Viorel Chetraru nu va mai fi invitat la ședințele de Guvern
![Imagine postare](https://glasul.md/wp-content/uploads/2024/06/Viorel_Chetraru-2.jpg)
„Viorel Chetraru nu va mai fi invitat la ședințele Guvernului, dar și alte întruniri organizate de Executiv, până când instituția pe care o va conduce nu va reveni în legalitate. Este decizia mea”, a declarat premierul Vlad Filat după ședința Guvernului de azi.
Declarația a fost făcută după ce Centrul Național Anticorupție a anunțat că Viorel Chetraru a fost anunțat ieri, telefonic, de către Secretariatul General al Guvernului că începând de astăzi prezența sa sau a altui reprezentant al CNA la ședințele Guvernului nu mai este necesară. „Ne exprimăm speranța că decizia de a interzice participarea reprezentanților Centrului la ședința Guvernului, pentru prima dată de la instalarea actualului Executiv, este o simplă coincidență și nu reprezintă încă o tentativă de intimidare la adresa CNA”, se mai spune în comunicatul CNA.
Premierul Filat a fost chiar ironic, spunând că există o inițiativă din partea colegilor din PD care prevede schimbarea denumirii instituției din Centrul Național Anticorupție în Centrul Național Anti Filat.