Vasile Năstase, adresare către misiunile diplomatice din RM privind persecuţiile protestatarilor: Interveniţi acum, mâine ar putea fi prea târziu
Din toate colţurile ţării vin semnale că reprezentanţii Ministerului de Interne, ai SIS, primari şi preşedinţi de raioane din partea PD hărţuiesc oamenii care vor să vină la protestul de maine, atenţionează jurnalistul Vasile Năstase.
„Şoferii sunt intimidaţi şi ameninţati cu amenzi şi retragerea licenţei, s-a ajuns deja să fie cercetaţi cei care şi-au procurat bilete la autobuzele de rută. La Bălăureşti, Nisporeni, de pildă, primarul le spune localnicilor să stea acasă pentru că traseele vor fi închise, motivând că sunt în reparaţie. Şoferii de la Teleneşti sunt agresaţi mai ceva ca pe timpul lui Stalin”, a declarat Vasile Năstase.
În această situaţie, jurnalistul face un apel către reprezentanţii misiunilor diplomatice din Moldova.
„Domnule Pirkka Tapiola, domnule James Pettit! Sunteţi reprezentanţi ai unor entităţi democratice, nu puteţi închide ochii la aceste grave derapaje anticonstituţionale. Interveniţi acum, mâine ar putea fi prea târziu”, a spus membrul Platformei Demnitate şi Adevăr.
„Dacă teroarea nu va înceta, mă tem că ţara noastră va fi cuprinsă, într-o zi, de o adevărată revoltă populară care s-ar putea solda cu jertfe omeneşti! Nu toleraţi regimul de tip nord-coreean într-o ţară pe care o doriţi integrată în civilizaţie. Este de datoria domniilor voastre să opriţi dezmăţul. Aveţi pentru asta destulă înţelepciune, motivare şi putere”, a conchis Vasile Năstase.
Sursa:jurnal.md