Verdictul Judecătoriei Centru: Câte 30 de zile de arest pentru cei patru protestatari reţinuţi ieri de poliţie

Imagine implicită

protestatari retinutiCei patru protestatari reţinuţi ieri de poliţie au fost plasaţi în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în urmă cu puţin timp de Judecătoria Centru, după o şedinţă care a durat opt ore. În privinţa unuia dintre protestatari decizia a fost luată pe la amiază, iar în privinţa celorlaţi trei a fost anunţată în jurul orei 20:00.

Protestatarii au fost aduşi la Judecătoria Centru de către poliţişti echipaţi cu bastoane, veste antiglonţ şi căşti de protecţie. Pe durata întregii zile, cât a durat şedinţa, în faţa judecătoriei au protestat zeci de oameni care au venit să-i susţină pe manifestanţii reţinuţi şi au scandat „Libertate!”.

Amintim că ieri patru participanţi la protestul din 24 aprilie, originari din Chişinău şi Orhei, au fost supuşi  percheziţiilor şi reţinuţi pentru 72 de ore.

Potrivit poliţiştilor, manifestanţii sunt suspectaţi că ar fi fost implicaţi în dezordini în masă şi riscă până la opt ani de puşcărie. Rudele celor reţinuţi spun însă că ei au protestat paşnic şi cred că de fapt poliţia încearcă să-i intimideze pe cetăţenii activi.

Sursa:jurnal.md