Veaceslav Afanasiev îl va ataca în judecată pe Gheorghe Duca
Fostul viceministru al economiei, Veaceslav Afanasiev nu se lasă și declară că va lupta pentru dreptatea sa. Afanasiev a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că nu renunță la declarațiile făcute anterior, ci dimpotrivă, va încerca să demonstreze adevărul în instanță.
Doctorul în ştiinţe agricole spune că Gheorghe Duca, cel care candidează la preşedinţia AŞM, l-a plagiat, atribuindu-şi un discurs ce nu-i aparţinea, care a fost inclus în cartea semnată de academician – „Contribuţii la societatea bazată pe cunoaştere”. „Eu nu i-am dat consimţământul să publice ceea ce îmi aparţine, el nu a făcut nicio trimitere la ceea ce am scris eu în 2004. Este clar că mi s-a încălcat dreptul de autor, iar eu o să îl atac în judecată”, spune Afanasiev.
Fostul viceministru s-a adresat Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală şi a primit răspuns că legislaţia Republicii Moldova interzice preluarea unui articol sau a unei lucrări fără acordul autorului. „Nu mi-a cerut acordul şi nu a făcut nicio trimitere către autorul acestui discurs”, a declaratVeaceslav Afanasiev. Fostul viceministru este convins că: „Plagiatul este o crimă. În state precum Germania ministrul educaţiei a fost demisă după ce s-a descoperit că a comis un plagiat cu 30 de ani în urmă. Mă întreb ce exemplu dă acest academician”.
În opinia sa, Academia de Ştiinţe a Moldovei a avut doar de pierdut în perioada preşedinţiei lui Gheorghe Duca. Chiar dacă finanţările pentru ştiinţă şi cercetare s-au majorat de 4 ori în ultimii 10 ani, numărul cercetătorilor s-a redus de 2 ori. Doctorul în ştiinţe agricole a făcut apel către Asambleea Academiei de Ştiinţe a Moldovei ca la 17 aprilie să nu admită realegerea lui Gheorghe Duca în funcţia de preşedinte al AŞM.
Într-un interviu anterior, Gheorghe Duca a respins acuzațiile de plagiat și l-a acuzat pe Afanasiev de minciună.