Vicepreşedintele CEC a fost DEMIS! Ştefan Urâtu: „E o răfuială şi o încercare de a închide gura celor care spun ce se întâmplă în realitate”
Ştefan Urâtu a fost demis din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe în această după-amiază. Pentru revocarea sa din funcţie au votat 7 din cei 8 membri prezenţi la şedinţă.
Se întâmplă după ce, acum două săptămâni, Urâtu a declarat că Republica Moldova este controlată de o caracatiţă oligarhică, care a capturat toate instituţiile de stat şi că alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie 2014, dar şi cele locale din acest an, au fost fraudate.
Contactat de Jurnal.md, Ştefan Urâtu a confirmat informaţia privind demiterea sa din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei şi a calificat decizia colegilor săi drept răfuială.
„Este o răfuială, o încercare de a închide gura celor care spun lucrurilor pe nume, ca nimeni să nu mai dorească să spună ce se întâmplă”, a menţionat Ştefan Urâtu.
Deocamdată nu se ştie dacă decizia va fi contestată. „Vom mai vedea. Trebuie să ai şi unde contesta”, spune fostul vicepreşedinte al CEC.
Totodată, Ştefan Urâtu spune că se aştepta, de fapt, ca la şedinţă să fie creată o comisiei care să examineze declaraţiile sale privind fraudarea alegerilor şi abia după ce s-ar fi făcut lumină în acest caz să se ia decizii. „Eu am aşteptat ca azi colegii să propună crearea unei comisii de examinare a declaraţiilor mele, să se vadă în ce măsură cele afirmate de mine sunt. Şi abia după aceasta să se ia măsuri faţă de cel care se făcea vinovat. Personal, am propus crearea unei comisii în acest sens, dar colegii nu au fost de acord”, a mai precizat Ştefan Urâtu.
Între timp, CEC a expediat presei o declaraţie privind revocarea lui Ştefan Urâtu din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei. „Decizia vine în contextul recentelor declaraţii şi participări la acţiuni de ordin politic. Membrii CEC au criticat dur acuzaţiile aduse de către dl Urâtu şi regretă declaraţiile acestuia ce pun la îndoială legalitatea şi corectitudinea alegerilor confirmate de Curtea Constituţională, instanţele judecătoreşti, precum şi de toate misiunile internaţionale şi naţionale de observare a alegerilor”, se spune în comunicatul emis de CEC.
De menţionat că Ştefan Urâtu rămâne în continuare membru al CEC, deoarece doar Parlamentul poate decide excluderea lui din Comisie. Acum o săptămână, toţi membrii Comisiei Electorale Centrale, în frunte cu preşedintele Iurie Ciocan, au emis o declaraţie prin care au cerut Parlamentului să-l demită pe Ştefan Urâtu din funcţia de membru al CEC. Subiectul va fi discutat la prima şedinţă din această sesiune a Parlamentului, care va avea loc joi, 15 octombrie.
Amintim că Ştefan Urâtu s-a alăturat protestului din Piaţa Marii Adunări Naţionale pe data de 4 octombrie, declarând că Republica Moldova este controlată de o caracatiţă oligarhică, care a capturat toate instituţiile statului, şi că alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie 2014 şi cele locale din acest an au fost fraudate. Ştefan Urâtu a precizat că a încercat prin intermediul Procuraturii şi al instanţelor de judecată să obţină anularea scrutinelor, dar solicitările sale au fost ignorate.
În cadrul discursului din 4 octombrie, Ştefan Urâtu a îndemnat toţi funcţionarii publici să părăsească sistemul şi să se alăture protestelor. „Nu sunt mulţi cei care fac parte din această caracatiţă, dar sunt prea fricoşi cei care stau în instituţiile publice şi se închină acestor oligarhi. Este important ca toţi cei care nu vor să fie asociaţi cu criminalii să vină aici, în faţa poporului, şi să fie judecaţi de către popor”, a declarat Ştefan Urâtu.
Sursa:jurnal.md