maia-campanie-baltiMaia Sandu şi Andrei Năstase continuă întâlnirile cu cetăţenii. La Bălţi, liderii formaţiunilor PAS şi PPDA au discutat cu localnicii despre participarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, dar şi despre alegerea pe care urmează aceştia să o facă. Cei prezenţi s-au arătat convinşi că doar un preşedinte curajos poate schimba lucrurile. 

Prima întâlnire a fost cu elevii şi profesorii Liceului „Mihai Eminescu” din Bălţi.

„Pentru profesori ştiu că am o datorie. Vă promit de acolo de unde voi fi o să pun presiune pe acel program naţional pentru profesori, care în primul rând să crească salariile. Lucrurile pot fi schimbate doar dacă statul azi, mâine transmite un semnal clar că apreciază profesorii. Creşte salariile astăzi, astfel încât tinerii să vrea să meargă la pedagogie astăzi ca noi în câţiva ani să avem tineri profesori. Asta e promisiunea mea concretă. Am spus că nu fac multe promisiuni, spun că vom face ordine în ţară, dar pentru profesori fac o promisiune specifică concretă. Sper să ne vedem peste un an de zile şi să-mi cereţi socoteală”, a declarat candidatul forţelor antioligarhice, Maia Sandu.

Următoarea destinaţie a fost Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Studenţii şi profesorii care au participat la întrunire au spus că au încredere în candidatul unic la prezidenţiale şi îl vor susţine în demersurile sale.

Ulterior, Maia Sandu şi Andrei Năstase au mers la piaţa din oraş. În apropiere, reprezentanţi ai socialiştilor împărţeau pliante denigratoare în adresa candidatului unic.

Ajunşi la piaţă, liderii PAS şi PPDA au fost agresaţi verbal de simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor.

Iar la o întâlnire cu angajaţii unei întreprinderi din oraş, s-a discutat despre şansa de a scăpa de flagelul corupţiei.

„Dvs. cunoaşteţi cine este Platforma DA, cine sunt eu. Nu am să insist pe propria mea persoană, este mai puţin important acum. Este important să ştim pe data de 13 între cine alegem. Între Igor Dodon şi Maia Sandu. Ştiu că aici la Bălţi s-a votat foarte mult cu Igor Dodon din anumite considerente. Din totdeauna s-a considerat că un candidat declarat pro-est va rezolva problemele alolingvilor, va rezolva problemele celor care sunt uitaţi de centru. Prezenţa mea aici este ca să vă conving totuşi că de data asta trebuie să facem o altă alegere. Nu alegere geopolitică, nu o alegere de stânga sau de dreapta, nu o alegere bazată pe promisiuni sterile, dar o alegere conştientă, o alegere profundă, o alegere bazată pe altceva, decât ne-am bazat în ultimii 25 de ani”, le-a vorbit liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.
Membrii Platformei Demnitate şi Adevăr au vorbit şi cu medicii unui spital din Bălţi.

Atât oligarhul Vladimir Plahotniuc, cât şi purtătorul de cuvânt al Partidului Socialiştilor, Carmena Lupei, nu au răspuns la telefon pentru comentarii.

Sursa:jurnal.md

(127 accesari)