Victor Ponta trebuie să plece de la Guvern acum!, de Florin Negruțiu

Imagine implicită

florin-negrutiu-editorialPentru batjocura şi umilinţa la care i-a supus pe propriii cetăţeni, cărora le-a încălcat dreptul fundamental de vot, acest premier iresponsabil trebuie să plece.

Câteva gânduri la cald:

– Pentru batjocura şi umilinţa la care i-a supus pe propriii cetăţeni, cărora le-a încălcat dreptul fundamental de vot, acest premier iresponsabil trebuie să plece. A împiedica un cetăţean să voteze este o faptă penală, or Guvernul României, condus de Victor Ponta, a împiedicat mii, poate zeci de mii. Planul deliberat de obstrucţionare a votului din diaspora nu este doar cel mai ruşinos gest politic al ultimilor 25 de ani, ci şi un act de genocid democratic. Pentru asta, Victor Ponta nu trebuie să mai rămână nici măcar o secundă într-o funcţie pe care nu numai că nu a onorat-o, dar în care nu mai are legitimitate.

– Am văzut în seara aceasta ceea ce am scris în repetate rânduri aici. Marele Victor Ponta s-a dezumflat ca un balon în care diverşi au băgat, în ultimul an, aerul cald al milioanelor de stat. S-a dezumflat sub propria-i aroganţă şi impostură iar la aceste ore este purtat, aşa cum i-au purtat popii icoana electorală, în pieţele revoluţiei Facebook sub forma unui balon care-i surprinde perfect profilul: Mickey Mouse. Aceasta este soarta tuturor politicienilor care se cred Dumnezei: sunt doborâţi de ridicol. Iar în România, poţi să fii hoţ sau ticălos, dar niciodată Partidul nu-ţi va permite să fii ridicol. Dar o să mai avem ocazia să vorbim despre asta, în săptămânile viitoare, după şedinţele de analiză de la PSD.

– Am văzut un om laş, lipsit de bărbăţie, care l-a împins la ora 21.00 în faţă pe Liviu Dragnea şi care, după o oră în care nici măcar televiziunile propagandei negre nu-l mai dădeau câştigător, a şters-o din sediul de partid.

– Marea bucurie a acestei zile nu este înfrângerea acestui om pe care l-am considerat, în multe dintre editorialele mele, marele pericol pentru democraţia din România. Salut apariţia unei noi societăţi civile formată din oameni implicaţi şi informaţi din ţară şi din străinătate care s-au săturat de aroganţa acestui stat, de manipulările groteşti ale propagandei TV, de minciuna sistematică servită chiar de către cei pe care ei îi plătesc. Aceşti oameni au transmis duminică un mesaj pe care oricine ajunge la putere în România va fi nevoit de azi încolo să-l asculte: Ne-am săturat, nu vă mai bateţi joc de noi! Victoria de azi nu este a lui Klaus Iohannis, ci a lor.

Sursa: gandul.info