Observ, de mai multă vreme, cum toate cele trei componente ale alianţei de guvernare se fereau, pe cât e posibil, să voteze împreună cu deputaţii din opoziţia comunistă. Iar dacă se întâmpla să facă acest lucru, imediat alergau la presă ca să-şi pârască colegii de alianţă.

De aici și glumele parlamentarilor că nimeni nu mai e virgin, că toţi au ridicat mânuţele alături de cele ale comuniștilor.

Omuleţii ăștia se comportă ca niște zâne-cadâne.

Știţi ce s-ar întâmpla dacă s-ar stinge lumina în Parlament? Dacă s-ar vota pe întuneric?

Asta e, şi-ar da ghes intereselor fără a mai ţine cont de ce va zice electoratul şi ar vota orice numai să-şi scape pielicica zdrențăroasă.

Putem deduce că acest comportament agitat al deputaţilor se trage din consecinţele votului din patru aprilie 2005, în urma căruia unul din cele mai titrate partide de dreapta din R. Moldova a fost dur sancţionat de electorat. În pofida tuturor argumentelor venite de la mari politicieni şi lideri politici ai lumii, de la comentatori cu greutate de la noi şi din străinatate, nimic nu a contat și partidul lui Iurie Roșca a fost scos, cel puțin temporar, din ecuaţiile și schemele politice. Nu și pentru Vlad Filat, Dumitru Diacov sau Oleg Serebrian, care, la fel, au votat în mod egal și personal pentru candidatura lui Vladimir Voronin la funcţia de preşedinte al republicii.

Este la discreția fiecăruia să recapituleze ce s-a întâmplat cu adevărat în 2005, pe cât de necesar a fost votul colectiv al Opoziţiei, pe cât de uniform s-a abătut mânia populară asupra celor care au decis să aleagă şeful statului.

Sindromul Roșca al anului 2005 a devenit pentru liderii alianței din zilele noastre un fel de iaurt în care suflă de voie, de nevoie, şi doar când li se aprinde hârtia din “morişca” sau “bicicleta” dintre degetele picioarelor, uită cu desăvârșire de votul “trădator” și acceptă să fie penetraţi, dar nu până la capăt, ci aşa, doar pe jumătate…

Ce mi se pare cumva ciudat și inexplicabil, e că aceşti critici duri ai unui vot comun al liberal-democraților și comuniştilor nu-l consideră echivalent ca “trădare” cu votul comun al partidului mafiot (PD) cu cel al lui Voronin.

Adică a vota pentru decriminalizarea statului e un mare păcat, e o asociere cu comuniştii, pe când a vota pentru debarcarea guvernului şi provocarea anticipatelor în condiţiile în care statul este sufocat de mafia Păpușarului, da, se poate, nici usturoi n-au mâncat, nici imaginea nu le pute!

Vedem, însă, că lucrurile se schimbă de la oră la oră.

Cei care arătau ieri cu degetul la virginitatea votului, astăzi sunt gata să facă sex politic cu peceremeul, doar-doar să-şi atingă scopul şi să reproducă istorica şi mereu actuala, în asemenea condiţii, monstruoasa coaliţie.

Acum a sosit vremea adevărului, acum vom vedea cine pune piedici procesului de asociere și, implicit, de aderare la Uniunea Europeană. Acum se vor developa agenții dubli și tripli ai minciunii sfruntate și vor arunca Republica Moldova în haosul criminalităţii fără precedent.

Observăm că, încetul cu încetul PCRM-ul lui Voronin face alegerea, adică abandonează cu o laşitate perversă bătalia pentru decriminalizarea statului şi se gudură în jurul ideii lui Plahotniuc, vociferată de Godea, de a intra în anticipate.

Dar poate că nu e rău fără bine.

Apropierea comuniștilor de Plahotniuc și votul lor repulsiv și banditesc ar putea, și sunt sigur că va trezi reacţii adverse în rândul populaţiei.

Cine ştie, poate că istoria ne oferă o şansă unică de a scăpa, pentru totdeauna, de această monstruoasă coaliţie comunisto-pedistă, asistată ca o moaşă zăpăcită de liberalii lui Ghimpu, Hadârcă și Chirtoacă. Nu de alta, dar mâine – poimâine vine primăvara şi, cu ea, fără îndoială, un nou şi un alt 7 aprilie izbăvitor!