(VIDEO) Saakașvili: Moldova e condusă de un oligarh. Lucrurile nu sunt deloc așa cum par
Republica Moldova este condusă de către un oligarh și nu de premieri, miniștri sau alți oficiali de stat, a declarat fostul președinte georgian și guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, în cadrul emisiunii Hard Talk de la BBC.
El a menționat că în trei state ex-sovietice declarate proeuropene lucrurile nu sunt chiar așa cum se văd în Occident.
„Toate aceste trei țări sunt interconectate. Ar fi o rușine pentru mine dacă aș fi un prieten al oligarhilor. Ce avem în toate aceste țări e că lucrurile nu sunt așa cum par. Georgia e controlată de un oligarh, Moldova este controlată de un alt oligarh, Ucraina este controlată de câțiva oligarhi care dețin toată guvernarea și 70% din PIB. Și după vin politicienii din Occident și strâng mâinile unor prim-miniștri sau miniștri, dar ei nu sunt ceea ce se prezintă. Nu ei conduc acele țări. Acele țări sunt controlate de oligarhi”, a declarat Saakașvili.
În cadrul aceleiași emisiuni, fostul președinte georgian a declarat că Poroșenko i-a retras cetățenia deoarece îi era frică de ascensiunea sa politică și de lupta pe care a declanșat-o împotriva corupției.
Mai mult, el a spus că Poroșenko este un „președinte perfect” pentru Vladimir Putin, deoarece prin corupție compromite parcursul pro-occidental al Ucrainei.
Fostul lider de la Tbilisi a devenit apatrid după ce anterior pierderii cetățeniei ucrainene, rămăsese și fără cea georgiană. De altfel, acesta a susținut că a fost amenințat cu extrădarea în Georgia dacă se va reîntoarce în Ucraina.
El fusese invitat de președintele Petro Poroșenko în Ucraina pentru a lupta cu corupția endemică din această țară, dar ulterior între cei doi au apărut disensiuni, după ce fostul lider georgian a acuzat puterea de corupție.
Sursa:independent.md