Urmărim cu interes, dar și cu o deosebită îngrijorare negocierile dintre reprezentanții celor trei partide care  se tem de alegeri ca dracu de tămâie.

Această frică de a da socoteală în fața unui electorat dezamăgit și adus până la osteocondroză poate, ipotetic, să producă niște monștri odioși ai unei noi guvernări, numite AIE 3.

Într-un proces de negocieri, ca să nu zicem de târg politic, lucrurile trebuiesc privite din interior pentru a deduce ce se poate întâmpla mai devreme sau mai târziu.

Cunoaștem, așadar, ce au în minte negociatorii de la PLDM. Prioritar pentru ei și, probabil, e vorba de un interes legitim, e că “partenerii” emanați din Pădurea Domnească să accepte candidatura de prim-ministru a lui Vlad Filat.

Dacă încercăm să intrăm în mintea arhitectului general al celeilalte cete de târgoveți, și anume în cea a Păpușarului, va trebui să răspundem franc la sacramentala întrebare: Ce își dorește de la aceste negocieri Vladimir Plahotniuc? Nu ce vrea PD-ul, nu ce pretenții are PL-ul. Nu așteptările conducerilor acestor entități siameze, ale organizațiilor lor teritoriale, ci anume ce vrea rânza șefului lor atotputernic.

De bună seamă, ce vrea să obțină Plahotniuc odată cu izvorârea fumului alb de pe hornul negru al politicii moldovenești? Integrare europeană, acord de asociere, reformarea justiției, în special a procuraturii și a judecătoriilor?

Sfânta naivitate! Plahotniuc vrea cu totul altceva. El și-a învățat negociatorii să facă orice, doar să-și păstreze actualele poziții intacte.

Adică:

Procuratura să fie păstorită de PD, adică de el personal prin numirea unui Zubco.

CNA-ul “reformat” să rămână în continuare sub întunecatul său patronaj.

Instanțele de judecată, de la cele mici până la Curtea de Apel, CSJ și CSM să fie în subordinea sa directă prin intermediul braconierului Pleșca, a lui  Poalelungi și Corochi.

Nimeni să nu mai crâcnească de atacurile raider, de privatizările ilegale, de jefuirea și acapararea celor mai profitabile afaceri.

Să se pună veto pe încercările de reformare a audiovizualului, iar toate televiziunile să-l servească în continuare necondiționat.

Să nu i se pună piedici în pofta de privatizare a Băncii de Economii și a Moldtelecom, inclusiv să nu i se mai trimită Fiscul la Metal Feros.

Fluxurile financiare și importurile de carne, combustibili etc. să rămână în continuare domeniul său monopolist.

Agenția pentru protecția monopolului lui Plahotniuc să rămână în custodia doamnei Cărare, iar monopolizarea totală a pieței de publicitate, de la 80 la sută la o sută să fie un obiectiv prioritar al acesteia.

Ministerul de Interne să dezmintă public că Plahotniuc a fost monitorizat de către Interpol etc., etc., etc.

Dacă o nouă funcție de prim-ministru poate fi “tranzacționată” pentru  așa ceva, și toate acestea să fie ambalate într-o cutie albastră cu fundiță roșie, pe care să fie scris “Visul European al proștilor și tâmpiților”, atunci da,  susținem, aprobăm, ne dăm viața, aclamăm și sucombăm.

Cine-și dorește o asemenea asociere la Uniunea Europeană?

Cine ne va accepta în lumea civilizată cu aceste mizerii pentru care nu pot găsi nu că un grad, barem un subiect de comparație?!

Scriu aceste rânduri și aș vrea să cred că niște oameni zdraveni la cap nu ar fi capabili să facă un asemenea târg, că cel puțin unii negociatori de la PLDM și PL vor pune piciorul în prag și înainte de a se discuta chestiunea cu privire la desemnarea primului ministru vor cere eliminarea poftelor Păpușarului de pe agenda dezbaterilor. Or, fără această lustrație la care mă refeream și într-un alt articol, noul AIE se va sprijini de o platformă putredă care se va prabuși, în foarte scurt timp, ca un castel de nisip.

Întrebarea care ne frământă este dacă partidul care a denunțat acordul criminal și anticonstituțional de partajare a justiției și a instituțiilor autonome ale statului este capabil să facă un nou târg mișelesc cu Plahotniuc, acoperindu-se în spatele unui vis albastru cu fundiță roșie?

Oricum, negocierile care, chipurile, merg strună vor fi, mai devreme sau mai târziu, finalizate. Interesul societății față de produsul respectiv este atât de mare, încât orice încercare de a o mai păcăli o dată, prin constituirea unei grupări politice criminale, se va solda cu declanșarea unei revolte populare extinse până la revoluție.