Lidera PAS, copreședinta blocului electoral ACUM, Maia Sandu, califică înaintarea unui candidat cu un nume asemănător cu al conducătorului Platformei DA, pe aceeași circumscripție uninominală, drept „lipsă de respect față de cetățeni”.
Politiciana consideră că oamenii ar putea fi induși în eroare și că aceasta ar fi o găselniță a celor de guvernare, cărora le transmite că ar trebui să le fie rușine.
„(…) E alta să folosești un personaj cu exact același nume. Pentru că asta poate să inducă în eroare cetățeanul, pentru că cetățeanul citește numele candidatului și poate să comită o eroare aici. Ceea ce face guvernarea este lipsă de respect la adresa cetățenilor, pentru că guvernarea speră că oamenii se vor încurca și vor vota pentru altcineva decât vor să voteze. Asta este lipsă de respect față de cetățeni și asta denotă frica, lașitatea, nimicnicia, dacă vreți, acestui regim. La toți banii pe care-i au, la resursele administrative enorme, la toate instrumentele de hărțuire, mai au nevoie să vină și cu asemenea chestie? Să vină și cu un candidat spoiler acolo?”, a declarat Sandu în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.
Întrebată dacă are și ea o „clonă”, Maia Sandu a spus că deocamdată nu cunoaște.
„Foarte mulți cetățeni care au semnat acolo spun că au fost induși în eroare, pentru că au crezut că au semnat pentru mine. Acest proces de manipulare, de fraudare a alegerilor, a fost pus în aplicare. Acesta e un mic element din marea fraudă. Ieri a fost anulată o ședință a catedrei la care lucrează acest individ. Cineva din presă trebuia să ajungă acolo și atunci această ședință a fost anulată”, a afirmat Andrei Năstase ieri, 10 ianuarie.