Uniunea Europeană fără Marea Britanie, un scenariu de coșmar

Imagine postare

UE-drapelGermania va face tot ce îi stă în putinţă pentru a menţine Marea Britanie în cadrul Uniunii Europene, a asigurat duminică ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, într-un interviu pentru Financial Times, preluat de Reuters.

Vineri, şefii de stat şi de guvern europeni i-au făcut o surpriză neplăcută premierului britanic David Cameron, în contextul în care 26 dintre ei au ales să sprijine candidatura lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, singuri împotriva fostului premier luxemburghez fiind Cameron şi omologul său ungar Viktor Orban.

Opoziţia britanică faţă de Juncker a avut în centrul său temeri legate de faptul că acestui politician veteran i-ar lipsi dorinţa de a reforma Uniunea Europeană.

În opinia lui Cameron, orice tentative de reformă vor fi de acum înainte „mai lungi şi mai dificile”, ceea ce va face menţinerea Marii Britanii în blocul comunitar o sarcină mai dificilă. Premierul conservator le-a promis alegătorilor din regat organizarea unui referendum în 2017 pe tema rămânerii sau nu în UE, în cazul în care va obţine realegerea anul viitor.

În interviul pentru Financial Times, Schaeuble a explicat că confruntarea privind desemnarea lui Juncker nu reprezintă un obstacol în calea rămânerii Marii Britanii în Uniune şi a afirmat că Germania, cea mai importantă economie europeană, va face totul pentru a opri Marea Britanie să iasă.

„Marea Britanie este o componentă esenţială a unităţii europene”, a precizat ministrul german. „O Uniune Europeană fără Marea Britanie este ceva absolut inimaginabil. Drept urmare, trebuie să facem totul astfel încât interesele şi poziţiile Marii Britanii să se regăsească suficient de mult în politicile europene”, a subliniat el.

sursa: realitatea.net