Un nou pseudoeveniment
Numai şi numai atunci cînd un mare conducător va fi băgat în puşcărie va merita să ne agităm.
În Republica Moldova, spre deosebire de multe ţări europene, marii conducători, cinovnici şi judecători nu sînt băgaţi în închisoare pentru corupţie şi mişmaşuri. Acesta e specificul ţării noastre care chipurile se integrează viforos în Europa.
Din cînd în cînd vedem pe sticlă nişte funcţionari mărişori arestaţi, dar, fireşte, aceştia nu mai ajung în puşcărie. Aici pesemne se fură şi se fac mişmaşuri numai pe palierul simplilor muritori.
Ani de zile societatea civilă tot aşteaptă clipa în care un mare conducător sau cinovnic se va pomeni după gratii pentru fraude. Mulţi se întreabă cînd oare va veni momentul acesta care, se presupune, va însemna începutul unei înnoiri. Momentul cu pricina însă nu mai vine. În schimb se perorează pînă la saţietate despre combaterea corupţiei.
Deunăzi am auzit nişte voci care anunţau, fericite, venirea clipei mirifice. Cică avem de-a face cu o premieră: fostul ministru de interne, Gheorghe Papuc, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul 7 aprilie.
Nu vreau să vorbesc prea mult, ca să nu vă plictisesc, stimaţi ascultători. O să spun doar un lucru. Nimic nu e clar, nu se ştie dacă domnul Papuc e vinovat, iar decizia Curţii de Apel este cu drept de atac. Prin urmare, nimic extraordinar nu s-a întîmplat, avem de-a face cu un nou pseudoeveniment şi nu e cazul să facem din ţînţar armăsar.
Numai şi numai atunci cînd un mare conducător va fi băgat în puşcărie va merita să ne agităm. Pînă atunci să privim impasibili spectacolul…
Iulian Ciocan
Sursa:europalibera.org