VASILE NĂSTASE Guvernul lui Guma și cei 99 de deputați
Am participat astăzi la o dezbatere la un post de televiziune LIBER din Republica Moldova, în care am discutat chestiuni și aspecte legate de atacurile raider, o permanentă și perpetuă tâlhărie a Păpușarului și a oamenilor săi de curte, dar și despre lupta unei părți restrânse a mass-media împotriva criminalilor moldovenești. Inclusiv despre urmărirea internațională a deputatului Partidului Democrat Valeriu Guma.
Paradoxal, dar toate aceste teme fac parte dintr-un tot, sunt palierele unei singure probleme, diagnotizate cu precizie chirurgicală de liderii de opinie drept stat captiv sau stat criminalizat.
Am opinat că unica instituție publică de la care așteptam acțiuni concrete în vederea combaterii mafiei este Legislativul republicii și, mai concret, cei 101 aleși ai poporului. Economistul Gheorghe Constandachi a emis o altă părere, și anume că în Parlament avem de fapt doar 99 de parlamentari în sensul adevărat al cuvântului, inclusiv în sensul lui moral.
De acord, domnule Constandachi! Ce fel de parlamentar este la ora actuală Valeriu Guma, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru acte de corupție?
Decizia irevocabilă a unei instanțe dintr-un stat membru al Uniunii Europene, nu este decizia unui complet aservit și mituit din Republica Moldova. Diferența este uriașă. Orice cetățean moldovean condamnat la comanda Păpușarului și a ciracilor săi din justiția cancerogenă trebuie tratați ca jertfe clare ale acestui sistem odios. Justiția din România este altceva. Este justiția care a îndrăznit să trimită după gratii zeci de oameni de afaceri putred de bogați, deputați, miniștri, chiar un fost prim-ministru (daca am pune pe cântar fapta comisă de Adrian Năstase, care în cadrul unei campanii electorale ar fi ascuns niște fonduri electorale, atunci politicienii de la noi ar trebui să fie puși cu toții la dubiță pe un termen de zece ori mai mare, date fiind porcăriile pe care le comit aceștia în toiul campaniilor de alegeri, mituind alegătorii și ascunzând mijloace financiare murdare și tenebre. Să ne amintim, de exemplu, de declarația unuia dintre raiderii de top al CSI-ului, care s-a lăudat în fața noastră, a tuturor, că a dat unui partid 2 000 000 de euro. S-a autosesizat procuratura lui Plahiș? S-a autosesizat vreo instituție a acestui stat pus la stâlpul infam al corupției și jafului de proporții?!)
Sau cum să comparăm faptele comise de omul de afaceri Gigi Becali, condamnat la trei ani de pușcărie pentru un schimb inegal de terenuri cu Ministerul Apărării, dar care are la activ atâtea acte de caritate față de nevoiași și Biserică, care a bucurat și a extaziat milioane de români pentru rezultatele echipei de referință a sportului românesc, Steaua București, cu cele ale afaceristului și controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc, aflat la libertate și în spatele atâtor activități economice criminale pentru enumerarea cărora ne-ar trebui mii de rânduri de ziar! Monitorizat de Interpol, suspectat de relații strânse cu temuta grupare criminală Solntenskovskaya din Rusia, deconspirat de Înalta Curte de Justiție de la Londra, numit infractor și mafiot de prim-ministrul Republicii Moldova, arătat cu degetul chiar și de speakerul Marian Lupu ca unul care controlează mafia cărnii, acesta s-a cocoțat în fruntea Consiliului de reformare a instituțiilor de drept și urzește intrigi și atacuri ilegale și criminale la adăpostul și ascunzișul întunericului.
Așadar, ne-au rămas în Parlament încă 99 de deputați. Este adevărat că nu toți sunt cu stea în frunte, dar sunt și oameni de un curaj deosebit, bine intenționați și pregătiți să facă față luptei inegale cu criminalii. Mă gândesc la deputații Alexandru Cimbriciuc, Ion Butmalai, Maria Ciobanu, Alexandru Petcov, Grigore Petrenco, Anatolie Zagorodnîi pentru prestația sa excelentă legată de elucidarea evenimentelor din Pădurea Domnească, în spatele cărora se află același Păpușar ubicuu. Sunt doar câteva nume, dacă i-am trece pe toți în revistă am aduna, la sigur, mai mult de jumătate din numărul total.
Am impresia, însă, că unii dintre șefii lor de partid au alte gânduri și alte interese. Deocamdată nu dăm nume, mai așteptăm să vedem cum vor mai partaja o dată, anticonstituțional, instituțiile de drept ale statului, așa cum au procedat cu Procuratura Generală și, se pare, cu CNA, și toate acestea în spatele opiniei publice, fără niciun dram de publicitate așa cum am fost mințiți că vom avea parte.
Ieri mi s-a făcut rușine că sunt cetățean al Republicii Moldova.
