Vicepreşedintele CEC: Alegerile parlamentare şi cele locale au fost FRAUDATE; Apel către funcţionarii care nu mai vor să se închine oligarhilor

Imagine implicită

uratuAlegerile parlamentare de pe 30 noiembrie 2014, dar şi cele locale din acest an au fost fraudate! Declaraţia a fost făcută în cadrul protestului de duminică din Piaţa Marii Adunări Naţionale chiar de către vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale, Ştefan Urâtu.

Funcţionarul public, care s-a alăturat protestatarilor, a menţionat că a încercat prin intermediul Procuraturii şi al instanţelor de judecată să obţină anularea scrutinelor, dar solicitările sale au fost ignorate.

Vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale a menţionat că Republica Moldova a ajuns să fie controlată de o caracatiţă oligarhică, care a capturat toate instituţiile de stat. Urâtu a îndemnat toţi funcţionarii publici să părăsească sistemul şi să se alăture protestelor.

„Nu sunt mulţi cei care fac parte din această caracatiţă, dar sunt prea fricoşi cei care stau în instituţiile publice şi se închină acestor oligarhi. Este important ca toţi cei care nu vor să fie asociaţi cu criminalii să vină aici, în faţa poporului, şi să declare sincer şi deschis şi să fie judecaţi de către popor”, a declarat Ştefan Urâtu.

Redăm discursul integral susţinut de vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale în cadrul protestului de duminică:

Am venit în faţa dvs. pentru că îmi este ruşine că timp de şase luni vă adunaţi, protestaţi, cereţi drepturile care vă aparţin şi nu este nicio reacţie pozitivă până în prezent. Am venit aici să vă spun că aveţi demnitate şi că aveţi dreptate să luptaţi, să luptăm împreună.

Eu fac cumva parte din guvernarea actuală. Ocup funcţie la Comisia Electorală Centrală. Dar am venit aici să vă spun că pe Platforma Demnitate şi Adevăr poate să vină oricine care nu doreşte să fie asociat cu bandiţii, cu criminalii.

Sunt convins că majoritatea dintre cei care se adună aici sunt cei care în 2009 au fost tot aici şi au adus actuala guvernare la conducere. Îmi rău că cei pe care i-am adus în 2009 la guvernare se tem acum să iasă în faţa poporului şi să vorbească. Îmi pare rău că până în prezent nu s-a făcut niciun pas pozitiv în avansarea democraţiei şi a drepturilor noastre. Din contra, oamenii percep acum democraţia ca pe cea care le-a adus sărăcie.

De aceea am venit aici să vă spun că trebuie de luptat pentru fiecare loc de muncă. Cei care sunt în funcţii publice şi care încearcă ceva nu pot face. V-o spun din propria experienţă. Nu poţi face nimic din cauza acestei caracatiţe care a capturat toate instituţiile statului.

Alegerile parlamentare din 2014 şi alegerile locale din anul curent au fost fraudate. Nu este prima dată când spun acest lucru. Am spus-o de trei ori la şedinţa publică a CEC. Am încercat prin instanţele de judecată, prin Procuratură. Până în prezent stau cererile mele la Procuratura Generală încă din iulie. Trebuia să fie dat un verdict în trei zile sau cel târziu până la confirmarea alegerilor de către instanţa de judecată. Nici instanţele nu au făcut dreptate, şi nici Procuratura nu au făcut dreptate până în prezent.

De aceea vă spun că este imposibil să sperăm la o schimbare, dacă nu se schimbă sistemul electoral, dacă nu se aduce în bună funcţionare Comisia Electorală Centrală, Procuratura Generală şi instanţele de judecată.

Nu sunt mulţi cei care fac parte din această caracatiţă, dar sunt prea fricoşi cei care stau în instituţiile publice şi se închină acestor oligarhi. Este important ca toţi cei care nu vor să fie asociaţi cu criminalii să vină aici în faţa poporului şi să declare sincer şi deschis şi să fie judecaţi de către popor.
Sursa:jurnal.md