Vladimir Plahotniuc, „ştreangul” parteneriatului european al Rep. Moldova

Imagine implicită

Plahotniuc si CanduTăcere de mormânt la PLDM şi PDM după vizita-surpriză la Chişinău a lui Cristoph Heusgen, consilierul pentru politică externă şi securitate al cancelarului german Angela Merkel. Singurul care a ieşit cu declaraţii după întrevederea cu Heusgen a fost Mihai Ghimpu, preşedintele PL.

Când un politician precum Angela Merkel, unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii, îşi trimite consilierul într-un asemenenea tip de vizită, e un semnal clar de alarmă, deoarece un consilier pe probleme de politică externă şi de securitate nu bifează de obicei întrevederi formale, ci situaţii de maximă necesitate.

Cristoph Heusgen a venit însoţit şi de ambasadorul Germaniei în Republica Moldovei, Ulrike Knotz.
Invitat aseară la emisiunea „În profunzime”, Mihai Ghimpu, liderul PL, a oferit detalii de la întrevederea cu emisarul Angelei Merkel.
“A spus că RM trebuie să meargă înainte, să facă reforme și ne-a mai spus că Germania este cointeresată ca aceste reforme să aibă loc. Eu i-am spus totul cum a fost, am zis că noi nu suntem împotrivă să ne întâlnim din nou la masa de negocieri, doar că nu putem fi a cincea roată de la căruță”, a explicat liderul liberal.

Ghimpu a spus că mesajul lui Heusgen a fost unul cât se poate limpede: alianţă fără PCRM.
“Mesajul dumnealui a fost că cursul european trebuie să aibă un guvern stabil, iar guvernul ca să poată face reforme trebuie să aibă în spate o alianță sigură. Asta însemnă o alianță fără comuniști”, a precizat şeful PL.

Liberalul a explicat că oficialul european nu a venit să dea sfaturi, ci să transmită un mesaj clar pe linie diplomatică. Mihai Ghimpu a dus în discuţie şi vizita din 20 ianuarie a reprezentanţilor partidelo europene din care fac parte PLDM, PDM şi PL – preşedintele Alianţei Partidelor Liberale şi Democrate pentru Europa (ALDE), Graham Watson, preşedintele comisiei pentru politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok și vicepreședintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, Knut Fleckenstein. În legătură cu această întrevedere, Ghimpu a făcut următorul comentariu: “Înțeleg că Lupu a fost singur, dar Filat a fost cu Leancă. Eu nu înțeleg de ce Leancă până în ziua de azi a tăcut și tace în continuare și nu spune că formula propusă de europeni nu e invenția mea, sunt cuvintele lui Brok, reprezentatntul PPE, din care face parte PLDM”.

„Şeful a decis”

Tot pe marginea acestui subiect, Ghimpu a mai afirmat că Vladimir Plahotniuc, vicepreşedintele PDM şi unul dintre principalii oligarhi ai Republicii Moldova, este cel care nu a fost de acord cu propunerile reprezentanților UE. Liderul PL a spus că la întâlnirea cu cei trei oficiali europeni, reprezentanţii PLDM şi PDM au acceptat fără să crâcnească propunerile venite din partea emisarilor, însă, după aceea, în spatele uşilor închise, “şeful a decis”. Întrebat de realizatoarea emisiunii dacă “şeful” în cauză este Vladimir Plahotniuc, Mihai Ghimpu a răspuns: “Da, Plahotniuc!”.
La negocierile de pe Aeroportul din Chişinău se ajunsese la un acord, propus de reprezentanţii UE şi acceptat de cele trei partide. Acordul prevedea că PLDM, PDM şi PL vor forma o comisie care va face o propunere timp de trei luni pentru soluţionarea problemei privind alegerea preşedintelui republicii, PLDM va propune funcția de prim-ministru, PDM va propune preşedintele Parlamentului, iar PL îi vor reveni ministerele pe care le-a deţinut înainte să fie exclus de la guvernare. O altă propunere importantă viza lupta anticorupţie şi reforma justiţiei: numirea unui procuror desemnat în consultare cu Comisia Europeană. Deşi lucrurile păreau bătute în cuie, a doua zi, însă, pe 21 ianuarie, PDM, condus de Marian Lupu, a propus o nouă formulă: PL nu avea să primească mina de aur numită Ministerul Transporturilor, iar venirea unei misiuni UE în chestiunea reformării justiţiei, pas esenţial în orice grafic de integrare europeană, a fost scoată total din discuţie.

PD caută susţinerea comuniştilor pentru alegerea preşedintelui

La câteva zile distanţă, Graham Watson, liderul liberalilor europeni, avea să critice dur partidul lui Marian Lupu pentru excluderea liberalilor din coaliția de guvernare. Watson spunea că Guvernul minoritar nu s-a produs din vina inflexibilității liberalilor, „din nefericire, motivul stă mai degrabă în decizia așa-zisului Partid Democrat de a căuta susținere la comuniști pentru alegerea președintelui”. Punct în care intră în ecuaţie Vladimir Plahotniuc, ale cărui năzuinţe la funcţia de şef al statului sunt cunoscute. “Propunerea pentru o coaliție funcțională, pe care trei mari partide politice europene au pus-o în fața liderilor celor trei partide pro-europene, a fost acceptată în totalitate de Partidul Liberal. A fost respinsă de ceilalți, în special de Partidul Democrat”, mai afirma la acea dată oficialul european.

“Axa Chişinău-Pekin”

Revenind la Iurie Leancă şi la Mihai Ghimpu, liderul PL spune că formaţiunea sa nu a luat încă o decizie definitivă în privinţa votării noului Guvern Leancă. Motivul: sunt încă destule aspecte neclarificate privind componenţa noului cabinet. Unul dintre detaliile dubioase îl reprezintă informaţia potrivit căreia în viitorul guvern ar putea accede un adept al federalizării Republicii Moldova, analistul politic Viorel Ciobanu, despre care se vehiculează că ar urma să preia portofoliul Ministerului Apărării.
„Nu e Guvernul Leancă, e Guvernul PD, PLDM și PCRM. În ultima zi vom vedea. Acolo este un ministru care spunea ca singura soluție a problemei transnistrene este federalizarea. Să vedem dacă va rămîne… Să votez pentru un guvern care susține federalizarea? Să facem din raioane state? Sînt multe probleme, trebuie să clarificam. Iată cînd vom vedea lista completă citită în Parlament, putem să mai vorbim”, a declarat liderul PL în cadrul emisiunii „În profunzime”.

În ceea ce priveşte PDM, Ghimpu a afirmat că deţine informaţii despre planul democraţilor lui Marian Lupu de a pune cruce parteneriatului cu Uniunea Europeană în favoarea Chinei. În acest sens, preşedintele liberalilor a invocat un contract de finanţare semnat între PDM şi China. „Am aflat acum că ei nu sînt gata să facă reforme. Nu vor semna contract cu FMI sau BM, dar vor accepta cele 2 miliarde de dolari promise de China lui Voronin în 2009”, a declarat preşedintele PL. Dacă se duc spre China, …nu va mai fi Chişinău-Bruxelles, ci Chişinău-Pekin”, a subliniat Mihai Ghimpu.

Premierul desemnat Iurie Leancă ar putea cere vineri votul de încredere al parlamentului pentru învestirea unui nou guvern, au comunicat pentru Radio Chişinău surse din cadrul Biroului Permanent al Parlamentului. Informaţia nu a fost deocamdată confirmată oficial.

Sursa: infoprut.ro