VASILE NĂSTASE Plahotniuc îl “atenționează” pe Timofti

Imagine postare

vasile nastaseComportamentul președintelui Timofti în preajma dezbaterii moțiunii de cenzură a fost și este unul clar ca bună ziua, și anume de a-l face pe dracu-n patru pentru a salva alianța de guvernare. Compomisul incalificabil al șefului statului rezidă în faptul că acesta nu a condiționat din păcate, continuitatea arcului guvernamental de ostracizarea lui Plahotniuc  și decriminalizarea instituțiilor de drept.

Chiar și în aceste condiții simțim o anume conjugare de eforturi dintre președinte și premier, pentru a evita cu orice preț (politic) alegerile anticipate, lucru care îl deranjează ca o bătătură la talpă pe controversatul deputat PD, zis și oligarh.

De aici și ieșirea “nervoasă” a fiului lui Costică Tănase, apologetul incorigibil al Păpușarului, cu chemarea patriotică și anticonstituțională ca formă, cel puțin, ca Nicolae Timofti să adopte o poziție precaută atunci când încearcă să medieze conflictul din coaliția de guvernare, și să nu ia partea nici unui din cele trei partide.

Să înțelegem că în Republica Moldova Sașa Tănase nu este doar președinte al CC, dar și mai marele peste președinție, șeful nemijlocit al lui Nicolae Timofti, președintele președintelui republicii,  cum ar veni, pe care-l urechează ori de câte ori sunt atinse interesele corporative ale mafiei din Partidul Democrat.

Zic neconstituțională, pentru ca ceea ce a spus Tănase nu ține nicidecum de competența unui interpus președinte al Curții Constituționale. Ceea ce face președintele Timofti, nu e nimic altceva decât o mediere într-un joc politic pe care fiecare actor îl înțelege în funcție de propriile interese. Constituția, pe de altă parte, nu spune nicăieri că președintele republicii trebuie să medieze cu precauție, adică cu băgare de seamă, anumite stări conflictuale, când instituțiile statului au fost capturate chiar de către un partid politic, numit PD, aflat în conflict de interese cu poporul și Constituția. Dimpotrivă, spiritul Constituției noastre, care-l depășește, din păcate, pe fostul avocat, este ca în cazul unor derapaje evidente de la principiile statului de drept reacția conducătorilor de prim rang, inclusiv a președintelui, trebuie să fie una pe masură, drastică și intransigentă.

Cum ar trebui să se comporte Timofti pentru a-i intra în coarne lui Sășuca? Să accepte varianta zero a lui Lupu-Plahotniuc, să accepte șantajul cu anticipate doar pentru că aceasta convine pe deplin stăpânului său?

Datul din degetul mic al Păpușarului a făcut ca păpușica de la CC să dea semne de existență. Descifrarea mesajului subliminal al mafiei oligarhice ar fi o chestiune pe cât de simplistă, pe atât de transparentă: dacă arbitrul Timofti nu fluieră într-o singură direcție, penalizându-l la orice pas pe Filat, atunci băgați de seamă, Păpușarul mai are în buzunar și CC-ul pentru a anula orice decizie defavorabilă votată de Parlament.