Uninominalul – cartonașe colorate
Noul sistem electoral propus de PD este un teren în care regula va fi dictată de actualii deținători ai puterii.
În Republica Moldova, când nu știi să guvernezi, schimbi agenda, arunci pe piață o dezbatere inutilă. E ca și cum într-o clasă de preșcolari ai schimba diapozitivele sau ai agăța pe tablă cartoane colorate cu diferite enunțuri.
Am avut timp de un an de zile cartonul intitulat „alegerea președintelui de către popor” și toată țara s-a mobilizat, a intrat în campanie, a uitat că i s-a furat miliardul și chiar cămașa de pe ea. În consecință, s-a ales cu un președinte prorus, Igor Dodon, ostil intereselor noastre naționale, care vrea să răstoarne paradigma, să ducă Moldova în stepele Asiei.
Acum ni se arată un alt cartonaș colorat – „votul uninominal”. Partidul Democrat și liderul său până mai ieri informal, care și-a asumat în cele din urmă șefia partidului, Vlad Plahotniuc, ne spune că urgența nr. 1 a Republicii Moldova este schimbarea sistemului electoral în așa fel ca parlamentarii să fie controlați de alegători, să poarte o responsabilitate în fața lor și chiar să fie demiși dacă nu îndreptățesc încrederea poporului (…și a coordonatorului). Dar peste toate, votul uninominal, ne asigură dl Plahotniuc, va pune capăt traseismului și corupției politice în Legislativ.
E bizar să-l auzi vorbind de responsabilitate politică și blamând traseismul parlamentar pe cel care a dezmembrat partide votate de cetățeni la alegerile din noiembrie 2014, pe cel care a format prin corupere și șantaj o majoritate de strânsură, compusă tocmai din traseiști. Politicieni care au controlat Procuratura, justiția și alte instituții ale statului și n-au fost în stare să combată corupția care macină celula de rezistență a acestui stat – pentru că aplicarea legii i-ar fi vizat chiar pe ei –, acum inventează subterfugii, false teme de dezbateri pentru a se menține la putere, întrucât sondajele îi situează sub pragul electoral. Trebuia găsită o metodă prin care electoratul să fie aburit, dus cu vorba, ca să-i aleagă pe aceiași potentați corupți, sub o altă titulatură. Nu guvernăm, manevrăm cartonașe colorate, inventăm jocuri cu mărgele de sticlă. Noul sistem electoral propus de PD este un teren în care regula va fi dictată de actualii deținători ai puterii. Alături de ei se pregătesc să-și ia tainul și socialiștii pro-ruși, creditați cu cele mai mari șanse.
A doua zi după lansarea oficială a uninominalului au apărut o sumedenie de spoturi TV (pregătite din timp), sondaje și talk-show-uri menite să „implementeze” ideea coordonatorului. Campania de promovare mizează pe un slogan simplu: „votul tău – deputatul tău”. Publicul este cumpărat cu o idee ieftină și populistă, puțini oameni se întreabă cum va funcționa în realitate un Parlament ales pe circumscripții uninominale. Nici listele de partid nu erau o fericire, dar măcar acolo se mai putea menține o solidaritate politică, o viziune comună asupra unor strategii și programe de dezvoltare pentru țară. Or, ce doctrină îi va ține împreună pe niște deputați, ziși independenți, decât interesul lor egoist?
Uninominalul în variantă PD face ca viitorul Parlament să fie și mai detestabil, unul fără echivalent în istoria Republicii Moldova. Vom avea un Parlament compus din oameni de tipul lui Plahotniuc și Shor, care pur și simplu își vor cumpăra jilțurile de deputați. O bordură vopsită, o școală cârpită, niște pungi cu orez, un concert cu artificii sau un meci de fotbal cu majorete vor fi suficiente ca să convingi poporul adus la sapă de lemn că îl vei reprezenta cu demnitate!
