Formal, preşedintele Nicolae Timofti a făcut astăzi ceea ce trebuia să facă. Să apară în faţa presei şi să zică ce a zis, adică să “îndemne liderii Alianței pentru Integrare Europeană să renunțe la învinurile reciproce și să se așeze la masa de negocieri pentru a păstra integritatea coaliției de guvernare și stabilitatea politică din țară, să facă un pas înapoi și să-și regândească tacticile, să adopte o poziție comună, unitară și să revină la masa de negocieri”.

Până aici parcă totul e bine şi frumos. Ca la carte. Pe placul instituţiilor internaţionale  şi a naivilor,  iar din aceştia, de la urmă,  nu ducem lipsă.

Mai departe, însă, poveţile preşedintelui par a fi scrise de o altă minte decât de cea a primului om din stat.

„Le cer să renunțe la învinuirile publice reciproce și la actele de ostilitate la care s-au dedat de câteva săptămâni. PLDM să renunțe la decizia sa unilaterală de ieșire din Acordul AIE, PD să nu mai insiste asupra revenirii la așa numita variantă zero, la demisia prim-ministrului și a speakerului, iar PL să-și reconfirme atașamentul față de ideea de păstrare a Alianței”.

Ideea renunţării la învinuirile publice mi se pare a fi o chemare la conspiraţie împotriva statului de drept. De ce, la o adică, cetăţenii noştri să nu fie la curent cu matrapazlâcurile demnitarilor corupţi din chiar prima sursă? De ce să se facă recurs la tăcere şi la tăinuire, exact ca în cazul omorului din Pădurea Domnească, când totul a mers exact ca în povaţa şefului statului, fără învinuiri reciproce, fără acte de ostilitate până în momentul în care societatea a aflat din presă ce s-a întâmplat cu adevărat?

Să înţelegem din această declaraţie de arbitru suprem că reglarea de conturi pe sub masă, în subteranul  intereselor meschine ar fi un lucru mai judicios decât circulaţia informaţiilor publice despre implicarea demnitarilor în acte scandaloase de corupţie?

Solicitarea ca PLDM să renunţe la decizia unilaterală de denunţare a acordului de constituire a alianţei mi se pare, de asemenea, anapoda.  Chiar dacă la mijloc e o scăpare mecanică, ca să nu zicem altfel, oricum, chemarea respectivă este una extrem de gravă în esenţa ei. Revenirea la actul de constituire ar însemna de fapt renunţarea la argumentele denunţării acesteia. Dacă ne amintim bine, PLDM a reclamat tocmai neconstituţionalitatea unor clauze ale actului constitutiv.  Or, preşedintele ar fi trebuit să ţină cont de acest lucru, cu atât mai mult cu cât este însuşi ditamai garantul respectării Constituţiei!

Aşteptam ca preşedintele să solicite reluarea negocierilor politice, atenţionând, însă, ca cele trei componente să nu-şi mai revendice instituţiile de drept, care trebuie să fie autonome şi independente prin definiţie, să nu fure ca în codru, să nu tăinuiască crimele, să-şi dea demisia când sunt prinşi că cutreieră rezervaţiile naturale în scop de braconaj, împuşcând oameni şi mistreţi de-a valma…

De asemenea, cerând PD-ului să renunţe la așa-numita variantă zero, am aşteptat ca nişte naivi incorigibili ca primul om din stat să spună ceea ce aşteaptă o lume întreagă – negocierile pot începe doar cu condiţia retragerii imediate a lui Vladimir Plahotniuc de pe scena politică a Republicii Moldova şi să ne uimească cu anunţul că a cerut procuraturii generale să înceapă de îndată verificarea informaţiilor privind multiplele capete de acuzare a acestuia venite atât din interior cât şi din exterior, inclusiv de la Interpol şi de la Curtea Supremă de Justiţie de la Londra.

Mai mult, ca un adevărat arbitru, domnul Timofti ar fi trebuit să ceară de urgenţă reformarea instituţiilor de drept pentru ca anchetarea funcţionarilor şi demnitarilor să fie făcută în condiţiile statului de drept şi nu al statului aflat în captivitate.

De altfel, consilierii preşedintelui ar fi trebuit să-i sugereze că, la această oră, conform aprecierilor celor mai prestigioase instituţii internaţionale, Republica Moldova corespunde tuturor parametrilor statului captiv, ceea ce însemnă că, din păcate, domnul Timofti este nu doar şeful statului, cum se “mângâiau” până acum președinţii, ci şeful statului… captiv.

„Alegerile anticipate nu reprezintă o soluție decât pentru acele forțe care doresc reîntoarcerea țării într-un climat de incertitudine și într-un cadru nedemocratic. Liderii AIE au, așadar, datoria și obligația să dea dovadă de maturitate politică în detrimentul orgoliilor pe care le-au demonstrat. Ei trebuie, prin exemplu propriu, să liniștească spiritele din interiorul partidelor pe care le conduc”, a conchis preşedintele.

Împărtăşesc ideea domnului Timofti că anticipatele nu sunt o soluţie, doar că am o cu totul altă argumentare. Nu trebuie să ne temem de voinţa electorală a poporului, ci de miliardele murdare ale oligarhului care ar putea să întunece raţiunile sărăciei şi mizeriei în care încercăm să respirăm. În ce priveste “reîntoarcerea ţării într-un climat de incertitudine și într-un cadru nedemocratic”, excelenţă, să fim serioşi! Spuneţi-ne doar la ce oră să facem schimbul: dvs., să ne puneţi la dispoziţie climatul de incertitudine, iar noi să vă fericim cu această oază criminală fără grad de comparaţie!