Este foarte greu să vorbeşti în aceste zile despre orice alt subiect decât cel legat de falimentul statului de drept.

Când pui în discuţie o problemă de importanţă capitală pentru destinul Republicii Moldova, cum este cea de dezvoltare a audiovizualului, există o mulţime de sceptici sau de ignoranţi care mai că nu cască de plictiseală.

Pe noi ne interesează, însă, nu capacitatea de reacţie a vulgului, ci, în primul rând, a celor care sunt obligaţi prin statut şi prin lege să guverneze acest domeniu vital şi, totodată, lăsat la cheremul unor directe și flagrante conflicte de interese.

Să ne explicăm.

Orice post de televiziune care se respectă trebuie să vină în faţa consumatorilor de programe, adică a noastră, a telespectatorilor, cu un meniu diversificat şi atractiv, numit și content,  propus în cadrul unei concurenţe loiale, adică egale şi corecte, astfel încât fiecare dintre ele să obţină audienţa noastră şi publicitatea oamenilor de afaceri interesaţi în promovarea produselor proprii.

Pentru a pune în practică acest lucru există două modalităţi. Prima, cea mai complicată, subînţelege investirea unor resurse financiare şi umane în producerea unor opere originale, numite de cele mai multe ori şi autohtone. Cheltuielile pentru asemenea produse audiovizuale sunt exorbitante. Salarii, impozite plătite statului, chirii, tehnică performantă, studiouri, etc. sunt absolut necesare pentru a gestiona o asemenea afacere media. De obicei, în instituţiile respective sunt angajaţi câteva sute de profesioniști, fiecare punându-și în joc talentul şi priceperea.

Cea de-a doua cale este una diametral opusă. Nici nu putem să o numim cale. E un fel de direcţie, asemeni drumurilor ruseşti. Este vorba de așa-numitul efect al ederei, adică de parazitismul elementar, când nişte indivizi cu influenţă retransmit niște posturi de televiziune bine cotate din alte state, de obicei din Rusia, și storc milioane de euro plasând publicitate locală, fără a investi barem un ban.

De obicei, în asemenea cooperative de genul „Coarne şi copite” slujesc până la zece persoane, cu tot cu paznic şi femeie de serviciu, director şi contabil, dar și patron cu scaun moale în Parlament.

Cine sunt aceşti băieţi şmecheri cu propensiuni înnăscute de trântor? Am discutat despre ei în repetate rânduri. Despre atotputernicul oligarh Plahotniuc am făcut bătături pe limbă spunându-vă cum a deturnat imaginea postului public de televiziune TVR1, cum controlează piaţa de publicitate, operatorul de măsurare a audienţei, cum utilizează în mod ilegal mai multe frecvenţe cu acoperire naţională. Mă opresc aici şi trec şi de controversatul rusificator Dan Lozovan, care are și el o parte din metehnele Păpuşarului, pentru a ajunge mai repede la cel de-al treilea personaj dubios al audiovizualului moldovenesc, Chiril Lucinschi. În comparaţie cu ceilalţi protagonişti, domnul Lucinschi are mai puţine posturi în “dotare”, însă are calitatea de paznic la stână, adică de preşedinte al Comisiei de specialitate din Parlament, cel care trebuie zi şi noapte să se îngrijească de dezvoltarea audiovizualului naţional, să propună adoptarea noului Cod al domeniului, să vină cu modificări ale legislaţiei, adică să fie o persoană care să lupte pentru drepturile consumatorilor de programe.

În realitate, însă, domnul Lucinschi este o frână scrâşnindă în calea dezvoltării acestui domeniu strategic, de o importanţă capitală pentru viitorul tinerei generaţii. Domnul Lucinschi nu doar că nu propune amendamente la Codul audiovizual, ci se opune cu vehemenţă adoptării unui nou Cod, elaborat de societatea civilă în colaborare cu prestigioase instituţii internaţionale, având de mai bine de un an de zile girul Uniunii Europene, Consiliului Europei și OSCE. Un nou Cod care, conform programului de guvernare al Alianţei în stare de guvernare hibernală, trebuie adoptat în regim de urgenţă.

Domnul Lucinschi a mai făcut o ispravă, chiar astăzi, pentru care este rugat cu binişorul să-și dea demisia de onoare din funcţia deţinută la Parlament. În dimineaţa acestei zile dânsul a trimis o scrisoare în adresa CCA, în care cere ca instituţia patronată de ex-prim-vicepreşedintele Plahotniuc să abroge Decizia 185 prin care radiodifuzorii sunt obligaţi să difuzeze cel puţin 30 la sută de produs autohton.

Sigur, dacă o asemenea normă ar fi fost valabilă în cea mai înapoiată ţară bananieră, am fi crezut că trăim încă în plin regim colonial. Domnul Lucinschi, însă, vrea să ne nenorocească până la plăsele, el cere ca televiziunile să aibă dreptul şi libertatea de a nu difuza nicio emisiune autohtonă, în limba română, totul să fie în limba rusă și retransmis de la Moscova.

Domnul Lucinschi junior, departe de prestaţia politică a Seniorului, nu vine singur în acest demers dement, ci sprijinit de nişte deputaţi zănatici, ca să nu le zic haihui, din propria sa Comisie, cu excepţia de admirat, de această dată, a Corinei Fusu. Complice la documentul în chestiune se face un personaj greu de bănuit, la prima vedere, că ar fi capabil să scuipe din adâncul rinichilor impotriva propriului popor. Mă refer la ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, care semnează o expertiză îndoielnică conform căreia CCA nu ar fi avut dreptul să decreteze obligativitatea celor 30 de procente de opere autohtone. Că, zice ministrul, Codul nu prevede aşa ceva şi că ceceiştii şi-ar fi depășit atribuţiile de serviciu. Nimic mai fals! Ministrul trebuia să spună că într-un stat independent aceste 30 la sută sunt o sfidare şi o bătaie de joc de patrimoniul naţional al acestui popor, de suveranitatea sa şi că trebuie să ajungem în cel mai scurt timp la cel puţin 70-80 la sută, iar legislaţia să o ajustăm necesităţilor, oportunităţilor şi priorităţilor naţionale.

Sub presiunea opiniei publice, a societăţii civile, CCA a făcut astăzi un pas înapoi, amânând anularea ruşinoasă şi criminală a propriei decizii. Cât de mari vor fi presiunile politice şi cele venite din zona trântorilor cu miros de ederă, a rusificatorilor şi spălătorilor de creiere vom vedea la următoarea şedinţă.

Dacă apetitul paraziţilor din audiovizual nu se va potoli, s-ar putea ca într-o perioadă mai mare sau mai mică de timp să aflăm în continuare prognozele meteo de la Moscova, iar despre grijile şi nevoile acestui popor, vorba Corinei Fusu, să aflăm de la radiourile şi televiziunile străine!

Înserăm, mai jos, umilitoarea scrisoare pierdută a lui Chiril Lucinschi şi a colegului său de partid cu rang de ministru pentru a vă convinge cât de întortocheate sunt conflictele de interese într-un stat bântuit de toate relele din lume.