Vasile Năstase: S-ar putea ca Vilniusul să fie ultimul nostru tren
Summitul de la Vilnius, la care Republica Moldova urmează să semneze Acordul de asociere cu UE, ar putea fi ultimul tren al nostru. De această părere este jurnalistul Vasile Năstase.
„Poziția UE s-ar putea schimba pentru că nu ne-am făcut temele. Nici Ucraina nu și-a făcut temele. Au fost puse niște condiții. Dar această parafare nu înseamnă nimic. România a stat 10 ani cu acest Acord de asociere și a devenit membru al UE abia în 2007. Chiar dacă Republica Moldova ar fi inclusă în pachetul balcanilor, oricum nu am fi făcut față.
S-ar putea ca UE să-și schimbe atitudinea față de aspirantele la accedere și punctul de plecare să fie reformele de facto și nu mimate”, a declarat Vasile Năstase, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.
Referindu-se la declarațiile amenințătoare ale vicepremierului rus, Dmitrii Rogozin, privind faptul că, odată cu semnarea Acordului de asociere cu UE, conflictul transnistrean ar putea fi dezghețat, Năstase a menționat că Rogozin este o portavoce a lui Putin.
„Avem și noi Rogozini pe aici. Oamenii se bucură și jubilează că Ucraina nu va semna acrodul. Avem reprezentanți ai puterii care joacă la două capete, la Moscova spun una, în UE – alta. La Moscova, chipurile sunt diplomați, chipurile negociază prețul la gaz.
Referitor la Transnitria, lucrurile se vor agrava foarte mult. Stefan Fule a spus că Republica Moldova va intra în UE cu Transnistria. Ca să intri în UE trebuie să faci reintegrarea. Cum s-o faci? Dacă până acum aveam un tanc în spate, care era Ucraina, acum nu mai este și va trebui să mergem cu infanteria. Sper că până la urmă Ucraina va semna Acordul de asociere pentru că este vital pentru destinele din Republica Moldova”, a precizat jurnalistul.
La rândul său, expertul politic, Victor Ciobanu, a menționat că unora de la Moscova le plac mesajele lui Rogozin. „Rogozin este un exponent al unor cercuri din puterea de la Moscova. În condițiile actuale, această grupare ia amploare și își extinde influența. Nu este o clounadă simplă, cuiva îi place să audă aceste mesaje. Am putea, în perioada următoare, să ne ciocnim de o atitudine mai dură din partea Rusiei”, a explicat Ciobanu.
„Rogozin are o misiune – să nu admită integrarea Republicii Moldova. Și o face cum poate. Așa cum făcea când era reprezentantul Rusiei pe lângă NATO, se face de râs, dar o face dur. Și Rusia nu are o politică mai flexibilă. Acest mesaj demonstrează încă o dată că Rusia poate declanșa un conflict în centrul Europei. Este o abordare absolut nerațională”, a opinat un alt analist invitat la emisiune, Nicolae Chirtoacă.
În cadrul talk-show-ului a fost discutat și un alt subiect foarte important în ceea ce privește aspirația europeană a țării noastre – reforma Procuraturii Generale, dar și concepția de reformare.
„Nu este un concept de reformă. Este numit așa, dar nu e. Ar trebui să adunăm toate forțele noastre intelectuale, academicieni, personalități din jurisprudență, experți, foști înalți funcționari și să elaborăm un concept, plecând de la valorile statului de drept, să vedem unde să plasăm Procuratura. Nu avem o viziune clară și amplă asupra justiției în ansamblu. Cum funcționează, de ce se corupe? În mod normal se elaborează un concept, apoi se scrie o strategie, iar mai apoi este un plan de acțiuni. Dar în cazul dat totul s-a mimat, grupul care a elaborat conceptul constă din oameni anonimi”, a declarat Nicolae Chirtoacă.
După părerea lui Vasile Năstase, acești anonimi sunt finul lui Vladimir Plahotniuc și Zubco, care conduc Procuratura.
„Nu au niciun fel de concepție. Este o bătaie de joc. Această ticăloșenie de document a fost făcută de păpușar. L-a ticluit, l-a semnat și a zis: mergeți la Ministerul Justiției și îl publicați pe undeva.
Acest document va deveni literă a legii. Niciun fel de reformă, schimbare a cadrului legal privind procuratura nu va fi făcut de către lupii care păzesc stâna”, a adăugat Năstase.
„De fapt, aceste 50 de pagini au un alt scop – s-a lucrat ca să se ia sub control instituția procurorilor. Gruparea în frunte cu Plahotniuc are un singur scop – să stăpânească sistemul justiției prin preluarea procuraturii. Este un fel de atac raider asupra sistemului.
Acesta a fost scopul lui Plahotniuc, concepția să treacă mai repede în Parlament, iar apoi să scrie că reforma a fost făcută, ca mai apoi să primească 13 milioane”, a accentuat Chirtoacă.
„Toate țările care au demonstrat succese în lupta cu corupția s-au bazat pe voință politică. Cu corupția se luptă de sus în jos și nu invers. Putem face spoturi publicitare, campanii, dar dacă nu există voință politică, atunci nu ajungem nicăieri.
Se arată permanent că este penalizat un judecător care a luat 200 de euro, iar judecătorul de la Căușeni, cu atacurile raider, primește doar mustrare. Este un zid de nepătruns deja și atunci se cer măsuri mult mai drastice pentru a-l distruge”, a opinat Victor Ciobanu.
Analiștii au discutat și despre decizia recentă de a majora salariile judecătorilor. Potrivit lui Vasile Năstase, decizia este una foarte rea, întrucât majorarea salariilor trebuie făcută în contextul reformelor profunde.
„Le-aș da salarii mai mari, dar în consecutivitate inversă. Așa ca în Singapore, de exemplu. Întâi sancțiunile au fost ridicate până la 10 ani de închisoare și apoi, pe parcursul a ani de zile, au ajuns la salarii foarte mari. Au fost înfundați în pușcărie chiar și rude, prieteni. dar s-a făcut de sus în jos, nu invers”, a exemplificat Ciobanu.
În concluzie, Vasile Năstase și-a exprimat speranța că Ucraina va semna Acordul cu UE la summitul de la Vilnius. „După aceasta aștept o trezire a acestei societăți, pentru a sufleca mânecile și a începe adevăratele reforme care înseamnă apropierea de UE”, a specificat jurnalistul.
„Mi-aș dori ca asocierea noastră la UE să însemne o schimbare spre bine. Cu părere de rău, situația nu se va schibma imediat. UE promite multe asistențe, dar vor fi si presiuni. Voința politică va apărea doar cu o asistență precondiționată”, a conchis Nicolae Chirtoacă.
Sursa: jurnal.md