Vuiește lumea, presa și internetul arată cu degetul la hoțul care jefuiește băncile ziua în amiaza mare, iar partidele declarativ ”proeuropene”, dar și cele de altă orientare demagogică tac ca peștele pe tigaie. Nu mai zicem nimic de bărbații neamului, vorba vine, care se fac că plouă și nu iau niciun fel de măsuri.

Vor cu orice preț să voteze un guvern. Adică să se împace astfel încât tăcerea lor să fie una “europeană”, de “interes” național.

Observ de ceva timp, mai ales din perioada când același SIS spune public, tardiv, că a observat mișcări tectonice privind organizarea jafului de la MAIB, că Păpușarul parcă a intrat în pământ. Nu e nicăieri, nu mai apare în reflectoarele imperiului media, nu se mai dă cu părerea. Este ocupat. Are activități urgente în imensa oligarhie subterană.

Ce ocupație o fi având domnul Lupu? Cu ce se ocupă acesta de nu se vede și nu se aude? În afară de fazele cu băutul cafelelor pe la terase. Oficial, domnul Lupu parcă ar fi dator în fața societății cu niște explicații. Majore, de altfel.

Administrația celei mai puternice bănci din Moldova a descris în comunicatul de presă de deunăzi în ce mod a fost operat jaful și ce instituții handicapate ale statului captiv au participat la “buna” desfășurare a crimei economice. Să le  luăm pe rând. Judecătoriile, și în curând o să dăm numele „magistraților” care au legalizat jaful, aflate în jurisdicția patronului PD; Comisia valorilor mobiliare, partajată, de acordul criminal, partidului mafiotizat; BNM, controlată de Păpușar prin omul său de serviciu; CNA, care și-a demonstrat credința nețărmurită față de oligarh; Procuratura generală, cumpărată de Păpușar încă pe timpurile braconierului Zubco; curtea de serviciu, numită și CC, care a respins legislația antiraider, controlată în totalitate de oligarh, într-un cuvânt toate instituțiile care au revenit Păpușarului și Partidului antiDemocrat. Nu ar fi fost cazul ca măcar un purtător de cuvânt, un membru de rând de undeva, din provincie, să scoată vreo articulație vizavi de aceste dezvăluiri? Tăcerea domnului Lupu, aflat în căldurile târgului perfid și periculos de reocupare a instituțiilor de drept, conduce la concluzia că își asumă din oficiu acțiunile criminale ale celor implicați, așa cum și le-a asumat pe cele ale lui Plahotniuc de-a lungul vremii, inclusiv cele „istorice”, ca să zic așa, că nu are nimic de reproșat, că totul e în ordine și este preocupat de principii și valori, nu de chestii din astea minore și pasagere. „Ce mai vor și ăștia, domnule, ia s-au prădat, acolo, vreo 30 de procente de acțiuni, ce mare lucru? Sunt detalii, noi ne concentrăm pe chestiuni majore, avem un dream albastru, ce naiba?!”

Urmăresc cu atenție cum se bâlbâie câte un factor statal prins în fața camerelor de luat vederi, cum se dezvinovățește și încearcă să ne inducă în eroare ca pe niște pacienți cu statut de cobai.

Unde au fost aceștia și stăpânii lor după ce acum câțiva ani a fost publicat în presă un MEMORIU în care a fost dezvăluită întreaga procedură criminală de devalizare a Victoriabank, Banca de Economii,  Societatea pe acțiuni ASITO? De ce nimeni dintre cei implicați nu au fost trași la răspundere – Colenco, Plugari, Orândaș, Rotari, Namașco, Dubcovețchi, Marchitan, Țurcanu, Bivol, Dulghieru, Muruianu, etc, etc!!!

De ce până acum BNM nu a aflat – nu a făcut publice, că de știut le știe cu siguranță –  numele raiderilor și beneficiarilor acțiunilor furate de sistemul controlat de Plahotniuc? Este normal ca atâta timp să nu știm cine este falsul proprietar, de fapt unul cu statut de criminal, al acțiunilor de la BEM, Victoriabank și celelalte instituții financiare jefuite? Cum e posibil ca acești oficiali să tolereze și să accepte să colaboreze zi de zi cu raiderii, să-i accepte și să-i acopere, devenind astfel ei înșiși părtași la crimă? Cât vom suporta inacțiunile și tăinuirea acestei procuraturi generale de tip stalinist, condusă de oamenii lui Plahotniuc, care nu vrea în ruptul capului să facă lumină și să deschidă dosare penale pe numele stăpânului său, beneficiarul acestor jafuri de proporții? Cât vor continua instituțiile internaționale să-l tolereze și să-l accepte drept partener de integrare europeană pe un individ urmărit de Interpol și dovedit de Înalta Curte de Justiție de la Londra drept beneficiarul atacurilor raider din Moldova? Ce lecție de moralitate și educație juridică dăm populației acestei țări prin tolerarea și protejarea raiderului care se află mereu printre noi, protejat și menajat de dragul unei iluzii demult pierdute?

De ce acum, când SIS-ul și Comisia parlamentară pentru securitatea statului au anunțat despre participarea la organizarea atacurilor raider a lui Tănase, Poalelungi, Berlinski, Damir și alții, toată fauna politică a luat apă în gură? De ce nimeni nu face nimic, cu excepția demnă de toată aprecierea și gratitudinea noastră a excelenței sale, domnul ambasador al SUA în R. Moldova, William Moser?

Spuneam într-un material de acum câteva luni că ambasadorii acreditați la București sunt mult mai tranșanți și mai deschiși în raport cu autoritățile române în ce privește mesajul anticorupție. Iată că avem o excepție pe care o remarcăm cu toată admirația. Ambasadorul Statelor Unite pune accentele pe cele mai dureroase centre nervoase ale Moldovei, arată cu fermitate spre instituțiile capturate care servesc o persoană și nu cetățenii, care servesc oligarhia și nu Republica!

Această atitudine tranșantă trebuie să ne dea curaj. Este poziția unei țări puternice care ne vrea binele, care nu poate admite să urmărească cum niște indivizi scăpați de sub control au capturat statul și l-au pus în serviciul propriilor interese meschine.

Presa, societatea civilă, oamenii de bună credință trebuie să se mobilizeze și să dezvolte acest mesaj care pentru noi nu poate fi altceva decât o gură de aer în acest pustiu sufocant al corupției și crimei organizate la nivel politic și statal.

Va fi sau nu va fi ales un guvern, vor fi sau nu vor fi anticipate, acum contează mai puțin. Cu sprijinul adevăraților prieteni ai Republicii Moldova vom fi capabili să facem ordine și să combatem cu toată dăruirea și integritatea noastră civică această rușine națională care ne umilește, în ultimul hal, zi de zi, oră de oră.

Vuiește lumea, presa și internetul arată cu degetul la hoțul care jefuiește băncile ziua în amiaza mare, iar partidele declarativ “proeuropene”, dar și cele de altă orientare demagogică tac ca peștele pe tigaie. Nu mai zicem nimic de bărbații neamului, vorba vine, care se fac că plouă și nu iau niciun fel de măsuri.

Vor cu orice preț să voteze un guvern. Adică să se împace astfel încât tăcerea să fie una “europeană”, de “interes” național.

Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii!