Vinificatorii, victimele embargoului rusesc
Veniturile ratate de vinificatorii moldoveni care se ridică, potrivit ministrului Vasile Bumacov, la cota de 20 de milioane de dolari, constituie doar o parte din pierderile cauzate de embargoul rusesc, informează europa liberă.org.
„Pierderi au toţi, în lanţ. Este vorba de toate componentele, etichete, sticlă, struguri. Pe tot lanţul am avut pierderi. În acest an am avut pierderi la struguri fiindcă preţul a fost cel puţin cu un leu decât dacă nu se întâmpla acest lucru”, a declarat ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
Şeful unei companii vinicole şi preşedintele Patronatului din viticultură şi vinificaţie din Moldova, Feodosie Borş, afirmă că Oficiul naţional a viei şi vinului ar putea fi o soluţie, întrucît toată ramura plăteşte cotizaţii şi statul vine cu suportul lui de 50 la sută din taxele care vor fi colectate de la producători.
Ministrul Bumacov a dat asigurări că Oficiul naţional al viei şi vinului, care funcţionează déjà de două săptămâni, are la dispoziţie resurse financiare suficiente pentru a promova vinurile moldoveneşti în UE, dar şi pentru a ajuta companiile vinicole să-şi găsească parteneri europeni care să le distribuie vinurile.
Glasul.md precizează că din ianuarie 2014, vinurile moldoveneşti vor putea fi exportate în Europa.