foto Vip Magazin

„Sfatul Țării”, 21 august 1991

Hunta continuă să lase urme sîngeroase în drumul său spre acapararea deplină a puterii. La Riga trupele de invazie au omorît patru oameni. Se comunică despre jertfele din Moscova. Toate centrele de emisie radio și TV din Lituania, Letonia și Estonia au fost ocupate de comanda trimisă de Iazov și Krucikov. Ianaev a mai emis un ordin de lichidare a tuturor posturilor independente radio și TV din republici. Se introduc restricții de circulație. Armatele puciste se apropie de Kiev. Nu mai încape nici o îndoială că în zilele următoare vine și rîndul Moldovei.

Între timp TV pucistă continuă să ne prezinte reportaje „imparțiale”. În cutare localitate, zic reporterii, atitudinea oamenilor față de C.S.S.E. nu e univocă. Unii îl susțin, alții critică. (Auzi ce cuvînt – critică!) Se înțelege, însă, că marea majoritate a populației Uniunii Sovietice e nemulțumită de lovitura de stat. Trebuie să respectăm legile Uniunii Sovietice. Trebuie să ne supunem voinței conducerii Uniunii Sovietice. Acest laitmotiv ne sugerează, de fapt, ideea marcată de ideologia puciștilor. De azi înainte ne întoarcem cu toții în marea familie a U.R.S.S. Totul va fi ca și mai înainte. Pînă una – alta republicile pot să se numească suverane, dacă țin atît de mult la acest cuvînt.

Această lovitură de stat de la Moscova le-a deschis ochii, sper, multor concetățeni de-ai noștri. Cei care pînă la 19 august mai nutreau o speranță vagă că o uniune înnoită ne va putea ferici și că locul nostru e alături de celelalte „republici-surori”, și-au dat seama că de fapt orice „Uniune înnoită” e o mare aventură.  Oricînd poate apărea un Ianaev sau un Jirinovski. Oricînd se poate produce o lovitură de stat. Oricînd drepturile popoarelor, consfințite în acordul unional, pot fi călcate în picioare. În această țară n-a existat niciodată și nici nu poate să existe o garanție pentru popoarele ce și-au legat destinul cu un imperiu.

Acum a venit momentul cînd trebuie să decidem – ce facem mai departe? Cum să supravețuim? Ideea de independență a cuprins masele populare. Ea e promovată practic de toate instituțiile și organizațiile de stat, mișcările și partidele social-politice. Dar oare e viabilă această idee în condițiile actuale? Ce-ar însemna o declarație de independență în fața forțelor militare a puciștilor? Ce-ar însemna vorbele despre libertate față de tancurile ce vor veni să ne strivească? Din păcate, vor fi doar vorbe. Oricît de dureros ar fi acest adevăr, suntem datori să-l recunoaștem.

Și atunci? Există, după părerea mea, o singură soluție – Unirea cu România. Admit că integrarea noastră în spațiul Țării poate deveni un proces dureros. Admit că nu toți cetățenii Republicii Moldova ar fi de acord cu Unirea. Dar oricît de mari ar fi divergențele, de un singur lucru putem fi siguri – nu ne vom trezi nopțile, îngroziți că vin tancurile să ne calce sub șenile, nu vom aștepta cu tremur în mîini și picioare „spețnaz„-ul să vină să ne împuște copiii și tații ce stau acum nopțile în Chișinău și apără cu mîinile goale obiectivele strategice ale capitalei. Oricum, asta e șansa de supraviețuire.

Se înțelege, problema Unirii nu poate fi rezolvată timp de o zi. Dar dacă la Chișinău și la București se vor găsi soluții acceptabile pentru ambele părți – și pentru Republica Moldova, și pentru România – am putea fi salvați. acum totul depinde de faptul cît de repede vor fi găsite aceste soluții.