Un tânăr cercetător român, cu două invenții recunoscute la nivel internațional, curtat în Germania
Un tănăr inventator din România este vânat de universităţile de top din Europa. Pentru Alex Glonţaru, statul român nu are nici bani, nici soluţii. Cu două invenţii de ecou mondial în portofoliu, dar necunoscute în ţară, unul dintre copiii de aur ai cercetării româneşti are un singur vis: să studieze în Europa şi să se întoarcă, la un moment dat acasă.
La cei 19 ani, Alex Glonţaru are în palmares titluri la care mulţi cercetători, cu ani de experienţă, doar visează. În spatele diplomelor, medaliilor şi invenţiilor recunoscute internaţional se află însă sute de ore de muncă.
Alex Glonţaru, cercetător: „Prima dintre ele este un studiu destul de amplu al adezivului produs de păianjen. Cel mai mare pontenţial îl are în domeniul medical pentru că este un material asemănător ţesuturilor moi. E un material elastic formidabil. Iar al doilea este o aplicaţie, o platformă pentru android, destinată cumpărăturilor online în care am dezvoltat conceptul de mall online.”
Performanţele tânărului l-au convins pe decanul Universităţii Jacobs, din Bremen, să-l invite la studii. Alex este primul român căruia i se dă această şansă.
Alex Glonţaru, cercetător: „Este a treia dintre cele mai importante și mai performante dintre țările vorbitoare de limba germană. Este un centru de cercetare impresionant.”
Pentru meritele sale, Alex a primit şi o bursă care îi acoperă jumătate din costuri, adică 12.000 de euro pe an.
În România nu există o strategie naţională de încurajare a cercetării, care să îi ajute pe tinerii geniali să plece la studii şi să se întoarcă apoi în ţară.
Elena Glonţaru, mama lui Alex: „Aş vrea să stea lângă mine, să ne bucurăm unii de alţii, dar m-a convins el. Am reuşit să facem rost de prima rată, 2.500 de euro, să înceapă, şi mai departe nu ştiu ce va fi.”
„Majoritatea tinerilor performanţi, buni, pleacă înainte de a fi observaţi. Cred că am o datorie socială față de România în sine, pentru că aici mi-am petrecut 20 de ani”, mai spune Alex Glonţaru.
Fără să ştie ce îi rezervă viitorul şi mai ales unde, Alex are o mulţumire – Centrul de Iniţiere în Cercetare a Tinerilor, singurul din România, pus la punct de el, le va fi de folos generaţiilor viitoare de liceeni români, la fel de pasionaţi ca el.
Sursa:digi24.ro