriva democraţiei”, a declarat directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, în faţa Parlamentului.

„Atunci  când se produce o crimă, anchetatorii trebuie să răspundă cui îi convine această crimă. Noi ştim cine sunt criminalii, trebuie răspundem cui convine această schimbare. De ce au venit cu această iniţiativă legislativă. Parlamentul este controlat de o singură persoană – Plahotniuc. Vor să facă această modificare pentru ca să nu ne permită să votam pentru partidele pe care noi le vrem să le vedem în Parlament. Trebuie să luptam pentru dreptul nostru. Noi stăm aici ca să ne apăram drepturile. Miza este mare – sau ei sau noi”, a menţionat analistul Oazu Nantoi.

„Ei votau până acum legi care afecta o parte din cetăţeni, dar acum votat pentru o lege care ne afectează pe toţi deodată. Aceste proiecte sunt convenabile doar pentru PD şi PSRM,  este un consens întrei ei. Trebuie să obţinem retragerea acestor proiecte”, a spus activistul civic Dumitru Alaiba.

Manifestanţii au mai scandat: „Parlamentul nu are legi!”, „Noi rezistăm!”, „Nu schimbăm sistemul. Vă schimbăm pe voi!”.

„Vrem o ţară frumoasă. Am venit în stradă să protestez pentru că înţeleg că nu mai avem o altă şansă. Ei privatizează Parlamentul. Să ne unim şi să ieşim la proteste. Duminică este un nou protest aici, în scuarul Parlamentului. Nu ne oprim şi mergem înainte”, a declarat directorul StarNet, Alexandru Machedon.

Societatea civilă şi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie protestează şi în această seară la Parlament faţă de încercarea tandemului PD-PSRM de a schimba sistemul electoral din Republica Moldova.

Flashmoburi similare vor avea loc în fiecare seară, la ora 17:00, pe parcursul acestei săptămâni. Potrivit reprezentanţilor societăţii civile, pentru duminică este anunţat un protest la ora 12:00.

Sursa:jurnal.md