E 23 aprilie, e ziua morţii lui Sorin Paciu, e ziua morţii Pădurii Domneşti.

Au trecut patru luni de la tragedia fără precedent nu doar din istoria Republicii Moldova, din întreaga istorie a omenirii, când un om a fost ucis la un braconaj în masă, cu participarea nemijlocită a judecătorilor şi procurorilor. A procurorilor şi judecătorilor. Şi pentru a fi şi mai clar de ce apelez la această repetiţie indispensabilă, voi preciza că e vorba de şeful procurorilor din Moldova şi de doi dintre judecătorii cu cele mai înalte grade în ierarhia acestei bresle profesionale. Însoţiţi de nişte gonaci cinici, nişte pigmei ordinari, lustruitori de pantofi oligarhici, care măcar nu-şi regretă, public, gestul,  şi care s-au ascuns ca nişte cârtiţe de lumina opiniei publice , dosindu-se prin hrubele şi grotele laşităţii.

Au trecut patru luni şi adevărul pe care-l cunoaştem cu toţii, aşa cum îl cunoaştem pe cel despre 7 aprilie, a fost îngropat adânc în pământul pângărit de această guvernare odioasă, cu colţi negri de mistreţ.

Nu am văzut nici măcar un film de ficţiune în care să existe un asemenea scenariu macabru. Iată că, cu adevărat, viaţa bate filmul. Nici un om de creaţie nu şi-ar imagina cum este posibil ca cei care sunt datori să pună pe balanţa dreptăţii faptele omeneşti, să ucidă cu sânge rece şi să-şi tăinuiască crima în văzul nostru, al tuturor, în văzul ambasadorilor străini, al instituţiilor internaţionale, al lumii întregi fără a fi pedepsiţi, fără a li se cere socoteala?!

Cum să-ţi treacă prin minte că pentru a acoperi această crimă colectivă, în acelaşi fragment de timp se mai comite o crimă odioasă la Făleşti, nu departe de Pădurea Domnească, la o casă de schimb valutar, nedescoperită nici la această oră şi despre care lumea vorbeşte că ar fi comisă la comanda braconierilor de lux, pentru a distrage atenţia opiniei publice de la crima lor, cea fără de margini!

Vorbeam zilele trecute cu un procuror de factură veche, în sensul bun al cuvântului, unul dintre acei care ţin cu adevărat la această meserie denigrată şi pătată de alde Zubco. Un om care are curajul, din când în când, să spună lucrurilor pe nume. Nu vreau să-i menţionez numele, pentru a nu-i cauza prejudicii, voi face uz de informaţia pe care am aflat-o, şi anume că judecătorul Creţu nu este vinovat, dar că de undeva, de sus, se insistă ca dosarul acestuia să ajungă cât mai repede în instanţa de judecată.

Restul rămâne la latitudinea logicii noastre. Creţu – cu sau fără voia sa – va ajunge un fel de ţăpuştean ispăşitor al adevăraţilor criminali, care nu va păţi nimic, va fi condamnat cu suspendare şi trimis la pensie să cheltuie nişte bani proveniţi din atacuri raider sau deposedări de proprietăţi!

După ce parlamentul a desemnat o Comisie specială de investigare, aveam speranţa că ceva se va mişca din loc, că va veni ziua când Sorin Paciu va fi răzbunat.

După capitularea definitivă de ieri a lui Filat în faţa mafiei,  fata morgana pune stăpânire pe deşertul nostru uman şi politic.

Ciudat lucru, am impresia că am ajuns a fi nişte captivi adevăraţi ai Pădurii Domneşti, izolaţi, asemeni vietăţilor care-şi duc veacul pe acolo, hăituite de fiarele din afară! Poate găsiţi nişte sârmă ghimpată, domnilor braconieri,  să înconjuraţi cu ea Pădurea Domnească pe care o populăm, iată, de patru luni de zile, ca să vă simţiţi cu totul în siguranţă, să hoţiţi de-a valma şi să ne duceţi la pachet în Europa?!

Tăcerea noastră este complicitară. Orice zi trăită în tăcere şi uitare ne face părtaşi la această crimă în permanenţă desfăşurare.

E 23 aprilie, e ziua morţii lui Sorin Paciu, e ziua morţii Pădurii Domneşti.

Ce minune că, hazardul, nu a lăsat criminalii să-şi învestească guvernul ruşinii naţionale tocmai în această zi macabră şi comemorativă.