Unirea sărbătorită la Paris
În seara zilei de 27 martie, tocmai cînd s-au împlinit 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la Paris a avut loc o conferință științifică cu această ocazie. Invitatul de onoare al Moldovei, Octavian Țîcu a ținut să menționeze rolul Franței în recunoașterea internațională a Unirii.
Ministrul Tineretului și Sportului a făcut o incursiune în istorie, reamintind că în acea perioadă, în România mai mult de 2/3 din teritoriul țării se afla sub ocupația trupelor germane, iar bandele dezorganizate și anarhiste ale armatei țariste amenințau stabilitatea politică a statului. Totuși „voința de reîntregire a teritoriului a fost mai puternică și s-a produs ceea ce era firesc”, spune invitatul de onoare.
Mai mult decît atît, „recunoașterea internațională a Unirii de la 1918 a fost apogeul diplomației românești, iar sprijinul Franței a avut un rol de primă importanță în punerea în practică a clauzei privind reîntregirea României – clauză introdusă expres în sistemul de la Versailles”, a remarcat Țîcu.
Evenimentul a fost organizat de 4 asociații ale diasporei românilor de pe ambele maluri ale Prutului: Asociația Connexions Moldavie, Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, Asociația Toți Români și Asociația Clubul Liberal Franța.