Așteptăm ziua de joi ca o izbăvire, când aleșii poporului se vor întruni pentru a discuta chestiuni ieșite din comun, când vor cere să se facă lumină în cazul judecătorului de la CSJ, Nicolae Clima, hărțuit de bandiți ziua și noaptea, cu complicitatea unor scursuri din instituțiile captive, căruia i s-a organizat și înscenat un accident de mașină, așteptăm să se ia atitudine față de informațiile parvenite de la SIS, anunțate de secretarul Comisiei de securitate a statului din Parlament, deputatul PLDM Ion Butmalai, așteptăm o luare serioasă de atitudine față de anunțul BERD referitor la atacurile raider asupra celei mai importante bănci comerciale din R. Moldova, audierea Procuraturii generale cu privire la tăinuirea în continuare și protejarea criminalilor din Pădurea Domnească, așteptăm să aflăm reacția Parlamentului față de jefuirea instituțiilor statului prin intermediul justiției lui Poalelungi (cazul Norma, Casa Media, Registru, Casa Media plus, insulele La Izvor și alte atâtea despre care încă nu avem toată informația probatorie), așteptăm esența esențelor – să se facă o declarație politică privind aflarea statului în captivitatea criminalilor!
Nimic din toate astea! Ascultam de la tribuna centrală a Parlamentului un discurs anost despre … delincvența juvenilă! (A trebuit ca un post de televiziune să șteargă această rușine colectivă a Parlamentului și să facă un Denunț public către ceea ce a mai rămas din instituțiile statului captiv, cerând investigarea neîntârziată a informațiilor referitoare la atacurile neîntrerupte de tip raider!)
Asta e problema de bază a Republicii Moldova, domnilor ambasadori, delincvența juvenilă! Nu strangularea presei, nu atacurile raider perene și tot mai obraznice, nu aservirea justiției, nu sărăcia lucie a populației, nu genocidul social al pensionarilor! Nu, delincvența juvenilă ne interesează în clipele de grea încercare pentru destinul și existența Republicii. Firește, nu ne interesează – și ne facem că plouă – subiectul legat de conspirația lui Tănase și Poalelungi, șefii justiției moldovenești, împotriva sistemului financiar-bancar, conspirație descoperită și de colaboratorii de la SIS. Nu ne interesează, domnilor ambasadori, nici minciuna sfruntată a lui Mihail Poalelungi care a declarat că pe 7 aprilie era la Strasbourg, în realitate a plecat din țară pe data de 8 aprilie. Pe de altă parte, mă întreb de ce acești indivizi care recunosc că sunt prieteni, că se cunosc de zeci de ani de zile, sar în sus ca fripți și susțin că nu s-au întâlnit niciodată? Ce ar fi nefiresc într-o astfel de întâlnire? Mai fac oamenii zile de naștere, mai o cumetrie, mai un picnic, nu? Disocierea lor nu e legată de faptul că oamenii normali când se întâlnesc la astfel de evenimente își spun unii altora cuvinte de laudă, urări de sănătate cu încă o sută de ani înainte, de felicitare, toastând că sunt cinstiți, mărinimoși, talentați, altruiști. Ce toastează acești raideri la chefurile lor abominabile? Să trăiți, domnu raider șef judecător, să mai furați de o sută de ori ca pe atâta, sănătate, domnule Păpușar, să sporească milioanele tâlhărite și să ne dați și nouă ceva chilipir, “suntem gata să le dăm la bot”, vorba proverbială a lui Chetraru, etc.
Apoi trec la elaborarea schemelor despre care a relatat SIS-ul, premierul, deputații, presa și opinia publică. Adică la subminarea și asasinarea statului. Și cel de drept, și cel economic, pentru că statul moral a fost călcat în picioare de acești pigmei hâzi și depravați!
Și acum ce va urma?
Constituirea unei noi majorități parlamentare care să emane un guvern. Guvernul Guma și Plahotniuc. Ei stau în spate și dirijează, ei dau indicații și instalează în fotolii ministeriale slugile sale obediente, care vor tâlhări și prăda în continuare această țară, protejați de instituțiile de drept puse pe tavă partidului democrat și stăpânului acestuia. Iar săptămâna viitoare târgul rușinos se va încheia cu votarea unui speaker pedist în numele votării guvernului Guma-Plahotniuc!
Bravo, domnule Filat! Bravo PLDM! Vă sugerăm și o candidatură pe potrivă. Dacă refuză Păpușarul, care e prima opțiune, dați-vă cu rugămintea la domnu Lupu. La sigur n-o să vă refuze!
Frați jurnaliști, ascuțiți-vă penițele, încep vremuri de aur pentru presa liberă și independentă.
Despre falimentul irecuperabil al încrederii în funcţionarii moldoveni corupţi până în măduva oaselor şi necesitatea suplinirii funcţiilor acestora de către specialişti integri din Germania sau Marea Britanie a vorbit în repetate rânduri Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, în fond unica suflare politică care face radiografia corectă a acestui organism bolnav, numit corupţie. Deja şi liderii de opinie au ajuns să ceară ajutorul Europei pentru a ne asigura cu cadre la șefia Procuraturii, Vămii, CNA, etc. Idee bună, realizare imposibilă, momentan, din cauza opunerii Păpușarului și a mafiei de la guvernare.
Dacă ar exista voința politică a lui Voronin și Filat, s-ar găsi europeni și la noi. Incoruptibili și serioși. Profesioniști și patrioți. Dacă nu există această voință politică, lăsați-ne, “domnilor” tâlhari, să venim la urnele de vot. Să vă măturăm pentru totdeauna din istorie.
Sau așteptați să venim buluc în Piață?