Veaceslav Negruță: Doar raportul Kroll mai poate stabili cum s-a furat şi unde este miliardul de dolari

Imagine implicită

Din miliardul de dolari furat din sistemul financiar bancar nu a fost recuperat nici un ban. Ceea ce s-a recuprat este din activele vândute, contrar declarațiilor politice lansate în spațiul public inclusiv de președintele Parlamentului Adrian Candu, spune fostul ministru al finanțelor, Veaceslav Negruță.

„Constatările sunt următoarele: din mijloace fraudate din sectorul bancar recuperări sunt zero pentru moment. În paralel are loc procedura de insolvabilitate și lichidare a acelor trei bănci implicate jaf al secolului. Iar procedura de insolvabilitate presupune vinderea de active, de automobile, clădiri, alte lucruri din care, într-adevăr, este recuperată o anumită sumă, dar aceasta nu ține de recuperarea fraudelor, pentru că nici măcar nu au pornit investigațiile veritabile” a declarat Veaceslav Negruță, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Până la convertirea garanțiilor în datorie de stat, în octombrie 2016, s-au recuperat sume de până la 800 de milioane de lei care au intrat în conturile Băncii Naționale și nu a bugetului, iar după ce a fost convertită garanția în datorie de stat, în bugetul statului din octombrie 2017 și până la ziua de azi au fost încasate 270 de milioane de lei.

„Când se vorbește despre un miliard de lei recuperat trebuie să facem claritate și asta ne spune și Banca Națională și Ministerul Finanțelor. Până la convertirea garanțiilor în datorie de stat, în octombrie 2016, s-au recuperat sume de până la 800 de milioane de lei care au intrat în conturile Băncii Naționale și nu a bugetului, iar după ce a fost convertită garanția în datorie de stat, în bugetul statului din octombrie 2017 și până la ziua de azi au fost încasate 270 de milioane de lei. E vorba de surse recuperate doar din vinderea activelor acestor trei bănci”, mai spune acesta.

Mai mult, expertul spune că doar raportul Kroll poate fi la acest moment considerat o bună foaie de parcurs în sensul investigaţiilor care urmează aici în Republica Moldova.

„Acesta este un document sistematizat chiar dacă vorbim de raportul Kroll 1. Raportul Kroll 2 trebuie să aducă elementele necesare pentru a avea siguranța că într-adevăr instituțiile statului sunt impuse, fie și din afară, să pornească aceste investigații. Este adevărat că raportul Kroll 2 aduce mai multă sensibilitate anumitor grupuri de persoane și beneficiarilor probabil. Din păcate, vedem anumite declarații lansate în spațiul public care certifică existenţa acestei sensibilități. Noi am văzut acum câteva zile declarațiile președintelui Parlamentului, Andrian Candu, care zice că dânsul s-a înțeles cu prim-ministrul Filip pentru a insista ca anumite informații să fie totuși lansate în spațiul public” a mai declarat Negruță.

Sursa:independent.md