În chiar Vinerea Mare am fost martorii oculari ai unui început de proces public nedeclarat asupra mafiei criminale din Republica Moldova.

(La sfârşitul anilor ‘80 am semnat, împreună cu Ion Gonţa, un articol în presa încă sovietică, ultra cenzurată, intitulat MAFIA. L-a publicat cu mari riscuri pentru funcţia deţinută regretatul gazetar şi redactor şef Anton Grăjdieru. Ce nu s-a putut publica în ziarul Învăţământul public, condus de domnia sa, am reuşit să inserăm în Literatura şi arta lui Nicolae Dabija şi Axentie Blanovschi, într-un “Post-Scriptum la Mafia”… Vom relua, în Glasul, cât de curând acele articole memorabile la noua noastră rubrică Nostalgia condeiului.

Prin cuvântul mafia de atunci aveam în vedere nomenclatura veche de partid comunist care se opunea vehement procesului de glastnost şi perestroika, adică de reformare a societăţii şi a statului-imperiu în care am ajuns a fi încorporaţi de istorie.

Însuşi titlul acelui articol făcea să-mi treacă fiori reci prin tot corpul. Era neobişnuit de grav ca într-o societate autoritaristă, totalitară să îndrăznit cineva, mai ales în presă, să adie de existenţa unei mafii.)

Astăzi, după două decenii şi ceva de independenţă am ajuns să compar sensul acelui termen fioros cu un altul, care semnifică un alt soi de mafia, una criminală, subterană, cu tentacule în grotele subumanului, cu indivizi deosebit de pericoloşi ajunşi să conducă şi să facă parte din organizaţii criminale internaţionale de temut, gen Solnţevskaya, urmărite de Interpol, dar şi din instituţii fundamentale ale statului, cum ar fi, preponderent, Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, Curtea Constituţională, Curtea de Apel Chişinău, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, etc, etc. Indivizi şi instituţii coordonate sub aspectul crimei organizate de Păpuşarul omniprezent. Practic, nu există nicio instituţie care să nu fie afectată de flagelul mafiei criminale. Dacă o anume persoană dintr-o anume instituţie este importantă şi indispensabilă pentru a rezolva o întreprindere criminală a mafiei, această  persoană va executa întocmai ordinele ei, fiind ulterior promovată şi remunerată generos, cu sume care uneori depăşesc salariul acestora pentru toată viaţa!

Încerc să induc ideea că între mafia partinică de pe timpurile de tristă faimă şi mafia criminală din zilele noastre există o diferenţă astronomică.

Criminalii mafioţi pe care-i cunoaştem cu toţii nu comit crime ideologice, ei sunt în afara oricăror doctrine, ideologii, curente şi familii politice. Toate acestea sunt înlocuite de un singur lucru – să profite financiar de orice putere pe care şi-o aservesc fără drept de apel, călcând în picioare principiile statului de drept şi valorile democratice cu scopul de a-i devora resursele financiare şi a-l vlăgui, făcându-l incapabil să se dezvolte şi să prospere în interesul contribuabilului şi al cetăţenilor.

Am ajuns a vorbi şi noi şi străinii de capitularea statului de drept în faţa mafiei criminale. Altfel spus, statul la care contribuim fiecare dintre noi nu mai este în serviciul nostru, al cetăţenilor, ci se află în totalitate la cheremul criminalilor care-l jefuiesc zi de zi, oră de oră prin diverse scheme şi matrapazlâcuri.

De câţiva ani, tot mai temerar şi mai temerar, societatea noastră, prin gura presei, a unor organizaţii nonguvernamentale, a unor personalităţi de-a dreptul curajoase, chiar a unor politicieni de prim rang a dezvăluit numele celui care a organizat acest sistem criminal de capturare a statului, de aservire a instituţiilor fundamentale cu scopul de a se îmbogăţi şi a controla fluxurile şi mijloacele lui financiare. Numele celui care conduce această grupare criminală fără precedent, Vladimir Plahotniuc, a fost dat în vileag chiar de premierul de atunci, Vlad Filat.

Uneori mă opream din deşertăciunea existenţei şi mă întrebam: oare să fim atât de mici şi de laşi încât să ne domine şi să ne ţină captivi o minte criminală? Oare să fim atât de neputincioşi încât să nu putem rupe lanţurile ruşinii şi umilinţei?

Şi iată că în chiar Vinerea Mare am fost martorii oculari ai unui început de proces public, nedeclarat asupra mafiei criminale din Republica Moldova.

O serie de acte legislative ruşinoase au fost abrogate, altele noi au fost adoptate pentru a contracara o eventuală lovitură sub centură a criminalilor. Aud voci din interior şi din exterior care-şi manifestă îngrijorarea faţă de unele decizii ale Legislativului. Sunt şi voci plauzibile, sunt şi voci rătăcite, dar sunt şi voci din infern, aservite mafioţilor.

Sigur, în condiţiile unui stat de drept orice lege sau hotărâre de Parlament trebuie analizată sub lupă, cu migală si firească precauţie. Judecătorul, dacă e judecător, trebuie să fie inamovibil şi foarte bine plătit pentru a face dreptate, ofiţerii de urmărire penală trebuie să beneficieze de o totală şi necondiţionată independenţă, dacă sunt puşi să descopere  crime şi să dea de urma adevăraţilor corupţi din dosarele ascunse şi pierdute, de genul Metalferos sau atacurile raider, Pădurea Domnească. Ce facem însă cu judecătorii raider, criminali, ce facem cu – scuzaţi-mi expresia – bandiţii care ne-au ocupat fără voia noastră instituţiile statului? Ce facem în general cu această instituţie ieşită de sub orice control, Curtea Constituţională, care şi-a ieşit din pepeni şi face ce vrea – lucru recunoscut de înalţi demnitari europeni, dar şi de Excelenţa sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova –  fără a exista posibilitatea de a o readuce în albia legalităţii? Nu inamovibili, aceşti foşti membri de partid, aproape în totalitate, se simt, fără a exagera câtuşi de puţin, infailibili! Am citit recent în presă despre tentaculele fără sfârşit ale acestei mafii monstruoase. Conform informaţiei, judecătorul inamovibil Răilean este tatăl-socru al lui Bogdan Zumbreanu de la CNA, cel care în 2005 l-a arestat pe proprietarul Victoriabank, la comanda lui Plahotniuc, şi a naşului său de cununie Valentin Mejinski, pe atunci director CCCEC, pe care-l asociam cu un Gestapo veritabil, actualmente manager la gruparea paramilitară Argus, arestare executată prin intermediul ucigaşului Adrian Nichifor, consăteanul lui Plahotniuc. (Să ne întrebăm retoric, fratele acestei slugi a lui Plahotniuc, mare mahăr în cadrul instituţiilor de forţă ale regimului anticonstituţional din Transnistria, chiar nu are nimic în comun cu provocarea recentă de la Varniţa, cu scopul de a demonstra că Republica Moldova este vulnerabilă fără Plahotniuc la putere?!)

Ce ar zice oare contribubilii din statele member ale Uniunii Europene de integrarea în structurile sale comunitare a nei ţări în care se întâmplă asemenea atrocităţî?!

Mass-media are obligaţia să investigheze în profunzime trecutul mai puţin cunoscut al celor şase membri ai curţii, pentru ca cetăţeanul să-şi facă o impresie multilaterală despre isprăvile lor misterioase.

Trecând cu vederea prestaţia lamentabilă a preşedintelui Curţii, A. Tănase, mai degrabă un comentator politic şi oponent rigid şi subiectiv al partidului pe care l-a părăsit, să nu uităm nici de prestaţia incalificabilă a judecătorului Victor Popa, emanaţie perfectă a Partidului Liberal. Doar pentru faptul că un comentator politic de o înaltă probitate profesională, cum e Bogdan Ţârdea a citat cu exactitate opinia unui politician şi a folosit în exprimare o plastică şi pertinentă judecată de valoare, a fost citat în instanţa de judecată de drept comun de către fostul grangur liberal cu pretenţia că i s-ar fi lezat ceva din zona onoarei şi demnităţii. Ar fi ridicol, dacă nu ar fi atât de trist, cum un judecîtor, care se vrea inamovibil, înţelege rolul presei într-o societate democratică şi mai ales acel al libertăţii de exprimare ca principiu fundamental al drepturilor omului, consfinţit, spre mirarea dânsului, şi de Constituţia Republicii, al cărei câine de pază ar trebui să-i fie!

Revenim, însă, la berbecii noştri. Ziceam, asta da inamovibilitate, asta da justiţie constituţională. Dacă acceptăm ca în continuare asemenea indivizi să dea verdicte prim-miniştrilor, să interpreteze normele constituţionale, fără a exista posibilitatea ca statul de drept să intervină printr-un mecanism de protecţie dar şi de revocare, absolut constituţional şi absolut  necesar, atunci curtea lui Tănase va fi în continuare un fel de comitet central al PCUS, inamovibil şi infailibil, unicul capabil să dea verdicte şi să deţină adevărul în ultimă instanţă!

Dacă aşa-numiţii judecători se vor inamovibili şi mai presus de Parlament, organul suprem de reprezentare a voinţei poporului, atunci n-ar strica ca aceştia să participe la alegeri pentru a-şi câştiga inamovibilitatea asemeni judecătorilor şi procurorilor din Statele Unite ale Americii.

Sigur, apreciem orice îngrijorare venită din exterior, în special aşteptăm astfel de preocupări mai ales vis-à-vis de ceea ce ne doare cel mai mult – criminalitatea organizată ca operă malefică şi nocivă a oligarhului Plahotniuc. Astfel de îngrijorări ar contribui plenar la procesul încă timid de decriminalizare a societăţii noastre debusolate.

Ca simplu cetaţean şi ziarist, mă întreb de ce există această resemnare a structurilor internaţionale faţă de crimele multiple ale lui Plahotniuc, şi când scriu acest nume mă gândesc la întreg imperiul său mafioto-criminal care a cuprins şi aservit instituţiile statului enumerate mai sus?

După cele întâmplate vinerea trecută în Parlament, aşteptările noastre curente sunt legate de continuarea procesului de decriminalizare a instituţiilor corupte, de promovare în funcţii a unor persoane integre, pregătite să dea piept cu mafia criminală, şi toate acestea atât cu concursul unei majorităţi responsabile din legislativ, cât şi a partenerilor noştri externi de la care aşteptăm sprijin şi încurajări fără echivoc. Dacă toată lumea acceptă că CNA este aservit lui Plahotniuc şi că directorul Chetraru, marele maestru al minciunii poligraf-ice, răspunde 24 de ore la comenzile ilegale ale stăpînului său, de ce să ne îngrijoreze decizia parlamentarilor de a-l trece în subordinea Guvernului, prin schimbarea iminentă a altui personaj inamovibil şi lipsit de orice dram de credibilitatea societăţii civile, a presei şi opiniei publice? Important e ca în locul lui Chetraru să fie numit un director cu adevărat imparţial şi independent, care să rezolve cazurile de răsunet de corupţie şi să nu intre în solda şi slujba unor demnitari efemeri.

Dacă acest lucru nu se întâmplă, orice poveste de succes e o minciună deşucheată.

Ferească Dumnezeu, pentru Uniunea Europeană, de o eventuală aderare a Republicii Moldova, împreună cu mafia criminală, condusă de Plahotniuc, lăsată în continuare să-şi facă mendrele!

…Aud tot mai mulţi politicieni că-şi doresc alegeri anticipate. Nici nu e nevoie de ele dacă se reuşeşte decriminalizarea republicii! Dacă însă acest lucru ar deveni inevitabil, aşa cum am scris anterior partidele care vor reuşi să ne izbăvească de mafia criminală vor beneficia masiv de recunoştinţa publică şi electorală a societăţii salvate din mrejele sistemului banditesc.

“Şi nu ne duce pre noi în ispită, Şi ne izbăveşte de cel rău.”

P.S. O precizare: cel mai des cuvânt utilizat în editorialul de astăzi este adjectivul “criminală”.

El este determinativul care face diferenţa dintre mafia de la sfârşitul anilor 80, şi cea criminală, din zilele noastre.