Propagandiștii guvernării preiau și denaturează idei și concepte ale Opoziției, cum este și aceea de meritocrație, asupra căreia insistă, de pildă, Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu. Trebuie să credem că aleșii uninominalii – baronii locali, căci despre ei vorbim – vor fi selectați pe criteriul valorii, moralității, devotamentului pentru binele comun?… Absurd! Prioritară în Moldova nu este anularea listelor de partid, ca mecanism de formare a puterii legislative, ci revizuirea radicală a modului de finanțare a formațiunilor politice, stabilirea unei grile de integritate pentru cei aleși, adoptarea unei Legi a lustrației care să curețe scena politică nu doar de foștii ștabi comuniști și de agenții KGB, ci să-i țină departe de funcțiile publice și pe indivizii penali, care încearcă să-și securizeze averile dobândite prin hoție, ajungând în Parlament.
Nu e clar nici mecanismul retragerii susținerii populare pentru deputatul care „nu-și face treaba”, cum spune Plahotniuc într-un limbaj simplu și pe înțeles. Or, comentariile analiștilor independenți și ale Opoziției proeuropene tocmai aceste aspecte evocă: în ce mod vor fi retrași deputații compromiși, cum se vor forma majorități parlamentare, cum se va guverna?… Sunt breșe serioase care demonstrează că adevărata miză a uninominalului promovat de PD nu este responsabilizarea clasei conducătoare, ci salvarea ei de la „înecul” politic.
Și cum uninominalul, la moldoveni, va fi o competiție contracost, s-ar putea să-l vedem resuscitat și pe fugarul Usatîi, aflat în urmărire generală. Nu va fi o problemă pentru Procuratură să ne anunțe că acuzațiile la adresa primarului de Bălți au fost exagerate, căci, la urma urmei, și Ilan Shor, după ce a contribuit la „drenarea” miliardului de dolari din băncile moldovenești, dar pârându-l pe cine trebuie și cum trebuie, a redevenit „un om de onoare” (în accepțiunea siciliană a termenului) și poate intra în cursa electorală.
Există și alte, uriașe, pericole. Implicarea în alegeri pe circumscripții uninominale a regiunii transnistrene – un teritoriu controlat de Rusia – va bloca orice speranță europeană a Moldovei. La multele critici care au fost formulate, se mai poate adăuga că uninominalul propus de PD reprezintă și o federalizare mascată. Principalii actori de pe scena politică – grupările lui Plahotniuc și Dodon – își vor împărți zonele de influență, vor face un troc de genul: tu îți aduci în Parlament oameni din Transnistria și din Autonomia Găgăuză, în schimb nu vei avea pretenții în raioanele în care mi-am asigurat un bazin electoral, unde mi-am băgat eu banii.
Uninominalul lui Plahotniuc este de asemenea o manevră de excludere a diasporei din jocul politic, în special a diasporei occidentale, cea care la recentele alegeri prezidențiale a demonstrat că reprezintă o forță de temut pentru „statul captiv”. Diaspora va primi câteva locuri în Parlament, unde vor nimeri, desigur, persoane verificate și loiale regimului oligarhic, și astfel capacitatea concetățenilor noștri din țările europene și de dincolo de Ocean de a influența destinul național, în sensul asigurării parcursului românesc și european, va fi anihilată.
Uninominalul, despre care unii susțin că se va transforma până la urmă într-un sistem de vot mixt, a fost lansat ca să abată atenția de la adevăratele probleme ale Republicii Moldova – corupția celor de sus și sărăcia lucie a celor de jos. E făcută să consume în van energiile unei societăți debusolate, infectate de posturi de propagandă locală și de torentul de dezinformare rusesc revărsat de pe micile ecrane. O dezbatere toxică, inoportună, care se va solda cu îndepărtarea Moldovei de pe calea europeană.
Alegerile democratice constituie unul dintre drepturile fundamentale dobândite în zorii independenței. Acum și acest drept ar putea fi uzurpat, mânjit, transformat într-un teatru de marionete. Iar poporul, asemeni prizonierilor înlănțuiți din peștera lui Platon, va urmări defilarea unor umbre caraghioase pe un perete din fața sa, despre care va trebui să creadă că este însăși realitatea sau, mai exact, expresia voinței sale libere de a alege și de a fi ales.