USR: Nu permiteţi transformarea Republicii Moldova într-o dictatură. Cerem suspendarea ajutorului financiar
Uniunea Salvaţi România solicită oficialilor şi instituţiilor româneşti să nu permită transformarea Republicii Moldova într-o dictatură controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc şi de pro-ruşii din PSRM.
Partidul Democrat, aflat la guvernare în Republica Moldova, ignoră recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa reformei codului electoral şi conduce ţara spre o dictatură, context în care se impune suspendarea ajutorului financiar pe care România s-a angajat să îl acorde ţării vecine, a solicitat vineri, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România.
Potrivit USR, Comisia de la Veneția și Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE au menţionat că, în contextul actual din Republica Moldova, nu recomandă înlocuirea actualului sistem electoral proporţional cu unul uninominal sau mixt.
„Partidul Uniunea Salvați România solicită instituțiilor statului să trateze cu seriozitate și atenție sporită situația politică din Republica Moldova. La 16 iunie 2017, Comisia de la Veneția și Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE au făcut publică o listă de recomandări cu privire la inițiativele de modificare a sistemului electoral votate în parlamentul Republicii Moldova, la 5 mai 2017. Cele două instituții au menționat că, în contextul actual din Republica Moldova, nu recomandă înlocuirea actualului sistem electoral proporțional cu unul uninominal sau mixt. Există temeri legate de presiuni politice asupra Comisiei electorale centrale, reprezentarea deficitară a diasporei și a femeilor, influența oamenilor de afaceri asupra candidaților din circumscripțiile uninominale, pragul electoral ridicat”, spun reprezentanţii partidului din România.
USR atrage atenţia asupra faptului că înlocuirea sistemului electoral nu corespunde necesităţilor reale ale cetăţenilor R. Moldova care se confruntă cu sărăcia cronică, lipsa reformelor în justiţie şi capturarea instituţiilor statului de către grupul de putere afiliat oligarhului Vlad Plahotniuc.
„Modificarea sistemului electoral are ca obiectiv menţinerea la putere, după alegerile din 2018, a Partidului Democrat (2-4% în sondaje) şi a lui Vlad Plahotniuc (rating negativ de 98%). În acelaşi timp, aşa-zisa reformă electorală este menită să creeze o concurenţă neloială pentru partidele pro-europene PAS şi PPDA şi să permită ascensiunea electorală a pro-ruşilor din PSRM.
USR solicită oficialilor şi instituţiilor româneşti să nu permită transformarea R. Moldova într-o dictatură controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc şi de pro-ruşii din PSRM”, a subliniat partidul.
În acest sens, USR reiterează solicitarea cu privire la suspendarea ajutorului financiar pe care România s-a angajat să îl ofere Republicii Moldova.
Sursa:independent.md